Teorema unui sentiment

Sa dau dovada ca totusi, am absolvit o facultate de Matematica-Informatica, m-am gandit sa va zic teorema mea, gandita azi si demonstrata in timp.

Se ia un sentiment. Pe langa senzatie, acest sentiment este definit de durata si intensitate. Lungimea se masoara in secunde, si intensitatea in numarul de persoane afectate. Asadar, folosind aceste doua aspecte, putem spune ca un sentiment are o lungime (durata) si o latime (intensitate), si deci are o arie ( = lungimea x latimea ). Partea frumoasa, abia acum incepe, dar presimt ca vreo 50-60% din cititori deja nu vor ajunge aici niciodata. Pacat.

Teorema mea suna cam asa: Daca un sentiment A are o arie X, atunci el poate fi transformat intr-un sentiment B avand aceeasi arie X, daca si numai daca A si B sunt sentimente ce au la baza aceeasi senzatie.

Cu ce ne ajuta teorema asta? De exemplu. Se ia un sentiment provenit din tristete. El poate avea o lungime sa zicem de un o ora si o latime imensa, sau altfel spus, afecteaza toate persoanele cu care intri in contact. Putem transforma sentimentul acesta in altul, tot provenit din tristete, insa care sa dureze sa zicem, o zi, si sa afecteze doar 50% din persoanele cu care intri in contact.

De ce ar conta asta? Aici e partea cu adevarat interesanta si importanta: cu cat latimea unui sentiment e mai mare cu atat mai permanente sunt urmarile ... Unele sentimente e bine sa fie transformate pentru a li se micsora aria, altele dimpotriva, transformate pentru a li se mari aria. Teoremele exista doar ca si unelte, daca le folosim sau nu, depinde de noi insine....

Ganduri din fata biroului (I)

"Sentimentele mele sunt scrise cu o pana smulsa din aripile vantului, inmuiata intr-o calimara in forma de inima si asternute pe paginile vietii mele. "

...

"Astazi eu nu pot scrie ce simt, decat tastand nebuneste litera dupa litera, uneori necitind ce a rezultat dintr-o astfel de zvacnire de cateva secunde. Mi-e dor de stiloul cu care am scris 5 an ide zile, intre clasele 1 - 5. Era un stilou clasic, fara rezerve de care te rugai sa nu explodeze cand le schimbai. Era un stilou care ma fascina, caci de fiecare data cand scriam, priveam cum se arcuia penita si cum incet, literele si numerele capatau forma. Ueori mi se intampla sa fiu atat de captat de acest lucru, incat asteptam cu entuziasm urmatoarea litera, uitand ca mana mea si mintea mea erau cele ce ii dadeau nastere."

Universul meu

Totul la inceput era negru. Negru precum noaptea intr-o padure moarta sub un cer innorat. Niciun sunet, nicio urma de lumina... nimic. Asa arata universul meu la inceput. Timpul a trecut, si pe masura ce am inceput sa inteleg ce se intampla in jurul meu, a avut loc in Big-bang. Asa a aparut un soare si o planeta. Planeta nu avea luna, insa orbita in jurul soarelui. Planeta, era prea aproape de soare, si de aceea nimic nu putea trai pe ea. Era o piatra fara cer, fara oceane, fara viata...

Anii treceau, si viata se tot baga peste existenta mea. Incet, viata imi servea in fiecare zi, portia de sirop cu lingurita, cum facea mama cand eram bolnav. Insa viata nu ma vindeca, ci ma imbolnavea cu sentimente noi si tot mai ciudate. O lingurita pentru iubire, o lingurita pentru fericire, o lingurita pentru tristete, si tot asa. Fiecare picatura insa, indeparta incet incet planeta de soare, si astfel, incet incet, au inceput sa apara urme de viata si pe ea. Deoadata, cerul si-a facut aparitia, si norii l-au urmat. Apele au inceput sa curga din crapaturi in piatra, si au dat culoare planetei. Doar vantul era stapan pe acel pamant, un vant solitar. Cald sau rece nu conta, caci nu avea cine sa-l simta sau sa-i opreasca fuga nebuna. Era trist pe acea planeta. Zilele erau linistite, noptile erau lipsite de stele. Era o lume numai buna de lenevit, caci era plina de apa, si pe ici pe colo, cate o plaja pe o insula inca neinghitita de ape.

