marți, ianuarie 01, 2013

Rezolutie pentru 2013

Incep prin a va ura un an 2013 mai bun decat 2012, presarat cu cat mai multe momente frumoase. In general, in perioada asta, toata lumea isi pune cate o rezolutie pe care urmeaza sa o implineasca in anul ce abia a inceput. Tu ti-ai propus ceva?

Eu mi-am propus sa ma regasesc pe mine. Suna ciudat, dar de multi ani, simt ca nu mai sunt eu insumi. Parca ma adaptez mereu situatie, si de fiecare data, pierd cate un pic de mine. Acum simt ca am pierdut atat de mult, incat nu mai am nimic de dat. Cum poti sa iti doresti sa ai oameni in jurul tau, sau langa tine, cand nu ai ce sa le dai? (nu ma refer financiar desigur, ci spiritual)

Voi ce v-ati propus? Ce ati vrea sa faceti in 2013 astfel incat sa va fie mai bine?


luni, decembrie 24, 2012

Urari pentru Craciun

Sarbatori fericite tuturor celor ce mi-au facut placerea de a citi ce am postat eu pe aici, si multumesc mai ales celor care mi-au si lasat o impresie despre cum li s-a patur.

Craciun fericit tuturor si cadouri cat mai multe si frumoase de la Mos. Multa sanatate, multa relaxare, multe clipe de pus la inima.

Multumesc din nou tuturor din partea mea. Si o seara placuta.
Silviu.

sâmbătă, august 04, 2012

Oda unui sentiment frumos


E noapte afara, o noapte placuta de vara. Nu pot dormi, deoarece nu i-am auzit vocea astazi, si ceva in mine nu pare in regula. Inima mea nu are stare, si imi cere socoteala cu fiecare bataie a ei. "De ce nu o pot auzi, de ce nu e aici langa mine?". Stiu ca inima da vina pe mine, ca eu sunt cel care ar fi trebuit sa o tina langa mine, insa nu am putut... Mi-e dor sa o vad langa mine, sa imi vad zambetul de cristal in ochii ei... Mi-e dor sa isi lase inima in grija mea, si eu pe a mea in mainile ei... 

Inchid ochii, si o iau incet la pas printre amintiri... Atat de multe, atat de frumoase, atat de departate... Ma uit la ceas, sperand sa fie aproape dimineata, insa au trecut doar 5 minute. E miezul noptii. 

Ma dau jos din pat, deschid geamul larg, si privesc cerul innorat. Un vanticel bate incet, si imi aminteste de briza marii. Ma si pot imagina pe nisipul cald al unei plaje, la umbra unui palmier, privind oceanul in care ea innota. Zambesc. O vad iesind din apa pe jumatate. Intinde mana, si jucausa, ma cheama catre ea. Zambesc, ma ridic, si cu fiecare pas care il fac catre apa, dau jos cate o haina de pe mine. Pasesc in apa...

Imi revin la realitate cand o ambulanta isi face simtita prezenta. Oceanul dispare, nisipul se scurge printre degetele mele. Si odata cu ele, si ea dispare. Oftez si ma intreb: "Oare te gandesti la mine?". Zambesc, si ma asez din nou in pat, adormind cu gandul la tine.

Telefonul ma trezeste brusc. Fara sa vad cine e, raspund. E vocea ei. 
-Buna, te-am trezit?
-Nu, tocmai ma asezasem in pat. Nu prea puteam dormi. Ce mai faci?
-Bine. Vroiam sa iti aud vocea.
Cand au auzit aceste cuvinte, inima incepe sa imi bata ca nebuna. Zambesc si ea simte asta. Imi revin, si cu o voce gingasa ii soptesc:
-E vina mea. Tocmai ma gandeam la tine, si cred ca ti-am transmis si tie starea asta.
-Deci e vina ta ca nu ai intrat in apa cand te-am chemat?
-Da, m-a trezit o ambulanta. Stai, de unde stii...
-Pentru ca eu sunt cea care te-a chemat in apa...

Ceasul suna. E 07:00. Ma trezesc buimac, si ma duc repede la telefon. Ma uit in agenda. Ultimul apel de la tine este de acu 3 zile.
Trist, dar cu un zambet pe buze, imi zic "A fost doar un vis". Agale ma ridic, ma indrept spre baie. Dau drumul la apa rece. Ma uit in oglinda si o senzatie de deja-vu ma cuprinde. Ma pregatesc de o noua zi fara ea, fara tine, scumpa mea...

sâmbătă, iunie 23, 2012

Scrisoare pentru parinti


Ziua 198. 

Inca o zi, inca o seara. Buna mama. Buna tata. Am trecut cu bine si de ziua de astazi. Chiar mai mult decat atat, azi ne-au dat basole cu carnaciori. Cei mai buni carnaciori pe care i-am mancat vreodata. Ne-au dat un pachet in plus de tigari si chiar si un pahar de tarie. Cea mai buna cina pe care am avut-o pana acum. Pana si generalul a trecut pe la noi si ne-a imbarbatat. As fi preferat sa ramana sa lupte si el, dar ce sa-i faci.

Colegii mei sunt la o aruncatura de arma de mine si joaca poker pe tigari. Cartile de joc de unde le au? Stai linistit tata, sunt aceleasi pe care mi le-ai dat cand am plecat pe usa. Ce sa zic, ar mai lipsi un acoperis (in locul transeului), si vreo doua trei fete (in locul armelor), si ar fi o petrecere in toata regula (si nu un razboi).

