O raza de soare

Cu mâna întinsă către tavan, realizez ce se întamplase. Tu nu eşti aici... Las mâna jos, şi mă întorc cu spatele la geam. Închid ochii, dar îţi şoptesc "mi-e dor de tine"... Cum de nu eşti aici? Totul a început cu seara în care te-am zărit în troleu. 

Era vară, şi mă retrăgeam către casă. Controlorul trece pe lângă mine şi îmi cere biletul. Il dau, îl rupe la capăt, şi îşi continuă căutarea de clandestini. În momentul în care se dă din faţa mea, te zăresc pe partea cealaltă a troleului. Erai atât de frumoasă, şi atât de tristă. Priveai lung pe geam de parcă aşteptai să vină cineva şi să îţi dea un sărut care să te trezească la realitate. În momentul acela îmi doream cu toată inima ca eu să fiu cel la care te gândeşti... Dau să mă ridic, dar simt cum picioarele mi se înmoaie şi cad înapoi ţintuit parcă în scaun. "Oare ce să-i zic?"

Scenariul numărul 1: 

Eu: Bună, e liber locul de lângă tine?

Ea: Nu. Poţi să te aşezi.

Eu: Ştiu că nu e treaba mea, dar mă întrebam cum de un chip frumos ca al tău e mângâiat de o lacrimă rece ca cea pe care o văd acum pe obrazul tău?

Ea: Nici eu nu ştiu. Poate din cauză că sper că într-o zi, voi avea şi eu noroc şi să am parte de o inimă fericită.

Eu: În staţia următoare e o cofetărie foarte bună. Dacă vrei, te invit la o îngheţată şi să-mi mai povesteşti un pic.

Ea: Mi-ar plăcea, îmi spune privindu-mă în ochi, zâmbind.

Sfârşit.

Prind curaj după ce îmi imaginez conversaţia, mă ridic, fac un pas, doi, şi apoi în minte îmi mai vine un scenariu.

Scenariul numărul 2:

Mă aşez pe locul liber de lângă ea.

Eu: Ce vreme frumoasă a fost astăzi.

Ea nu schiţează niciun gest. Priveşte în continuare lung pe geam.

Eu: Ştii cumva ce staţie urmează?

Ea oftează, şi rămâne îngândurată. Ignorat cu desăvârşire, mă ridic, şi mă întorc pe scaunul meu.

Sfârşit.

Îmi dau în minte o palmă, parcă încercând să mă îmbărbătez. "Nu are cum să fie atât de rău". Zâmbind mă îndrept spre Ea, decis să aplic Scenariul 1. Totul decurge cum trebuie, şi reuşesc să o conving să vină la o prăjitură. Troleul se opreşte şi noi suntem în faţa uşilor care tocmai se deschid larg. Cobor primul şi mă întorc cu privirea sperând să o zăresc pe ea urmându-mă.... Însă tot ce văd, e mâna mea întinsă către tavanul garsonierei, şi soarele cald care îmi mângâie chipul. Acelaşi vis, aceeaşi fată, aceeaşi finalitate... "De ce nu esti lângă mine"...

Ganduri din fata calculatorului (II)

Stateam si ma gandeam cu ce oare se aseamana o relatie cel mai bine. Si raspunsul este, o manusa. Cum cu o manusa? Simplu :)

Exista in mai multe variante si culori, dupa cum fiecare are nevoie. Se potriveste exact cu persoana care are nevoie de ea (de unde si vorba "se potriveste ca o manusa"). Tine de cald si apara de durere, taieturi (si alte rele care ne inconjoara cand avem de-a face cu lumea zi de zi). Insa cea mai mare asemanare, e ca daca o rupi sau o gauresti, o pierzi pentru totdeauna, deoarece chiar si daca ai coase-o, ea nu va mai fi niciodata ce a fost candva.

Rezolutie pentru 2013

Incep prin a va ura un an 2013 mai bun decat 2012, presarat cu cat mai multe momente frumoase. In general, in perioada asta, toata lumea isi pune cate o rezolutie pe care urmeaza sa o implineasca in anul ce abia a inceput. Tu ti-ai propus ceva?

Eu mi-am propus sa ma regasesc pe mine. Suna ciudat, dar de multi ani, simt ca nu mai sunt eu insumi. Parca ma adaptez mereu situatie, si de fiecare data, pierd cate un pic de mine. Acum simt ca am pierdut atat de mult, incat nu mai am nimic de dat. Cum poti sa iti doresti sa ai oameni in jurul tau, sau langa tine, cand nu ai ce sa le dai? (nu ma refer financiar desigur, ci spiritual)

Voi ce v-ati propus? Ce ati vrea sa faceti in 2013 astfel incat sa va fie mai bine?

Urari pentru Craciun

Sarbatori fericite tuturor celor ce mi-au facut placerea de a citi ce am postat eu pe aici, si multumesc mai ales celor care mi-au si lasat o impresie despre cum li s-a patur.

Craciun fericit tuturor si cadouri cat mai multe si frumoase de la Mos. Multa sanatate, multa relaxare, multe clipe de pus la inima.

Multumesc din nou tuturor din partea mea. Si o seara placuta.
Silviu.

