joi, martie 12, 2009

Un lup intr-o padure de betoane

Ce animal ai fi daca ti s-ar oferi posibilitatea de a alege? ... Eu as alege sa fiu un lup. De ce? Deoarece e un animal mult mai nobil decat va fi omul vreodata. Omul e un efect secundar al evolutiei... Ganditi-va pentru o secunda, cum ar arata lumea fara lacomie, fara rautate, fara bani, fara politica, fara blocuri, fara masini, fara poluare... Ar fi fost o lume condusa de principii Darwiniste, o lume in care cei puternici traiesc, o lume in care instinctele conduc indivizii. Si ce frumos ar fi fost... o lume fara minciuna, o lume fara subterfugii. Omul e singurul animal care triseaza caci incalca toate regulile naturii...

Priviti lupii. Sunt organizati in haite, iar in cadrul haitei exista o ierarhie clara. E o ierarhie creata prin violenta, dar ce pastreaza o armonie perfecta... De ce se considera mereu ca violenta atrage dupa sine doar nenorocire, distrugere? ... Dar cine sunt eu sa filosofez despre niste concepte pe care omul le respinge prin insusi natura lui.

Revenind la povestea in care sunt un lup intr-o padure de betoane. Ziua, oriunde ma uit, totul e fier, ciment, asfalt... O lume in care nimeni nu indrazneste sa se opreasca o secunda sa priveasca cum se scurge lumina printre ramuri, cum pasarile nu stau mai mult de 1 minut in acelasi loc... Insa, chiar si aceasta lume de beton e o lume in care lupii pot trai... Noaptea, atunci cand nu exista agitatie, cand nu exista fuga... Noaptea, exista doar liniste si intuneric. Ai stat vreodata pe o banca in statia de troleu sau tramvai si in loc sa privesti daca vine sau nu troleu sau tramvaliul, ai privit cerul instelat? Ai privit vreodata orasul mut? Fara sunetul asurzitor al masinilor, fara graba si agitatia oamenilor... Daca da, sa stii ca aceea e padurea de beton.

De as putea alege, as da orice sa fiu lup. Si de ar fi sa regret ceva din a fi fost om, ar fi insusi sentimentul de regret, sentiment pe care niciun animal nu-l are... O viata de om cu regrete sau o viata de lup printre betoane???

joi, martie 05, 2009

Prognoza meteo

O lacrima picurata pe cerul albastru... o lacrima mica si cenusie, e de ajuns ca totul sa se schimbe. Deodata, culorile vii din jur dispar, lumea cauta care cum poate sa se adaposteasca, aerul din jur incepe sa devina apasator... Ma asez pe marginea geamului, si privesc cum un val cenusiu acopera incet tot albastrul limpede... Pe deoparte sunt curios ce va aduce. Pe de alta parte sunt curios de ce toata lumea se teme de schimbarea nascuta din senin. Ce poate fi?, imi soptesc fermecat. O fi ploaie, o fi zapada... dar poate nu e nimic. Si totusi, toti se gandesc la ce e mai rau. Ma indepartez de geam... iau o geaca pe mine si un fes in buzunar. Ies sa ma plimb.

Peisajul din jur pare rupt dintr-un film alb-negru... Pentru prima oara, dupa mult timp, oamenii si masinile din jurul meu sunt mai putine decat pasarile de pe crengi. Sunt singur dar totul pare in regula... Un vant puternic a inceput sa urle, si sa zdruncine trupul meu... Inchid ochii si scot fesul din buzunar. Il pun pe cap si timid deschid ochii. Vantul s-a mai domolit. Oare am facut bine ca am iesit? La o a doua privire, ceva pare schimbat. Acum si pasarile au disparut, parca sterse cu radiera din peisaj. Ma asez pe treptele ce duc spre gara si astept...

Deodata, simt o picatura pe obrajul meu. Duc mana si o sterg cu atentie. Era ca o lacrima rece. Vine ploaia. Trebuie sa ma adapostesc repede. Ma ridic si ma indrept spre casa. Deodata, observ in fata mea un dans ciudat, al unui fulg de nea. Nu era o picatura pe obrajul meu, si un fulg topit. Ma opresc, si-mi dau fesul jos. Ma uit in jur, si nu vad pe nimeni. Totul e al meu. Zambesc si intind mainile, parca vrand sa cuprind cu bratele tot ce ma inconjura, insa pe masura ce bratele mi se apropiau de piept, tot din jur se scurgea printre ele, pana ce in cele din urma, am ramas cu nimic. Ma indrept incet spre casa, incercand din cand in cand sa prind cate un fulg cu buzele. Cand aproape ajung acasa, vad cum din vecini incep sa iasa cate un copil, care mai devreme cauta sa se adaposteasca in casa. Imbracati pana in dinti cu haine, acum pari veseli de ceea ce se intampla in jurul lor, de ceea ce a adus acea mica lacrima cenusie ce a patat intreg cerul intr-o clipa.