Voi ce mai faceti? Cum o mai duceti? Imi lipsiti enorm, dar si mai mult, mi-e dor sa pot dormi fara sa aud gloante suerand in jurul meu. Dar ce sa-i faci. Toti aici luptam pentru cineva si ceva. Nu stiu daca ai auzit, dar verisorii mei nu prea au avut norocul meu. Sper ca parintii lor sunt bine. Spune-le ca lupt si pentru ei. Stiu ca nu ti-am mai scris de mult, dar sper sa va mai linistiti dupa ce veti citi aceasta scrisoare si sper ca sunteti mandri de mine.


Cum mai e vremea pe acolo? Aici ploua in continuu. Acum e insa liniste. O liniste chiar apasatoare, dar nu-ti face griji, stii foarte bine ca eu ma pricep sa destind atmosfera. O sa fie bine. Abia astept sa ne revedem.  

Tii minte o ca o sa va scriu cand imi va fi mai greu? Ei bine, nu de asta va scriu acum. Insa promit sa va zic de ce v-am scris cand o sa va citesc eu scrisoare asta...


Cu dragoste,
Al vostru fiu.



Ziua 210

Batranul, incercand sa fie puternic, termina de citit scrisoarea si cade in fotoliu. Bratanica de langa el nu s-a oprit din plans de minute in sir. Steagul, medalia si gradul de colonel pe care i l-au pus fiului ei nu ii pot alina acum pierderea.

duminică, noiembrie 13, 2011

O lacrima intr-un ocean

Afară e frig, şi seara începe să se lase peste oraş. Cerul e de un albastru limpede ca de cristal. O linişte apăsătoare înveleşte toată plaja. E noiembrie, şi doar tineri indrăgostiţi mai vezi pe ponton, strângându-se în brate, şi declarându-şi iubirea cu sunetul dulce al mării pe fundal.

O tânără însă, tristă, stă singură pe o bancă. Priveşte lung marea şi suspină. Mâinile îi sunt întinse pe lângă trup. Palmele îi sunt lipite de scândurile băncii, de parcă ar aştepta ca cineva să i le ridice de acolo şi să le sărute. Mintea îi e departe, la cel cu care se obişnuise să facă asta. Îl caută în gândurile ei, îl caută în amintirile ei. De plecat, a plecat de mult de lângă ea, şi golul pe care l-a lăsat încă nu s-a umplut. Se ridică de pe bancă încet, şi priveşte lung către stele, chiar dacă nu le poate vedea. Îi e dor de el...

Agale, se plimbă pe ponton singură. Zâmbeşte din când în când, amintindu-şi de toate momentele în care el o ţinea de mână, şi o surprindea cu câte un sărut. Acum însă, doar marea o mai surprinde cu câte un val, ce îi ascunde lacrimile printre picăturile ei.

Pontonul se termină, şi plaja începe, însă tânăra nu se opreşte. Fiecare pas al ei rămâne pe nisip. Fiecare lacrimă a ei rămâne în inima ei. E tristă, şi suferă, însă nu o aratî celor din jur. Cândva, pe acea plajă, erau amândoi, scăldându-şi trupurile în razele soarelui. Cândva, el era lângă ea. Cândvă, a fost de mult...


Se opreşte şi se aşează pe nisip, tinându-şi genunchii strânşi în braţe şi privind cum soarele se ascunde în mare. Multe apusuri le-au petrecut împreună, însă şi mai multe răsărituri i-au prins pe plajă, unul în braţele celuilalt, înveliţi doar cu o pătură. Se ridică, şi încet, se îndreaptă către mare. Un pas timid urmat de altul şi deja apa îi ajunge la genunchi. Se opreşte, căci o simte rece, însă închide ochii şi se cufundă în amintirile cu el, amintiri ce îi încălzesc inima şi trupul. Se opreşte când apa aproape îi ajunge la talie.

Marea se linisteşte brusc, ca şi cum încercând să o protejeze pe tânără. Pescaruşii şi ei stau tăcuţi şi o privesc curioşi de pe ponton. E linişte deplină, şi tânăra noastră se lasă frâu liber sentimentelor. Lacrimile sale curg din inima-i rănită, şi se pierd în apa mării, suspinele ei parca acoperind sunetul mării... Cândva, apa era locul în care ce-i doi se jucau, se ascundeau, evadau... Acum e doar locul în care el va fi mereu... Cu lacrimi pe obraz, tânăra sărută apa mării, şi se întoarce pe uscat, în timp ce unii trecători dau semn că vor să sară după ea să o scoată din apă, temându-se de ce e mai rău.


Tânăra iese singură, şi imediat e invelită cu o geacă. Ea întoarce privirea încă o dată, şi chipul lui zâmbitor se vede în soarele ce apune. Zâmbeşte şi ea, şi sopteşte un "Te iubesc", moment în care soarele se pierde de tot în mare, şi odată cu el, ia şi o parte din inima ei. O ultima lacrimă îi mângâie obrazul... O şterge cu mâna, însă odată cu lacrima şterge şi zâmbetul pe care tot el l-a pus pe buzele ei...

- Sunteţi bine domnişoară, aveţi nevoie de ceva?
- Sunt bine, le răspunde fata zâmbind cu caldură şi tristeţe. Sunt bine...