Oda unui sentiment frumos

E noapte afara, o noapte placuta de vara. Nu pot dormi, deoarece nu i-am auzit vocea astazi, si ceva in mine nu pare in regula. Inima mea nu are stare, si imi cere socoteala cu fiecare bataie a ei. "De ce nu o pot auzi, de ce nu e aici langa mine?". Stiu ca inima da vina pe mine, ca eu sunt cel care ar fi trebuit sa o tina langa mine, insa nu am putut... Mi-e dor sa o vad langa mine, sa imi vad zambetul de cristal in ochii ei... Mi-e dor sa isi lase inima in grija mea, si eu pe a mea in mainile ei... 

Inchid ochii, si o iau incet la pas printre amintiri... Atat de multe, atat de frumoase, atat de departate... Ma uit la ceas, sperand sa fie aproape dimineata, insa au trecut doar 5 minute. E miezul noptii. 

Ma dau jos din pat, deschid geamul larg, si privesc cerul innorat. Un vanticel bate incet, si imi aminteste de briza marii. Ma si pot imagina pe nisipul cald al unei plaje, la umbra unui palmier, privind oceanul in care ea innota. Zambesc. O vad iesind din apa pe jumatate. Intinde mana, si jucausa, ma cheama catre ea. Zambesc, ma ridic, si cu fiecare pas care il fac catre apa, dau jos cate o haina de pe mine. Pasesc in apa...

Imi revin la realitate cand o ambulanta isi face simtita prezenta. Oceanul dispare, nisipul se scurge printre degetele mele. Si odata cu ele, si ea dispare. Oftez si ma intreb: "Oare te gandesti la mine?". Zambesc, si ma asez din nou in pat, adormind cu gandul la tine.

Telefonul ma trezeste brusc. Fara sa vad cine e, raspund. E vocea ei. 

-Buna, te-am trezit?

-Nu, tocmai ma asezasem in pat. Nu prea puteam dormi. Ce mai faci?

-Bine. Vroiam sa iti aud vocea.

Cand au auzit aceste cuvinte, inima incepe sa imi bata ca nebuna. Zambesc si ea simte asta. Imi revin, si cu o voce gingasa ii soptesc:

-E vina mea. Tocmai ma gandeam la tine, si cred ca ti-am transmis si tie starea asta.

-Deci e vina ta ca nu ai intrat in apa cand te-am chemat?

-Da, m-a trezit o ambulanta. Stai, de unde stii...

-Pentru ca eu sunt cea care te-a chemat in apa...

Ceasul suna. E 07:00. Ma trezesc buimac, si ma duc repede la telefon. Ma uit in agenda. Ultimul apel de la tine este de acu 3 zile.

Trist, dar cu un zambet pe buze, imi zic "A fost doar un vis". Agale ma ridic, ma indrept spre baie. Dau drumul la apa rece. Ma uit in oglinda si o senzatie de deja-vu ma cuprinde. Ma pregatesc de o noua zi fara ea, fara tine, scumpa mea...

Scrisoare pentru parinti

Ziua 198. 

Inca o zi, inca o seara. Buna mama. Buna tata. Am trecut cu bine si de ziua de astazi. Chiar mai mult decat atat, azi ne-au dat basole cu carnaciori. Cei mai buni carnaciori pe care i-am mancat vreodata. Ne-au dat un pachet in plus de tigari si chiar si un pahar de tarie. Cea mai buna cina pe care am avut-o pana acum. Pana si generalul a trecut pe la noi si ne-a imbarbatat. As fi preferat sa ramana sa lupte si el, dar ce sa-i faci.

Colegii mei sunt la o aruncatura de arma de mine si joaca poker pe tigari. Cartile de joc de unde le au? Stai linistit tata, sunt aceleasi pe care mi le-ai dat cand am plecat pe usa. Ce sa zic, ar mai lipsi un acoperis (in locul transeului), si vreo doua trei fete (in locul armelor), si ar fi o petrecere in toata regula (si nu un razboi).

Voi ce mai faceti? Cum o mai duceti? Imi lipsiti enorm, dar si mai mult, mi-e dor sa pot dormi fara sa aud gloante suerand in jurul meu. Dar ce sa-i faci. Toti aici luptam pentru cineva si ceva. Nu stiu daca ai auzit, dar verisorii mei nu prea au avut norocul meu. Sper ca parintii lor sunt bine. Spune-le ca lupt si pentru ei. Stiu ca nu ti-am mai scris de mult, dar sper sa va mai linistiti dupa ce veti citi aceasta scrisoare si sper ca sunteti mandri de mine.

Cum mai e vremea pe acolo? Aici ploua in continuu. Acum e insa liniste. O liniste chiar apasatoare, dar nu-ti face griji, stii foarte bine ca eu ma pricep sa destind atmosfera. O sa fie bine. Abia astept sa ne revedem.  

Tii minte o ca o sa va scriu cand imi va fi mai greu? Ei bine, nu de asta va scriu acum. Insa promit sa va zic de ce v-am scris cand o sa va citesc eu scrisoare asta...

Cu dragoste,

Al vostru fiu.

Ziua 210

Batranul, incercand sa fie puternic, termina de citit scrisoarea si cade in fotoliu. Bratanica de langa el nu s-a oprit din plans de minute in sir. Steagul, medalia si gradul de colonel pe care i l-au pus fiului ei nu ii pot alina acum pierderea.