Am crescut, si intr-o noapte, m-am trezit pe acea planeta. Era o lume ciudata, dar foarte familiara. Era lumea mea. Toata noaptea am zburat, am mers pe apa, am innotat ore pe sub apa fara sa fie nevoie sa respir. Si asa, nopti la rand poposeam pe acea planeta. Pana cand, intr-o zi, o insula aparu langa a mea, si pe acea insula era o tanara ce o cunosteam. Innot, m-am indreptat catre acea insula si m-am asezat langa prosopul ei, pe care ea se bronza. Prima mea iubire... N-a fost sa fie insa de durata, si dupa un timp, intr-o noapte, insula a ramas, insa tanara a disparut. Prima despartire... Si tot asa, trecand prin viata, planeta mea s-a umplut de insule, si oceanul in care candva innotam liber a inceput sa dispara. Acum era cat un lac...

Vazand asta, intr-o noapte, m-am oprit si m-am apuca de pescuit. Intamplator prind pestisorul de aur. Il rog sa imi implineasca trei dorinte, insa pestisorul imi raspunde ca el nu poate decat sa dea nastere la vise. Auzind asta, dau drumul pestisorului in mare.

Se face noapte pe planeta. Intins pe spate, privind cerul intunecat langa focul facut pe plaja, admir cerul si suspin. Suspin dupa vremea in care aveam un ocean in lumea mea, suspin dupa fetele ce si-au lasat insulele pe planeta mea... suspin. Ma ridic incet, imi strang genunchii in brate, si imi soptesc:"As vrea ca lumea mea, sa se loveasca de lumea ta, si sa o iau de la zero alaturi de tine." Ma aplec langa foc, il sting si ma trezesc...

O zi de lucru...

E ora 22.00 intr-o seara din cursul saptamanii. Nu conteaza ca e zi de lucru sau e week-end, omuletul nostru trebuie sa se prezinte negresit la servici, caci e indispensabila prezenta lui. Ceasul ii suna si se trezeste. Se imbraca repede, isi ia matura si forasul, si iese pe usa. Se urca pe o scara de 100 de ori mai mare decat el, si incet incet, ajunge la condica. E singurul pe lista. O semneaza, trage o gura de aer in piept si deschide usa incaperii de care avea el grija. Era din nou haos si praf peste tot, si doar acu 24h facuse curat. Dezamagit ca nimic din ce a facut nu se vede acum, se imbarbateaza singur si ia din nou provocarea de a ordona tot.

Amintirile erau imprastiate peste tot, unele mai puternice erau inca intregi ca niste fotografii sau filme, altele erau facute praf... A, nu v-am zis? Omuletul nostru lucreaza ca pastrator al amintirilor si organizator al lor, iar camera de care are grija, e mintea unei persoane. Datorita acestor muncitori, dimineata de dimineata ne trezim relaxati, cu cateva lucruri pe cap, si de fiecare data cand vrem sa ne amintim de ceva, le gasim pe toate asezate in dosare ordonate alfabetic. Si nu in ultimul rand, daca nu erau ei, nu am mai fi putut avea amintiri noi, caci praful ar fi umplut tot spatiul... Asa ca, e cu adevarat o ocupatie foarte importanta pe care o are.

Revenind insa la eroul nostru. Ia matura si incepe sa curete amintirile de pe jos... Amintiri banale, cu numere de la unele masini vazute in ziua aceea, florile din centru, preturile din magazin, si altele. Printre ele insa, din cand in cand, mai zareste cate o amintire ce ar merita salvata. De exemplu acum, zareste un ceva stralucitor. "E zambetul unei fete si privirea ei de care s-a ferit cand era in troleu. Merita pusa deoparte". O ia si o duce in dosar sub litera F, la "frumos".

Asa o tine 4-5 ore in fiecare seara. Se face ora 04.00 si curatenia e gata. E ora pauzei. Ia scara, si se uita printre litere. "Amintiri peste amintiri s-au strans aici. Parca toata viata lui e si viata mea." Rasfoieste amintiri din copilarie, lucruri facute pentru prima oara, examene date, teste ale vietii trecute... Saruturi pierdute prin dosare, dorinte ramase doar pe hartie, lucruri ascunse sub pres. El le stia pe toate. Si e trist, e trist impreuna cu el, zambeste, cand zambeste si el... Sunt legati impreuna, sunt legati pe viata. Insa, el a ales sa se angajeze aici in prima secunda in care aceasta persoana a deschis ochii si a inceput sa retina, sa stranga amintiri... "Ia sa-i fac o surpriza si sa-i reamintesc cate ceva". Acestea sunt cuvintele de duc la visele care nu ti le poti explica, acele vise in care revezi persoane de care ai uitat ca exista si simti sentimente ce ai uitat cum se numesc...

