Inceput de meditatie

Salut tutor,

Astazi am simtit nevoia sa scriu ceva, insa cum nu am avut inspiratie, am lasat televizorul deschis toata ziua. Curios e ca am gasit doua pastile ce servite cu inima deschisa, va pot pune pe ganduri adanci:

1. "As human beings, we have a natural compulsion to fill empty spaces"

(traducere: "Ca fiinţe umane, avem o constrângere naturală pentru a umple spaţiile goale")

Will Shortz

2. "Our fingerprints never fade from the lives we touch."

(tranducere: Nu suna bine tradusa)

Remember Me (the movie)

Savurati-le si ganditi-va apoi la ceea ce va doriti de la viata voastra.

Numai bine,

Silviu.

Adoptie de inima

Intr-o zi cenusie de toamna, un cuplu intra in centrul de adoptii. Aveau programare pentru ora 11.00 . Ajunsi, se aseaza pe scaunele din fata biroului si asteapta. Dupa 20 de minute de liniste nimeni nu apare.

Tanarul: Nu cred ca mai vine nimeni. Poate ar fi mai bine sa plecam.
Tanara: Nu plecam. Mai asteptam un mic. Nu pot sa cred ca vrei sa renunti atat de repede dupa ce toata seara am discutat despre asta. Mereu renunti.
Tanarul: Bine, mai asteptam.

Trec inca 10 minute si o femeie in varsta apare in peisaj. Zgomotele tocurilor pe cimentul podelei se auzeau de la departare. Poc, poc, poc, poc era sunetul ce il auzea pe tanarul, si fiecare pas al femeii era sinonim cu un fir de par smuls din barba. Pic, pic, pic, pic era sunetul ce il auzea tanara, insa pentru ea, fiecare pas era o picatura de ploaie de vara pe pielea ei dezgolita. Ajunsa in dreptul celor doi, femeia se prezinta si ii invita inauntru.

Fata se ridica prima si e urmata indeaproape de baiat. Intrati in birou, vad trei scaune. Doua unul langa celalat, si al treilea privindu-le pe cele doua. Femeia se aseaza pe scaunul acela, lasandu-i pe cei doi sa se aseze pe celelalte doua, unul langa celalalt.

Femeia: De cat timp sunteti impreuna?
Tanara: De doi ani.
Femeia: Si cum v-ati cunoscut?
Tanarul: Intr-o zi de vara, in timp ce priveam aceeasi stea din parti diferite ale Planetei.
Tanara: Mereu iti place sa exagerezi. Eram in blocul de visavi, si intr-o seara, dupa ce am fost vecini ani de zile, m-a vazut in timp ca stateam pe banca in fata blocului.

Femeia zambeste si isi noteaza ceva intr-un carnetel. Tanarul incearca sa traga cu ochiul, insa nu vede nimic.

Tanarul: Care credeti ca sunt sansele noastre sa primim aceasta inima?
Femeia: Asta depinde numai de voi. De ce ati avea nevoie de o inima?
Tanara: La inceput, in relatia noastra erau doua inimi, si amandoua dansau in fiecare noapte, in timp ce noi ne priveam de la geamurile apartamentelor. Acum insa, inima lui e pe jumatate dedicata serviciului si altor activitati, si cealalta jumatate o imparte cu mine.
Tanarul: Si tu ti-ai pierdut jumatate din inima. Acum nu ma mai privesti cu aceeasi pasinue ca la inceput. Inainte, daca iti aduceam o floare, mai intai o miroseai si apoi ii cautai un vas cu apa in care sa o pui.
Femeia: Deci, motivul pentru care doriti o inima, e ca sa completati jumatatile pierdute de voi?
Tanarul: Da.
Tanara: Da.
Femeia: Nu o primiti, imi pare rau.
Tanarul: De ce?
Femeia: Pentru ca atunci cand v-am vazut asezati pe acele scaune, mi-am dat seama ca nu stiti ce aveti. De asta am si intarziat. Am sperat ca veti pleca. Ganditi-va un pic. De ce sa luati o inima, sa o rupeti in doua si sa vi le completati pe ale voastre, cand e mult mai simplu sa va uniti jumatatile voastre si astfel sa fiti completi amandoi?