Acum nu le mai e teama...

marți, ianuarie 13, 2009

Alte vieti

Ce-ar fi daca as putea sa aleg cum sa-mi continui viata de maine, sa traiesc o alta viata... cum ar fi? Sa las in urma tot ce e acum "viata mea", si sa incerc sa gasesc puterea sa traiesc intr-o alta lume... o lume diferita de cea de pana acum... Cum ar fi?

As vrea sa traiesc intr-o lume fara culoare, sa uit de albul cristalin al zapezii, de negrul stralucitor al noptii, de verdele frunzelor vara si de ruginiul lor toamna, de albastrul limpede al cerului, si de miile de culori care acopera pamantul zi de zi... sa uit de culoarea buzelor tale, de rosul din obrajii tai... Cum ar fi sa traiesc intr-o lume fara culoare? ...

Sau poate as alege sa traiesc intr-o lume fara sunete, sa uit de cantecul pasarilor din padure vara si al greierilor din oras in noptile calduroase de august... sa uit de zgomotul masinilor care-mi amutesc sufletul zi de zi... sa uit de sunetul vantului ce bate neingradit printre copaci in parcuri... sa uit de vocea ta care-mi sopteste in fiecare noapte la ureche "somn usor"... Cum ar fi sa traiesc intr-o astfel de lume, fara sunete? ...

Sau poate ar fi mai bine sa traiesc intr-o lume fara oameni? ... sa uit de rautate, de gelozie, de invidie si prostie... sa uit de razboaie si conflicte, sa uit de politica si coruptie... sa uit de poluare si defrisari, inundatii si accidente... sa uit de bani si necesitati... sa uit de zambetele celor din jur, de lacrimile care curg pe obrazul cuiva, de bucuria din inima altcuiva... sa uit de tine... Cum ar fi lume fara oameni? ...

Hmmmm... optiuni peste optiuni... Dar cred ca pana la urma, tot la lumea de maine raman... Chiar daca e nesigura, rece si prafuita, e lumea mea... Iar in lumea mea, tu esti asa cum te-am visat: colorata, vorbareata si plina de viata ...

vineri, ianuarie 02, 2009

Cutia prafuita cu sentimente

Tin minte de parca ar fi fost ieri... Stateam pe o banca, la umbra unui copac inalt... Parca si acum vad cum lumina incerca sa se strecura printre crengi, doar pentru a se pierde printre firele tale de par, pentru a-ti mangaia chipul, pentru a se picura in ochii tai si sa-ti incalzeasca inima... Ce-as fi vrut atunci sa-mi storc inima de un strop de iubire, si sa ti-l picur pe buze, sa simti cat de dulce si calda e... si toata era doar pentru tine. Te priveam ca si cum timpul ar fi stat in loc, nepasator la ce era in jurul nostru. Privirea ta era pierduta in inima ta... Cautai ceva, cautai un raspuns... Atatea vise erau in mintea ta, atatea sentimente in inima ta, dar oare care erau cele pentru mine? Te-ai oprit din gandit, si ai dat totul deoparte. Ai inchis ochii, si cand i-ai deschis, te-ai intors la mine zambind si m-ai sarutat. Eu, am inchis ochii, si tu m-ai sarutat din nou... Daca cineva m-ar fi intrebat atunci ce am visat ultima oara, i-as fi raspuns: "am visat ca am fost sarutat de un inger", numai ca ingerul meu era adevarat, si era in fata mea, zambind...

Se spune ca amintirile sunt singura noastra mostenire pe acest pamant. ..La mine fii sigura ca vei gasi chipul tau frumos, cu ochisorii ce ma priveau uimiti, cu buzele-ti ce-mi spuneau "te bat", cu inima-ti ce-mi spunea "mi-a fost dor de tine". Ai aparut in viata mea, pe vremea cand eu doar visam la tine. Si ai disparut incet pe masura ce visul incepea sa devina realitate... Insa ai ramas destul de mult, cat sa nu mai fii un simplu vis. Acum esti o amintire vie. Eu cred insa ca amintirile nu sunt niciodata incheiate, si cat timp traim, si amintirile cresc odata cu noi. Cand spun amintire, eu nu ma gandesc la trecut, ci ma gandesc la viitor. Asa ca abia astept sa vad cand mi te va scoate iar viata in drum, si cum va continua amintirea ta in viata mea.

Visele se uita, amintirile sunt vesnice, si vesnica esti si tu in inima mea...

joi, noiembrie 13, 2008

Ganduri din fata televizorului (2)

"Din clipa in care te-am cunoscut, o clepsidra a aparut deasupra mea, semn ca viata mea a inceput... De fiecare data cand plecai de langa mine, si clepsidra mea te urma, lasand in urma ei un drum din granule de nisip pana la tine. Mereu stiam ca de voi urma acel drum, voi ajunge la tine...