E ora 09.00 dimineata. Obosit, spala matura si forasul, priveste incaperea curata si ordonata, inchide lumina, si usa. Semneaza condica de plecare. Si coboara greoi treptele scarii. "Sper sa nu mai fie atat de mult praf ca azi si maine". Omuletul nostru inchide ochii si adoarme, in timp ce persoana de a carei minte are grija, se trezeste...

Reteta unei povesti

Un caiet, un stilou, o limba ce poate fi scrisa, si o mana care sa le stranga pe toate si sa le dea un rost. Aceasta este o parte din reteta unei povesti. Se ia caietul si se incepe o fila noua. Se alege un titlu sau cel putin se pune unul de forma, pentru a da un nume acestei povesti, caci o poveste fara nume e ca o lacrima fara sentimentul care sa o fi nascut. Incet incet, se contureaza pe rand personajele din poveste, urmand apoi a fi puse intr-o lume in care ele sa se simta in largul lor.

Poveste fara sfarsit

Povestea noastra se desfasoara in trecut si se termina in viitor. In prezent insa nu se intampla absolut nimic. Personajele s-au intalnit in trecut, si au murit in trecut, povestea lor ramanand neterminata. Si totusi, orice poveste are un final. Erau tineri, insa lumea din jurul lor era plina de ura si teama. Era perioada razboiului, Al Doilea. Multe lacrimi de sange peste tot, popoare ce-si plangeau barbatii, popoare ce-si plangeau copiii... Cum poti incepe o poveste in aceste timpuri, cum poti fi ignorant de tot ce se intampla in jurul tau? Un baiat si o fata insa, in floarea varstei, pot face asta. Se stiau de cand erau mici, au copilarit impreuna. Primul lor sarut si prima lor cearta a fost cu celalalt. Erau indragostiti, cu toate ca restul omenirii era indoliata. Suna egoit din partea lor, insa daca stati sa va ganditi, daca cineva nu tine steagul sperantei sus, atunci care mai e rostul...

Zi de zi, se duceau la cursuri impreuna, la aceeasi scoala, cu colegii lor, insa in fiecare saptamana, unul cate unul dispareau, plecand sa lupte. Tanarul vedea lucrul acesta si il framanta. Tanara simtea ca secunda se apropie, insa incerca sa o ignore, sperand ca totul se va termina pana ca ea sa vina. Povesti de eroism curgeau dinspre front, povesti cu titani ce infrangeau de unii singuri batalioane intregi... Povesti ce alimentau framantarile tanarului. Insa era de ajuns o privire in ochii ei pentru a domoli focul din el. Ea era motivul pentru care nu el putea sa faca nimic. Ea era intregul lui univers si vroia sa o stie in siguranta, cum altfel decat ramanand alaturi de ea. Tanara stia ca inima lui era casa ei, si fara el langa ea, ar fi fost singura. Parintii lor erau fie pe front, fie lucrand in fabrici. El facea din cand in cand mancare si ea obisnuia sa se amuze pe tema asta. Zilele se scurgeau lent, si noptile si mai lent. Ziarele anuntau finalul razboiului, insa zvonurile erau mult mai pesimiste. In aer se simtea miros de sange, in cer se vedeau oglindite lacrimile lasate in urma de toti cei ce nu au apucat sa-si revada familiile. O furtuna se apropia, o furtuna ce avea sa schimbe multe.

Ziua a inceput precum oricare alta, cu tanarul la fereastra fetei, cu o floare proaspat culeasa si cu un sarut care o astepta. Ea il aude strigand-o si iese pe geam. Il vede si ii spune sa astepte putin ca nu e inca pregatita. Neavand de ales, tanarul intra in casa peste fata, in timp ce aceasta isi alegea tinuta. O surprinde in halatul de baie, o ia in brate, o saruta cu foc, apoi ii da floarea. Ea ia floare si il saruta, il ia de maini si se arunca in pat. Cerul era senin precum apa din paharul in care acum era floarea pusa. Se uitau unul in ochii celuilalt. "Mi-a fost dor de tine". Fata sare din pat si se inchide in sifonierul cu haine. Dupa 20 de minute iese. Tanarul nu mai era in pat, ci o asptepta dupa usa. O ia in brate speriind-o, insa ea rade si il saruta. Se impinge in pieptul lui, si el ii da drumul. O pirueta, doua... se simte precum o printesa. Tanarul o admira, ii zambeste si ii spune: "Esti frumoasa". Tanara emotionata ii zambeste, il ia de mana, si coboara in viteza scari pana jos. Mereu a stiut cum sa o faca sa se simta cea mai frumoasa, mereu a stiut sa o aprecieze... Mereu a iubit-o si ea l-a rasplatit cu aceeasi moneda.