Tanara se uita zambind catre tanar. Tanarul zambeste si el.

De multe ori, solutiile la probleme le avem in noi insine, insa e nevoie de o pauza, o privire de dinafara pentru a o gasi.

Ganduri din fata biroului (II)

Ce mult a trecut de când eram în băncile liceului, când umblam după caiete pentru a-mi completa temele, când mă întrebam dacă oare astăzi e ziua în care o să primim lucrare de control... Ce mult a trecut de când nu am mai văzut un catalog sau absenţe încercuite. Acum, totul pare mult mai simplu şi asta cam face ca totul să-şi piardă din farmec.

" Sunt zile în care sunt invidios pe câinele care doarme la noi în birou. Sunt invidios pentru că primeşte toată atenţia atunci când are nevoie de ea. Sunt invidios pentru că din când în când îl mai aud sforăind în timp ce neuronii mei se aprind şi se iau la harţă în faţa tastaturii... "

" Deja începe a 8-a luna de servici şi concluzia la care am ajuns e că serviciul e 30% creaţie şi 50% muncă. 30+50 = 80% ; vă întrebaţi unde sunt restul 20% ? Ei bine, sunt în abilitatea de a face ca cele 50% să pară mai uşoare. "

" Internetul e prezentat ca un infinit. Însă, eu am ajuns la capătul lui. Nu e infinit, ci e chiar foarte finit şi mic. Cândva, parcă era mai interesant când dădeai întâmplător peste o cunoştiinţă. Acum, Facebook are grijă să îţi bage în listă pe absolut toţi oamenii pe care e posibil să îi cunoşti, sau chiar dacă nu îi cunoşti. Nu spun că e un lucru rău, însă e ciudat să întinzi mâna (sau mouse-ul) şi să primeşti ce vroiai. "

" S-a mai dus o zi, o altă zi care parcă am mai trăit-o de vreo 30 de ori până acum. O altă zi fără tine. De data asta însă, o zi care mi-a amintit că iarna e pe terminate. Sper să vină şi alte zile, zile cu soare, zile în care să nu mai văd dimineaţa porumbeii îngrămădindu-se pentru a se încălzi. Nu mi-e dor de vară... mi-e dor însă de noptile de vară. "

Baiatul invizibil

E dupa-amiaza, si lumina soarelui se strecoara incet printre draperii. Camera e goala, si langa geam era un birou. Era biroul tanarului nostru.. Langa tastatura, pe birou, era un stilou. Il primise cadou cu ani in urma, insa nu-l mai folosise de luni de zile. Tanarul se aseaza la masa, si ridica stiloul. Se uita un pic in jur. Nimic nu se misca, nimic nu se vede. O raza de lumina ajunge la el. Se uita atent si observa ca se reflecta de pe o foaie alba, A4. Incet, intinde celalata mana sprea ea, si observa ca nu are nici macar un punct pe ea, e neatinsa. Un stilou nefolosit, si o foaie nescrisa... un tablou mai trist nu s-ar putea. Asa ca, aduce foaia langa stilou si incepe sa asterne cuvinte pe ea.

Scumpa mea,

Ce mai faci? Ma gandeam la tine, si vroiam sa-ti trimit un zambet pentru inima ta. Singura cale sa fac asta, ar fi sa il astern pe hartie. Asa ca asta o sa si fac. Hope you`ll read this.