O lacrima intr-un ocean

Afară e frig, şi seara începe să se lase peste oraş. Cerul e de un albastru limpede ca de cristal. O linişte apăsătoare înveleşte toată plaja. E noiembrie, şi doar tineri indrăgostiţi mai vezi pe ponton, strângându-se în brate, şi declarându-şi iubirea cu sunetul dulce al mării pe fundal.

O tânără însă, tristă, stă singură pe o bancă. Priveşte lung marea şi suspină. Mâinile îi sunt întinse pe lângă trup. Palmele îi sunt lipite de scândurile băncii, de parcă ar aştepta ca cineva să i le ridice de acolo şi să le sărute. Mintea îi e departe, la cel cu care se obişnuise să facă asta. Îl caută în gândurile ei, îl caută în amintirile ei. De plecat, a plecat de mult de lângă ea, şi golul pe care l-a lăsat încă nu s-a umplut. Se ridică de pe bancă încet, şi priveşte lung către stele, chiar dacă nu le poate vedea. Îi e dor de el...

Agale, se plimbă pe ponton singură. Zâmbeşte din când în când, amintindu-şi de toate momentele în care el o ţinea de mână, şi o surprindea cu câte un sărut. Acum însă, doar marea o mai surprinde cu câte un val, ce îi ascunde lacrimile printre picăturile ei.

Pontonul se termină, şi plaja începe, însă tânăra nu se opreşte. Fiecare pas al ei rămâne pe nisip. Fiecare lacrimă a ei rămâne în inima ei. E tristă, şi suferă, însă nu o aratî celor din jur. Cândva, pe acea plajă, erau amândoi, scăldându-şi trupurile în razele soarelui. Cândva, el era lângă ea. Cândvă, a fost de mult...

Se opreşte şi se aşează pe nisip, tinându-şi genunchii strânşi în braţe şi privind cum soarele se ascunde în mare. Multe apusuri le-au petrecut împreună, însă şi mai multe răsărituri i-au prins pe plajă, unul în braţele celuilalt, înveliţi doar cu o pătură. Se ridică, şi încet, se îndreaptă către mare. Un pas timid urmat de altul şi deja apa îi ajunge la genunchi. Se opreşte, căci o simte rece, însă închide ochii şi se cufundă în amintirile cu el, amintiri ce îi încălzesc inima şi trupul. Se opreşte când apa aproape îi ajunge la talie.

Marea se linisteşte brusc, ca şi cum încercând să o protejeze pe tânără. Pescaruşii şi ei stau tăcuţi şi o privesc curioşi de pe ponton. E linişte deplină, şi tânăra noastră se lasă frâu liber sentimentelor. Lacrimile sale curg din inima-i rănită, şi se pierd în apa mării, suspinele ei parca acoperind sunetul mării... Cândva, apa era locul în care ce-i doi se jucau, se ascundeau, evadau... Acum e doar locul în care el va fi mereu... Cu lacrimi pe obraz, tânăra sărută apa mării, şi se întoarce pe uscat, în timp ce unii trecători dau semn că vor să sară după ea să o scoată din apă, temându-se de ce e mai rău.

Tânăra iese singură, şi imediat e invelită cu o geacă. Ea întoarce privirea încă o dată, şi chipul lui zâmbitor se vede în soarele ce apune. Zâmbeşte şi ea, şi sopteşte un "Te iubesc", moment în care soarele se pierde de tot în mare, şi odată cu el, ia şi o parte din inima ei. O ultima lacrimă îi mângâie obrazul... O şterge cu mâna, însă odată cu lacrima şterge şi zâmbetul pe care tot el l-a pus pe buzele ei...

- Sunteţi bine domnişoară, aveţi nevoie de ceva?

- Sunt bine, le răspunde fata zâmbind cu caldură şi tristeţe. Sunt bine...

Playlist List No.1

Salut,

Asta e prima recomandare pe care o fac muzical.

http://www.youtube.com/playlist?list=PLEF07C35DF74E1A8B

Just listen with your heart.

Sfarsit si inceput

Sub un cer instelat de toamna, o relatie isi traieste ultimile clipe. Lacrimi picura pe aleea presarata cu frunze ruginii, alee pe care un baiat si o fata se indreapta in directii opuse. In urma lor insa, umbrele le raman inclestate intr-o imbratisare. Ele nu vor sa accepte despartirea celor doi. Luna insa se ascunde in nori, si cele doua umbre se pierd in intuneric... Relatia s-a frant.

Nu trece mult timp, si tanara se opreste pe o banca. A fost tare cat au vorbit cei doi, dar acum nu mai e nimeni care sa o vada. E singura, si isi lasa inima sa planga... E trista, si o doare, insa uneori, raul cel mai mare e sa traiesti viata pe care nu ti-o doresti... Privind cerul instelat, parca fiecare stea o poate asocia cu o amintire frumoasa... Insa cum stelele cad de pe cer, la fel si amintirile dispar si se pierd...

Oftand, isi sterge lacrimile cu maneca de la bluza, se ridica zambind si plina de speranta. Telefonul ii suna. E tanarul de care tocmai se despartise. Ii respinge apelul, isi pune telefonul pe silentios, si il pune in buzunar. Ajungand acasa, se schimba, si verificandu-si telefonul, gaseste 3 apeluri nepreluate si un mesaj. Citind mesajul, i se face dor de el, si incearca sa-l sune. Tanarul insa ii respunge apelul... Tanara se ambitioneaza, si isi propune sa nu il mai sune niciodata.