Timpul insa a trecut, si nu te-am mai vazut de mult. Granulele cazute au inceput sa tina loc lacrimilor mele dar in acelasi timp, ele tot drumul spre tine mi-l arata... Ce se va intampla cand nisipul se va termina din clepsidra? ...

Timpul curge nepasator si singurul lucru pe care il putem face, e doar sa-l incetinim aruncand cu amintiri in el si vise... si sperante..."




"Imagineaza-ti viata ta ca fiind o bratara, un banal accesoriu ce asortat, poate insa creea un efect uimitor. Dar nu studiul accesoriilor e scopul meu.. Revenim la noi insine.

Viata noastra = o bratara. De ce aceasta egalitate? O bratara incepe si se termina in acelasi loc, indiferent de punctul in care incepi. La fel si viata, incepe prin nastere si se termina prin moarte.

Dar margelele, ce sunt ele? Ce din viata noastra ne da rost, unicitate, clasa? Ei bine, margelele sunt prietenii nostri, prietenii adevarati... Ne nastem fara nicio margea la mana, dar pe masura ce incepem sa vorbim, sa mergem, sa gandim, sa simtim, apar si prietenii in viata noastra, insa putini sunt cei care si raman.

Ca sa fie mai corecta comparatia, viata noastra e ca o bratara de matanii. Ce e o matanie? De obicei o intalnesti la biserici. E o bratara sfintita ale carei margele sunt cioplite de calugari sau calugarite, din lemn si se numesc matanii.

Lemn, margele si prieteni... Nu, nu e titlul unui film. Trei lucruri total diferite, dar asezate in ordinea corecta, dau un adevar. Mataniile din lemn = prieteni adevarati. Prietenii nu sunt doi la fel, cum nici aceste matanile nu pot fi sculptate doua la fel. Prietenii sunt pentru cei ce ii au mai importanti decat orice pe lume, cum si Dumnezeu e insusi viata multor oameni pe Pamant. Si cel mai important lucru e ca prietenii vor fi mereu langa tine, cum si bratara va fi la mana ta atata timp cat o vei purta.

Ai grija de prieteni,caci daca pierzi unul, vei ramane cu un gol in bratara, un gol de neinlocuit..."




"Mergeam astazi pe strada in graba, evitand baltile ce apareau la picioarele mele, rugandu-ma sa calc in ele, evitand ocazionalele masini care trecand prin balti nepasandu-le de pietoni aruncau apa de pe carosabil pe trotuar, evitand ninsoarea cu iz de ploaie ce se nascu din senin... Inghetat, ud, obosit, satul, ma opresc pentru o clipa si imi privesc mainile. Sunt reci si rosii, aproape inghetate. Intind palma stanga in fata mea si o privesc ca pe cineva de mult uitat. In acel moment, un fulg isi face loc pe palma mea. Nu se topeste, deoarece si mana mea era rece. Nu dupa mult timp, inca un fulg apare. Nici acesta nu se topeste. Ridic palma mai aproape de mine, mai aproape de chipul meu. Fulgii se topesc, caci respiratia mi-e calda. Intind din nou mana, si un nou fulg apare in ea. Adanc, pierdut in lumea gandurilor mele, o idee imi trece prin fata ochilor. Oare ce gust are un fulg?

Scot limba un pic, pentru a prinde un fulg. Trec cam 10 secunde si niciunul nu cade in plasa. Realizez ca nu era posibil deoarece gluga nu-i lasa. Dau gluga jos si scot limba un pic mai mult decat data trecuta. Un fulg cade pe ea, insa se topeste repede. Niu am reusit sa ii simt gustul. Cum sa fac? In timp ce eu eram ganditor, unul din fulgii care dansa in jurul meu, purtat de un vanticel rece, imi ajunge pe buze, parca sarutandu-ma... Zambesc, pentru ca atunci mi-am dat seama ce gust are un fulg de nea...

Esti curos ce gust avea? Ei bine, ti-as recomanda sa incerci cand esti pe strada si iti vine sa urli, daca ninge afara, sa inchizi ochii si sa ridici fruntea catre cer... Vei simti un sarut inocent, timid, dulce... vei simti sarutul amintirilor din copilarie, caldura focului de la bunici, mangaierea tandra a primei iubiri, alinarea dulce a primei lacrime sterse cu un zambet...

Iubirea adevarata e exact ca si gustul unui fulg de nea. Nu vine cand o cauti, nu vine prin incercari, nu vine cand o gandesti. Iubirea adevarata te gaseste pe tine, tu trebuie decat sa o gusti si sa o recunosti."