Ce mai faci? Eu abia m-am trezit, si gandul mi-a fugit la tine, ca in fiecare dimineata. Asta poate pentru ca am adormit cu gandul la tine si implicit, zambind. Sa stii ca te-am visat aseara, te-am visat in bratele mele. Era cald si bine. Eram afara. Era frumos si stateam pe o banca. Amandoi aveam cate un zambet pe buze, pe care ni-l puneam fiecare pe buzele celuilalt, si cate o prajitura in mana. Era o clipa perfecta. Daca as fi putut, as fi taiat cu foarfecul acel moment, si l-as fi inramat langa inima mea, dar nu pot decat sa-l pastrez ca si amintire.

Mi-e dor de tine. As vrea sa dau timpul inapoi, si sa-ti pot oferi tot ce ai fi meritat, dar timpul e ca si apa, niciodata nu isi schimba sensul. Imi pare rau ca nu am stiut sa te tin langa mine, imi pare rau ca ti-am promis ca voi fi tot ce ai nevoie... Imi pare rau ca nu am apucat sa te sarut inca o data. Mi-au ramas doar amintirile, mi-au ramas doar visele, si mi-a ramas o parte mica din inima ta. Sa stii ca imi lipsesti mult, si nu stiu cum sa umplu golul lasat de tine in bratele mele.

Near you, I was happy. Near you I was a dreamer again... Every single night my heart would wander off, only to find your window. A piece of my heart will always be yours, and all my dreams right now, are forever linked to you. I miss you, my hear misses you... You made us both smile...

I miss you.
I miss us.
I miss to feel how our lips touch.

Your little wolfy.

Odata scrisoarea incheiata, o lacrima cade pe foaie, chiar dupa fraza de incheiere. Un pic din cerneala se scurge in ea, si capata o culoare albastra. Tanarul citeste scrisoarea cap coada, zambeste cu coltul gurii, inchide ochii, si o pune deoparte. Se ridica de la masa, si pe masura ce se indeparteaza de scrisoare, tanarul devine invizibil, pierzanduse in ziua ce abia incepuse.

Poate va intrebati de ce disparuse tanarul? Pentru ca inima lui era acum in acea scrisoare. Pentru ca acolo era singurul lucru care il facea unic, si pentru ca ea era singura persoana ce l-a facut sa se simta special. Acum fara ea si fara inima lui, era un simplu oarecare, un simplu omulet.

Teorema unui sentiment

Sa dau dovada ca totusi, am absolvit o facultate de Matematica-Informatica, m-am gandit sa va zic teorema mea, gandita azi si demonstrata in timp.

Se ia un sentiment. Pe langa senzatie, acest sentiment este definit de durata si intensitate. Lungimea se masoara in secunde, si intensitatea in numarul de persoane afectate. Asadar, folosind aceste doua aspecte, putem spune ca un sentiment are o lungime (durata) si o latime (intensitate), si deci are o arie ( = lungimea x latimea ). Partea frumoasa, abia acum incepe, dar presimt ca vreo 50-60% din cititori deja nu vor ajunge aici niciodata. Pacat.

Teorema mea suna cam asa: Daca un sentiment A are o arie X, atunci el poate fi transformat intr-un sentiment B avand aceeasi arie X, daca si numai daca A si B sunt sentimente ce au la baza aceeasi senzatie.

Cu ce ne ajuta teorema asta? De exemplu. Se ia un sentiment provenit din tristete. El poate avea o lungime sa zicem de un o ora si o latime imensa, sau altfel spus, afecteaza toate persoanele cu care intri in contact. Putem transforma sentimentul acesta in altul, tot provenit din tristete, insa care sa dureze sa zicem, o zi, si sa afecteze doar 50% din persoanele cu care intri in contact.

De ce ar conta asta? Aici e partea cu adevarat interesanta si importanta: cu cat latimea unui sentiment e mai mare cu atat mai permanente sunt urmarile ... Unele sentimente e bine sa fie transformate pentru a li se micsora aria, altele dimpotriva, transformate pentru a li se mari aria. Teoremele exista doar ca si unelte, daca le folosim sau nu, depinde de noi insine....