Timpul trece, si anii se scurg. Cei doi nu s-au mai vazut de atunci, fiecare plecand pe drumul lui... insa un "ce-ar fi fost daca" va ramane mereu in inimile si in mintile celor doi...

Change of plans. Day 2.

Salutare,

Şi uite că s-a mai dus o zi. Astăzi am încercat să fac griş cu lapte. Rezultatul a fost pe măsura efortului. Mi-a ieşit ca la mama acasă. Însă, ca o nouă dovadă că cine mi-a pus bucătăria în drum a cam fost om nebun, am pus prea mult griş, şi nu am amestecat atât de mult pe cât trebuia. Rezultatul? De două zile tot încerc să scot arsura de pe fundul singurei mele oale. :(

Am şi lăsat-o la muiat, dar trebuie să mai aştept şi între timp să tot scrijelesc arsura.

Concluzia: unele lucruri, mai alse cele dulci, ascund o muncă mare în spate.

PS: Poate într-una din zilele astea o să reîncep să scriu poveşti :) ...

Numai bine,

Silviu.

Change of plans. Day 1.

Salut tuturor,

Din ciclul, "Cum să îţi schimbi stilul de viaţă, câte un pic în fiecare zi", ieri am avut o zi de gătit. Ştiu ce o să vă spuneţi acum, de unde să ştie un programator să gătească dacă el tot ce ştie e tastatura şi calculatorul. Ei bine, eu mai vreau să ştiu şi să mănânc mai mult decât Fast-Food. Nu zic că ce o să învăţ să gătesc e mai sănătos, însă e mai plăcut şi bun când ştii că e făcut de tine.

Problema e că am tendinţa să mă opresc la categoria Desert. Problema în asta:

dieta unei persoane e ca şi relaţia dintre un bărbat şi o femeie nu poţi trăi doar din dulce, ai nevoie şi de un pic de sare din când în când, sau poate chiar şi alte gusturi pentru a ţi se confirma faptul că trăieşti.

Revenind la mine, nuuu, n-am cauzat daune de niciun fel. Nuuuuu, n-am făcut mizerie. Chiar am lucrat curat curat. Nu că v-aş spune adevărul :D .

Ce am încercat să fac:

- o supă.

- o budincă.

- un file de pui cu cartofi nature(a se citi franţuzeşte şi nu englezeşte).

Rezultat:

...

- supa a ieşit perfect.

- budinca a iesit perfect... la aspect şi culoare, dar am crezut ca 1 pliculeţ de zahăr vanilat ţine loc şi de zahăr normal. Mare greşeală :P . Am fost nevoit să învelesc budinca cu un strat de gem.

- fileul de pui mă apuc de el imediat ce termin postarea asta.

Ţineţi-mi pumnii. Încă nu e târziu sa dărâm totul pe aici :)

PS: Supa a fost la pliculeţ, de aia mi-a ieșit. Dar hey, orice început e un început :)

In-love with the past,

E dimineata, ora 06 si ceva. Ceasul de la telefon inca nu a sunat, iar soarele incepe timid sa-si faca simtita prezenta pe cer. Deschid ochii, si ma simt ca si cum lumea la care ma trezesc, nu e lumea mea, si parca imi doresc sa adorm inapoi. Ma intorc cu spatele la geam si la tot, si inchid ochii. Nu trec nici 10 minute si adorm din nou.

Dupa scurt timp insa, sunt trezit brusc, de data aceasta, de alarma ceasului. E 07.00. Opresc alarma. Soarele deja e luminos, si razele lui nu ma mai lasa sa motai. Trebuie sa ma trezesc, altfel risc sa ma bronzez pe spate. Imi fac incet drum spre baie, ma spal repede pe ochi in speranta ca apa imi va spala un pic macar din somnul ce imi trage de pleoape. Insa... nu prea isi face treaba. Asa ca, somnoros, caut periuta cu mana, apoi tubul de pasta, si in cele din urma, gura mea. Dupa inca 5 minute, termin cu procesiunea de dimineata, si ies din baie un pic mai treaz decat cand am intrat.

Ma intorc in dormitor, si patul inca nefacut ma cheama inapoi. Rezist insa eroic, si fac repede patul. Deschid dulapul, fac o scurta incursiunea in el, dupa care ies cu tinuta pentru ziua respectiva. Ma imbrac, si ma indrept apoi spre bucatarie. O felie de margarina cu dulceata, sau poate doua si gata. Ma incalt si ies pe usa. Trec pe langa lift, si imi zic "Mai bine pe scari, ma trezesc si eu mai repede". Dupa inca 30 minute, ajung la servici. Deschid calculatorul, imi umplu paharul cu apa de "La Fantana", si o senzatie de deja-vu ma compleseste. O noua zi de munca, o zi asemanatoare cu cea de ieri si cu cea de alaltaieri...

Minutele trec apasator, ca si boabelede nisip dintr-o clepsidra, iar orele par a fi mai incapatanate ca un copil de 2 ani intr-un magazin de dulciuri. Intr-un tarziu, cele 8 ore si ceva trec. Imi iau la revedere de la servici pe ziua de azi, si obosit, imi fac drum spre garsoniera.

Un film, si ceva mancare gatita, un pic de TV si ceva gaming, si ziua se termina. Incerc sa tin geamul deschis, fara sa intre nicio zburatoare a noptii in camera, insa in seara asta una a intrat. Si vanatoarea incepe. Dupa 30 de minute, se termina vanatoarea si specia superioara a castigat. E ora 22 si un pic, aproape 23. Mi-e somn... Adorm privind luna pe geam.