Ajungand langa cladirea unde invatau ei, citesc un afis: "Cursurile se suspenda pe termen nelimitat". Usa era inchisa si nimeni nu parea a fi in cladire. Tanara il strange de mana pe baiat:"Am un presentiment". Tanarul ii zambeste, chiar daca si el simte ceva in neregula. O ia de mana si ii propune o cina in seara asta in oras. Tanara accepta doar daca dupa, se retrag la ea acasa pentru desert. El accepta si o conduce pe fata pana acasa la ea. Sub pretextul ca se duce sa se aranjeze, o saruta si se grabeste sa plece in oras sa caute un restaurant si un cadou. Restaurante erau multe insa preturile il faceau sa caute in continuare. In cele din urma, cumpara cate ceva de la un magazin de langa el, lumanari, un vin dulce, si face din casa lui un restaurant in toata regula. Seara se asterne peste oras, emotiile cresc in sufletul fetei. Cineva ciocaneste la usa. Era el. Fata coboara intr-o secunda. Jos ajunsa se opreste in spatele usii si intreaba:"Cine este?". Tanarul zambeste si ii raspunde: "Valetul domnisoara, am venit sa va conduc catre stapanul meu". Fata deschide usa, si cu o atitudine de regina, ii intinde mana spre a fi sarutata. El se apleaca si ii saruta mana. Ea chicoteste, moment in care el se ridica brusc si o ia in brate. Una - doua piruete... Erau un cuplu frumos.
Tanarul o leaga la ochi si o conduce pana la restaurantul lui. Ajunsa sus, o aseaza pe scaun si ii dezleaga esarfa de la ochi.
- Iti place? , intreaba temator tanarul.
- E mai frumos decat ma asteptam. Si mirosul. Nu-mi zi ca ai gatit...
- M-a ajutat mama inainte sa plece, asa ca de data asta nu ai ce-mi reprosa.
- Ramane de vazut.

Seara decurge in aceleasi toane de ironie pe seama mancarii, insa ce e drept, era buna. Lumanarea se topeste sub presiunea zambetelor celor doi ce umpleau intreaga camera. Tanarul se ridica si strange masa... Tanara vine si il ajuta sa spele vasele. Odata asezate farfuriile la locul lor, fata ii zice: "Ma duc dupa desert". Tanarul vine incet catre fata, scoate esarfa pe care i-o legase cand a adus-o la el, si i-a soptit la ureche:
- Gaseste-ma.
El se indeparteaza si se duce sa caute un disc. Intre timp, tanara cauta sa dea de el, ascultand tot ce se intampla in jurul ei. Merge ea ce merge, se impiedica si cade pe canapea. Tanarul vede asta, si se apropie incet de fata, nelasand-o sa isi desfaca esarfa. O saruta pe buze si ii spune: "Stai inca un pic cu esarfa." Fata sta cuminte asteptand parca ceva. Tanarul ia discul si il pune in gramofon. Un vals lent umple camera incet, inconjurand trupurile celor doi. Tanarul se apropie de fata si ii da esarfa de la ochi. O saruta si o priveste tandru. Ea se face mica mica si se cuibareste la pieptul lui, in timp ce se lasa purtat de tanar pe acordurile gramofonului.
- Tii minte cand m-ai sarutat prima oara? Aveam 10 anisori si tu 8. Mi-ai dat un pupic pe obraz cand ti-am dat marul meu.
- Tin minte, dar nu de asta te-am pupat. Imi placea de tine ca erai singului baiat care se juca cu mine.
- Si mai tii minte cand am stat toata noaptea in foisor ca sa prindem rasaritul de soare?
- Tot ce tin minte e ca de fiecare data cand dadeam sa adorm, tu ma sarutai lung lung, si eu ma simteam ca frumoasa din padurea adormita in acele clipe, printul meu.
Se face liniste, si cei doi asculta valsul ce inca nu s-a terminat. Danseaza incet pe acordurile inimilor lor de data asta... Totul insa se opreste intr-o secunda. Sirenele pornesc si luminile se inchid in intreg orasul. Totul se opreste, totul ingheata. Tanarul fuge spre geam si o uita pe fata.
- Unde esti?
- Aici, vin imediat.
- Nu te vad.
- Gata gata, sunt aici. Am fost sa vad daca e vreun pericol. Si nu e.
- Sa nu mai pleci asa...
- Promit.
Fata il saruta incet incet, si el o ia in brate. In lumina lumanarii cei doi par o fantoma, ce incet dispare in intuneric in drumul lor spre dormitor. Dupa ce trece pragul cu ea in brate, ii sopteste:
- Inainte sa inchid usa, sa stii ca maine o sa-ti cumpar 20 de trandafiri rosii, cate unul pentru fiecare an in care ai fost alaturi de mine si m-ai suportat.
- De-ar fi sa ma pot intoarce in timp, tot pe tine te-as alege de fiecare data, caci tu esti casa mea, si la pieptul tau as vrea toata viata sa stau.
Usa se inchide un urma lor, lumanarea isi da ultimile clipe de lumina. Acum, povestile nu-si mai au rostul, caci pentru ce urma sa se intample nu exista cuvinte care sa poata transpune sentimentele celor doi... In acelasi timp, insa pe masa din casa fetei, prajitura statea cuminte si isi astepta mesenii...