Brusc, ma trezesc intr-o alta lume. Nu apuc sa deschid ochii, si un miros de paine prajita ma invaluie, paine prajita si ceai. Deschid ochii larg si nu reusesc sa vad afara, caci jaluzelele erau trase. Zambind ma furisez pana in bucatarie, unde o masa mare ma astepta. Totul era atat de bun. Totul era cald si primitor. Se aude o voce de femeie, ce instictiv imi face inima sa tremure. Era vocea mamei mele care-mi spunea sa ma grabesc, sa nu intarzii. Iau o felie de gem cu paine prajita si in timp ce fug spre baie, ma opresc in fata oglinzii pe hol. Eram eu, insa aveam 4 ani... Am zambit, si mi-am vazut de ale mele, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. In 20 de minute, era pe usa, si ma duceam la gradinita...

La gradinita, era o galagie placuta. Educatoarea ne pregatise un joc nou si toti abia asteptam sa primim puncte rosii, si nu negre... Timpul se scurge ca si apa unui rau. Orele se duc, si deja programul s-a terminat. E dupa-amiaza si eram la masa. Mananc in fuga caci afara erau prietenii mei care ma asteptau sa ne jucam. Mingea era la mine, asa ca nu puteau incepe fara sa o aduc eu. Era o zi de toamna, insa era calduroasa. Numai buna de pierdut timpul. Dupa zeci de zambete si sute de minute, deja se insereaza, si fiecare se indreapta catre casa lui. Ajung si eu acasa, unde o masa calda si buna ma astepta alaturi de ai mei... Mai tarziu, obosit, adorm zambind in patul meu.

Nu trece mult timp insa, si ma trezesc iar. O lume gri ma intamplina de data aceasta, cu un soare rautacios... Inchid ochii, si ma ciupesc... Deschid ochii, si nimic nu s-a schimbat. Cu un zambet melancolic, ma ridic din pat...

Inceput de meditatie

Salut tutor,

Astazi am simtit nevoia sa scriu ceva, insa cum nu am avut inspiratie, am lasat televizorul deschis toata ziua. Curios e ca am gasit doua pastile ce servite cu inima deschisa, va pot pune pe ganduri adanci:

1. "As human beings, we have a natural compulsion to fill empty spaces"

(traducere: "Ca fiinţe umane, avem o constrângere naturală pentru a umple spaţiile goale")

Will Shortz

2. "Our fingerprints never fade from the lives we touch."

(tranducere: Nu suna bine tradusa)

Remember Me (the movie)

Savurati-le si ganditi-va apoi la ceea ce va doriti de la viata voastra.

Numai bine,

Silviu.

Adoptie de inima

Intr-o zi cenusie de toamna, un cuplu intra in centrul de adoptii. Aveau programare pentru ora 11.00 . Ajunsi, se aseaza pe scaunele din fata biroului si asteapta. Dupa 20 de minute de liniste nimeni nu apare.

Tanarul: Nu cred ca mai vine nimeni. Poate ar fi mai bine sa plecam.
Tanara: Nu plecam. Mai asteptam un mic. Nu pot sa cred ca vrei sa renunti atat de repede dupa ce toata seara am discutat despre asta. Mereu renunti.
Tanarul: Bine, mai asteptam.

Trec inca 10 minute si o femeie in varsta apare in peisaj. Zgomotele tocurilor pe cimentul podelei se auzeau de la departare. Poc, poc, poc, poc era sunetul ce il auzea pe tanarul, si fiecare pas al femeii era sinonim cu un fir de par smuls din barba. Pic, pic, pic, pic era sunetul ce il auzea tanara, insa pentru ea, fiecare pas era o picatura de ploaie de vara pe pielea ei dezgolita. Ajunsa in dreptul celor doi, femeia se prezinta si ii invita inauntru.

Fata se ridica prima si e urmata indeaproape de baiat. Intrati in birou, vad trei scaune. Doua unul langa celalat, si al treilea privindu-le pe cele doua. Femeia se aseaza pe scaunul acela, lasandu-i pe cei doi sa se aseze pe celelalte doua, unul langa celalalt.

Femeia: De cat timp sunteti impreuna?
Tanara: De doi ani.
Femeia: Si cum v-ati cunoscut?
Tanarul: Intr-o zi de vara, in timp ce priveam aceeasi stea din parti diferite ale Planetei.
Tanara: Mereu iti place sa exagerezi. Eram in blocul de visavi, si intr-o seara, dupa ce am fost vecini ani de zile, m-a vazut in timp ca stateam pe banca in fata blocului.

Femeia zambeste si isi noteaza ceva intr-un carnetel. Tanarul incearca sa traga cu ochiul, insa nu vede nimic.

Tanarul: Care credeti ca sunt sansele noastre sa primim aceasta inima?
Femeia: Asta depinde numai de voi. De ce ati avea nevoie de o inima?
Tanara: La inceput, in relatia noastra erau doua inimi, si amandoua dansau in fiecare noapte, in timp ce noi ne priveam de la geamurile apartamentelor. Acum insa, inima lui e pe jumatate dedicata serviciului si altor activitati, si cealalta jumatate o imparte cu mine.
Tanarul: Si tu ti-ai pierdut jumatate din inima. Acum nu ma mai privesti cu aceeasi pasinue ca la inceput. Inainte, daca iti aduceam o floare, mai intai o miroseai si apoi ii cautai un vas cu apa in care sa o pui.
Femeia: Deci, motivul pentru care doriti o inima, e ca sa completati jumatatile pierdute de voi?
Tanarul: Da.
Tanara: Da.
Femeia: Nu o primiti, imi pare rau.
Tanarul: De ce?
Femeia: Pentru ca atunci cand v-am vazut asezati pe acele scaune, mi-am dat seama ca nu stiti ce aveti. De asta am si intarziat. Am sperat ca veti pleca. Ganditi-va un pic. De ce sa luati o inima, sa o rupeti in doua si sa vi le completati pe ale voastre, cand e mult mai simplu sa va uniti jumatatile voastre si astfel sa fiti completi amandoi?

Tanara se uita zambind catre tanar. Tanarul zambeste si el.

De multe ori, solutiile la probleme le avem in noi insine, insa e nevoie de o pauza, o privire de dinafara pentru a o gasi.

Ganduri din fata biroului (II)

Ce mult a trecut de când eram în băncile liceului, când umblam după caiete pentru a-mi completa temele, când mă întrebam dacă oare astăzi e ziua în care o să primim lucrare de control... Ce mult a trecut de când nu am mai văzut un catalog sau absenţe încercuite. Acum, totul pare mult mai simplu şi asta cam face ca totul să-şi piardă din farmec.

" Sunt zile în care sunt invidios pe câinele care doarme la noi în birou. Sunt invidios pentru că primeşte toată atenţia atunci când are nevoie de ea. Sunt invidios pentru că din când în când îl mai aud sforăind în timp ce neuronii mei se aprind şi se iau la harţă în faţa tastaturii... "

" Deja începe a 8-a luna de servici şi concluzia la care am ajuns e că serviciul e 30% creaţie şi 50% muncă. 30+50 = 80% ; vă întrebaţi unde sunt restul 20% ? Ei bine, sunt în abilitatea de a face ca cele 50% să pară mai uşoare. "

" Internetul e prezentat ca un infinit. Însă, eu am ajuns la capătul lui. Nu e infinit, ci e chiar foarte finit şi mic. Cândva, parcă era mai interesant când dădeai întâmplător peste o cunoştiinţă. Acum, Facebook are grijă să îţi bage în listă pe absolut toţi oamenii pe care e posibil să îi cunoşti, sau chiar dacă nu îi cunoşti. Nu spun că e un lucru rău, însă e ciudat să întinzi mâna (sau mouse-ul) şi să primeşti ce vroiai. "

" S-a mai dus o zi, o altă zi care parcă am mai trăit-o de vreo 30 de ori până acum. O altă zi fără tine. De data asta însă, o zi care mi-a amintit că iarna e pe terminate. Sper să vină şi alte zile, zile cu soare, zile în care să nu mai văd dimineaţa porumbeii îngrămădindu-se pentru a se încălzi. Nu mi-e dor de vară... mi-e dor însă de noptile de vară. "

Baiatul invizibil

E dupa-amiaza, si lumina soarelui se strecoara incet printre draperii. Camera e goala, si langa geam era un birou. Era biroul tanarului nostru.. Langa tastatura, pe birou, era un stilou. Il primise cadou cu ani in urma, insa nu-l mai folosise de luni de zile. Tanarul se aseaza la masa, si ridica stiloul. Se uita un pic in jur. Nimic nu se misca, nimic nu se vede. O raza de lumina ajunge la el. Se uita atent si observa ca se reflecta de pe o foaie alba, A4. Incet, intinde celalata mana sprea ea, si observa ca nu are nici macar un punct pe ea, e neatinsa. Un stilou nefolosit, si o foaie nescrisa... un tablou mai trist nu s-ar putea. Asa ca, aduce foaia langa stilou si incepe sa asterne cuvinte pe ea.

Scumpa mea,

Ce mai faci? Ma gandeam la tine, si vroiam sa-ti trimit un zambet pentru inima ta. Singura cale sa fac asta, ar fi sa il astern pe hartie. Asa ca asta o sa si fac. Hope you`ll read this.

Ce mai faci? Eu abia m-am trezit, si gandul mi-a fugit la tine, ca in fiecare dimineata. Asta poate pentru ca am adormit cu gandul la tine si implicit, zambind. Sa stii ca te-am visat aseara, te-am visat in bratele mele. Era cald si bine. Eram afara. Era frumos si stateam pe o banca. Amandoi aveam cate un zambet pe buze, pe care ni-l puneam fiecare pe buzele celuilalt, si cate o prajitura in mana. Era o clipa perfecta. Daca as fi putut, as fi taiat cu foarfecul acel moment, si l-as fi inramat langa inima mea, dar nu pot decat sa-l pastrez ca si amintire.

Mi-e dor de tine. As vrea sa dau timpul inapoi, si sa-ti pot oferi tot ce ai fi meritat, dar timpul e ca si apa, niciodata nu isi schimba sensul. Imi pare rau ca nu am stiut sa te tin langa mine, imi pare rau ca ti-am promis ca voi fi tot ce ai nevoie... Imi pare rau ca nu am apucat sa te sarut inca o data. Mi-au ramas doar amintirile, mi-au ramas doar visele, si mi-a ramas o parte mica din inima ta. Sa stii ca imi lipsesti mult, si nu stiu cum sa umplu golul lasat de tine in bratele mele.