E dimineata. Ochii i se deschid mari, si tanara intinde mana catre dreapta ei, insa patul era gol. Se intinde ca o pisicuta si il striga dar acesta nu raspunde. Se uita in jurul ei, insa patul nu ii era plin de flori si nici in jur nu mirosea a trandafiri.
- Stiam ca o sa uite.
Se ridica incet si isi ia un halat pe ea, halatul lui. Iese pe geam si vede lume agitandu-se si fugind. In oras era un nor de fum... In striga din nou, insa el nu raspunde.
- S-o fi dus sa ajute cu ceva.
Se imbraca repede cu hainele care a fost aseara, si ciufulita iese in strada. Incearca sa opreasca pe cineva sa intrebe ce s-a intamplat, insa nu reuseste. Se pierde in multime si se lasa purtata de ea catre locul de unde iesea fum. Era floraria de unde tanarul lua mereu flori. Ea se uita in jur, insa nu il vede nicaieri. Intreaba pe cineva care statea langa ea:
- Ce s-a intampla?
- Azi dimineata o bomba a cazut pe florarie. Era lume inauntru.
- Cine??? Cine era inauntru???
- Nu stiu...
Inima fetei se face mica cat un purice. Ochii i se paiejenesc, pielea i se face ca de gaina... Cade in genunchi si nu poate crede ca asta e realitatea. Se ciupeste, insa nu se trezeste. Ceea ce traieste e real... Cineva o ridica in picioare, si o intreaba daca se simte bine. Fata nu mai aude nimic, nu mai intelege ce se intampla cu ea... Nu isi mai simte trupul, nu isi mai poate controla instinctele. Cade in genunchi cu mainile la ochi plangand... Cei din jur ii fac loc, si incearca sa o intrebe ce s-a intamplat. Insa niciun raspuns.

Din multime cineva isi face curaj, o ridica in picioare si ii da o palma. Pentru o secunda, fata isi revine, si ii zareste chipul. Era in fata ei, era in regula... nu patise nimic. Il strange in brate si il saruta:
- De ce ai plecat de langa mine. Am crezut ca ai patit ceva. Am crezut ca te-am pierdut pentru totdeauna.
- Ma scuzati, insa nu stiu despre ce vorbesc.
Uimita de raspuns il priveste din nou, si era un necuoscut.
- Vroiam doar sa aduc cu piciorele pe pamant domnisoara. Nu stiu ce s-a intamplat, insa nu e timp de plans. Luati o galeata si ajutati-ne.
Fata incremeneste. Ia galeata insa nu stia ce sa faca cu ea. Incet, cu galeata in mana, se indreapta catre casa de unde plecase, catre patul unde s-a scris povestea ultimei nopti de dragoste. Era o statuie ce insa se misca. Ajunsa in casa, se intinde in pat si incepe sa planga mai puternic ca niciodata... Nu se putea opri, nu se putea controla. Mirosul lui era peste tot, pe pielea ei, pe hainele ei, in inima ei. Se decide sa faca un dus, insa cu putin folos... El a ramas cu ea si va ramane pe vecie...

Anii au trecut si tanara s-a casatorit, a avut copii, si acum e batrana. Si-a iubit sotul, si el a iubit-o pe ea. Acum asteapta nepotii in pragul casei. Insa povestea ei s-a incheiat cu multi ani in urma, odata cu el...

Povestile nu au un final agreat de toata lumea, si mereu cineva va gasi ceva in neregula, insa un final e un final, si el trebuie acceptat... Povestea aceasta insa nu a avut ocazia sa se incheie, si nu se va incheia niciodata, poate doar candva, undeva, in viitor...