Near you, I was happy. Near you I was a dreamer again... Every single night my heart would wander off, only to find your window. A piece of my heart will always be yours, and all my dreams right now, are forever linked to you. I miss you, my hear misses you... You made us both smile...

I miss you.
I miss us.
I miss to feel how our lips touch.

Your little wolfy.

Odata scrisoarea incheiata, o lacrima cade pe foaie, chiar dupa fraza de incheiere. Un pic din cerneala se scurge in ea, si capata o culoare albastra. Tanarul citeste scrisoarea cap coada, zambeste cu coltul gurii, inchide ochii, si o pune deoparte. Se ridica de la masa, si pe masura ce se indeparteaza de scrisoare, tanarul devine invizibil, pierzanduse in ziua ce abia incepuse.

Poate va intrebati de ce disparuse tanarul? Pentru ca inima lui era acum in acea scrisoare. Pentru ca acolo era singurul lucru care il facea unic, si pentru ca ea era singura persoana ce l-a facut sa se simta special. Acum fara ea si fara inima lui, era un simplu oarecare, un simplu omulet.

Teorema unui sentiment

Sa dau dovada ca totusi, am absolvit o facultate de Matematica-Informatica, m-am gandit sa va zic teorema mea, gandita azi si demonstrata in timp.

Se ia un sentiment. Pe langa senzatie, acest sentiment este definit de durata si intensitate. Lungimea se masoara in secunde, si intensitatea in numarul de persoane afectate. Asadar, folosind aceste doua aspecte, putem spune ca un sentiment are o lungime (durata) si o latime (intensitate), si deci are o arie ( = lungimea x latimea ). Partea frumoasa, abia acum incepe, dar presimt ca vreo 50-60% din cititori deja nu vor ajunge aici niciodata. Pacat.

Teorema mea suna cam asa: Daca un sentiment A are o arie X, atunci el poate fi transformat intr-un sentiment B avand aceeasi arie X, daca si numai daca A si B sunt sentimente ce au la baza aceeasi senzatie.

Cu ce ne ajuta teorema asta? De exemplu. Se ia un sentiment provenit din tristete. El poate avea o lungime sa zicem de un o ora si o latime imensa, sau altfel spus, afecteaza toate persoanele cu care intri in contact. Putem transforma sentimentul acesta in altul, tot provenit din tristete, insa care sa dureze sa zicem, o zi, si sa afecteze doar 50% din persoanele cu care intri in contact.

De ce ar conta asta? Aici e partea cu adevarat interesanta si importanta: cu cat latimea unui sentiment e mai mare cu atat mai permanente sunt urmarile ... Unele sentimente e bine sa fie transformate pentru a li se micsora aria, altele dimpotriva, transformate pentru a li se mari aria. Teoremele exista doar ca si unelte, daca le folosim sau nu, depinde de noi insine....

Ganduri din fata biroului (I)

"Sentimentele mele sunt scrise cu o pana smulsa din aripile vantului, inmuiata intr-o calimara in forma de inima si asternute pe paginile vietii mele. "

...

"Astazi eu nu pot scrie ce simt, decat tastand nebuneste litera dupa litera, uneori necitind ce a rezultat dintr-o astfel de zvacnire de cateva secunde. Mi-e dor de stiloul cu care am scris 5 an ide zile, intre clasele 1 - 5. Era un stilou clasic, fara rezerve de care te rugai sa nu explodeze cand le schimbai. Era un stilou care ma fascina, caci de fiecare data cand scriam, priveam cum se arcuia penita si cum incet, literele si numerele capatau forma. Ueori mi se intampla sa fiu atat de captat de acest lucru, incat asteptam cu entuziasm urmatoarea litera, uitand ca mana mea si mintea mea erau cele ce ii dadeau nastere."

Universul meu

Totul la inceput era negru. Negru precum noaptea intr-o padure moarta sub un cer innorat. Niciun sunet, nicio urma de lumina... nimic. Asa arata universul meu la inceput. Timpul a trecut, si pe masura ce am inceput sa inteleg ce se intampla in jurul meu, a avut loc in Big-bang. Asa a aparut un soare si o planeta. Planeta nu avea luna, insa orbita in jurul soarelui. Planeta, era prea aproape de soare, si de aceea nimic nu putea trai pe ea. Era o piatra fara cer, fara oceane, fara viata...

Anii treceau, si viata se tot baga peste existenta mea. Incet, viata imi servea in fiecare zi, portia de sirop cu lingurita, cum facea mama cand eram bolnav. Insa viata nu ma vindeca, ci ma imbolnavea cu sentimente noi si tot mai ciudate. O lingurita pentru iubire, o lingurita pentru fericire, o lingurita pentru tristete, si tot asa. Fiecare picatura insa, indeparta incet incet planeta de soare, si astfel, incet incet, au inceput sa apara urme de viata si pe ea. Deoadata, cerul si-a facut aparitia, si norii l-au urmat. Apele au inceput sa curga din crapaturi in piatra, si au dat culoare planetei. Doar vantul era stapan pe acel pamant, un vant solitar. Cald sau rece nu conta, caci nu avea cine sa-l simta sau sa-i opreasca fuga nebuna. Era trist pe acea planeta. Zilele erau linistite, noptile erau lipsite de stele. Era o lume numai buna de lenevit, caci era plina de apa, si pe ici pe colo, cate o plaja pe o insula inca neinghitita de ape.

Am crescut, si intr-o noapte, m-am trezit pe acea planeta. Era o lume ciudata, dar foarte familiara. Era lumea mea. Toata noaptea am zburat, am mers pe apa, am innotat ore pe sub apa fara sa fie nevoie sa respir. Si asa, nopti la rand poposeam pe acea planeta. Pana cand, intr-o zi, o insula aparu langa a mea, si pe acea insula era o tanara ce o cunosteam. Innot, m-am indreptat catre acea insula si m-am asezat langa prosopul ei, pe care ea se bronza. Prima mea iubire... N-a fost sa fie insa de durata, si dupa un timp, intr-o noapte, insula a ramas, insa tanara a disparut. Prima despartire... Si tot asa, trecand prin viata, planeta mea s-a umplut de insule, si oceanul in care candva innotam liber a inceput sa dispara. Acum era cat un lac...

Vazand asta, intr-o noapte, m-am oprit si m-am apuca de pescuit. Intamplator prind pestisorul de aur. Il rog sa imi implineasca trei dorinte, insa pestisorul imi raspunde ca el nu poate decat sa dea nastere la vise. Auzind asta, dau drumul pestisorului in mare.

Se face noapte pe planeta. Intins pe spate, privind cerul intunecat langa focul facut pe plaja, admir cerul si suspin. Suspin dupa vremea in care aveam un ocean in lumea mea, suspin dupa fetele ce si-au lasat insulele pe planeta mea... suspin. Ma ridic incet, imi strang genunchii in brate, si imi soptesc:"As vrea ca lumea mea, sa se loveasca de lumea ta, si sa o iau de la zero alaturi de tine." Ma aplec langa foc, il sting si ma trezesc...

O zi de lucru...

E ora 22.00 intr-o seara din cursul saptamanii. Nu conteaza ca e zi de lucru sau e week-end, omuletul nostru trebuie sa se prezinte negresit la servici, caci e indispensabila prezenta lui. Ceasul ii suna si se trezeste. Se imbraca repede, isi ia matura si forasul, si iese pe usa. Se urca pe o scara de 100 de ori mai mare decat el, si incet incet, ajunge la condica. E singurul pe lista. O semneaza, trage o gura de aer in piept si deschide usa incaperii de care avea el grija. Era din nou haos si praf peste tot, si doar acu 24h facuse curat. Dezamagit ca nimic din ce a facut nu se vede acum, se imbarbateaza singur si ia din nou provocarea de a ordona tot.

Amintirile erau imprastiate peste tot, unele mai puternice erau inca intregi ca niste fotografii sau filme, altele erau facute praf... A, nu v-am zis? Omuletul nostru lucreaza ca pastrator al amintirilor si organizator al lor, iar camera de care are grija, e mintea unei persoane. Datorita acestor muncitori, dimineata de dimineata ne trezim relaxati, cu cateva lucruri pe cap, si de fiecare data cand vrem sa ne amintim de ceva, le gasim pe toate asezate in dosare ordonate alfabetic. Si nu in ultimul rand, daca nu erau ei, nu am mai fi putut avea amintiri noi, caci praful ar fi umplut tot spatiul... Asa ca, e cu adevarat o ocupatie foarte importanta pe care o are.

Revenind insa la eroul nostru. Ia matura si incepe sa curete amintirile de pe jos... Amintiri banale, cu numere de la unele masini vazute in ziua aceea, florile din centru, preturile din magazin, si altele. Printre ele insa, din cand in cand, mai zareste cate o amintire ce ar merita salvata. De exemplu acum, zareste un ceva stralucitor. "E zambetul unei fete si privirea ei de care s-a ferit cand era in troleu. Merita pusa deoparte". O ia si o duce in dosar sub litera F, la "frumos".

Asa o tine 4-5 ore in fiecare seara. Se face ora 04.00 si curatenia e gata. E ora pauzei. Ia scara, si se uita printre litere. "Amintiri peste amintiri s-au strans aici. Parca toata viata lui e si viata mea." Rasfoieste amintiri din copilarie, lucruri facute pentru prima oara, examene date, teste ale vietii trecute... Saruturi pierdute prin dosare, dorinte ramase doar pe hartie, lucruri ascunse sub pres. El le stia pe toate. Si e trist, e trist impreuna cu el, zambeste, cand zambeste si el... Sunt legati impreuna, sunt legati pe viata. Insa, el a ales sa se angajeze aici in prima secunda in care aceasta persoana a deschis ochii si a inceput sa retina, sa stranga amintiri... "Ia sa-i fac o surpriza si sa-i reamintesc cate ceva". Acestea sunt cuvintele de duc la visele care nu ti le poti explica, acele vise in care revezi persoane de care ai uitat ca exista si simti sentimente ce ai uitat cum se numesc...

E ora 09.00 dimineata. Obosit, spala matura si forasul, priveste incaperea curata si ordonata, inchide lumina, si usa. Semneaza condica de plecare. Si coboara greoi treptele scarii. "Sper sa nu mai fie atat de mult praf ca azi si maine". Omuletul nostru inchide ochii si adoarme, in timp ce persoana de a carei minte are grija, se trezeste...