Pe veci

Totul incepe cu un zambet, o privire aruncata intamplator . . . E toamna, si frunzele cad una cate una, pregatind covorul caramiziu, pentru regina toamna. Totul incepe sa cada intr-o usoara amorteala. Soarele uita sa incalzeasca precum o facea vara, cerul uita sa se insenineze si se lasa cuprins de nori, stelele se indeparteaza, odata cu luna . . . Copacii, isi pierd incet glasul, iar vantul, incepe sa teasa o panza, in mii de culori, noua haina a lumii.

Nimic nu mai e cald, nimic nu mai inspira viata . . . Si totusi, undeva, exista un coltisor, unde minunile sunt o banalitate, unde zambetele traiesc departe de racoarea vietii, rupti de timpul stapan. Exista un Colt De Rai, unde incap doar doua suflete, la umbra unui copac . . . Acolo, se intalnesc de mii de ani, in fiecare noua viata, doua suflete. Chiar de nu mai stiu cand s-au vazut prima oara, cum de se iubesc atat de mult, stiu doar ca acum sunt unul langa altul . . . Pentru ele, nimic nu e sigur, poate maine nici nu se vor mai vedea. Traiesc insa fiecare secunda precum ar fi ultima! De mii de ani, niciodata nu s-au pierdut unul de celalalt, insa mereu se revad schimbati, dar imediat se recunosc.

De ar fi in metrou, sau pe strada, in magazin, sau in troleu . . . Se spune ca dragostea nu tine cont de nimic, si asa este, insa doar cand se refera la suflete! Pentru noi, simpli muritori, stapan ne e doar timpul, caci el ne conduce fiecare secunda . . . Insa noi putem sa il pacalim, lasandu-l sa ne conduca, pana cand va fi momentul ideal, pana cand, si inima noastra il va putea infrange.

Pana atunci, sufletele noastra se vor intalni la umbra unui copac, departe de tot si toate, departe de timp, departe de noi . . .

Moartea unui inger

Inceput de vacanta . . . Inceput de vara! Nimic de facut, nimic de pierdut! Doar 3 luni de castigat . . . Acestea sunt gandurile unei tinere de 16 ani! O noua zi, o noua aventura. O noua seara, un nou inceput! O noua dimineata, un nou vis de implinit . . . Trecu o saptamana si nimic nu se schimba. Era aceeasi visatoare, aceeasi fata cu zambetul dulce si inima mare, cu chipul angelic, ce te fermeca doar cu o privire . . .

Era august. Vara incepea sa dea semne de resemnare, si toamna incepea sa faca cu ochiul! Insa, in lumea tinerei, nimic nu se schimbase . . . Aceasta zi urma sa fie una iesita din comun . . . Facuse ochii mari, si primul lucru pe care-l zari era chipul ei de ingeras somnoros din oglinda. Isi zambi timid, parca rusinata de cat de frumoasa era . . . Repede se trezi si se pregati de o noua zi. Insa nu se simtea in apele ei, ceva lipsea! Prietena ei cea mai buna . . . nu era langa ea! Se duse sa o caute, dar nu era acasa, iesise cu iubitul ei . . .

Tanara se intrista, si pleca de una singura sa se distreze cu celelalte prietene! Insa nu era acelasi lucru, nu avea acelasi farmec! Era ca si cum, inima i-ar fi fost franta, insa nu avea de unde sa stie asta! E mai usor sa iti dai seama cand suferi decat cand esti fericita, si deci ii era mai usor sa spuna ca SUFERA, decat sa-si fi dat seama ca mai intai a invatat sa IUBEASCA!

Timpul trecea apasator, ca si cum ar fi avut in spate un sac . . . Erau toate amintirile ce o legau de prietena ei! Erau multe si grele . . . Toti vorbeau si zambeau in jurul ei, iar ea zambea facandu-se ca intelege . . . Atunci realiza un lucru! Ca nimic nu e vesnic, si totul se poate schimba de azi pe maine. In gandul ei, o singura intrebare se nascuse: "Oare ar trebui sa ma schimb si eu? Prietena mea era ca mine, si s-a schimbat! Oare e ceva rau la mine?" . . . In acea noapte, ingerasul din chipul fetei, inchise ochii pentru ultima data.

Ingerii se nasc in fiecare, si traiesc odata cu noi, insa noi alegem cat sa traiasca ei, prin felul nostru de a fi . . .

Adevarata dragoste

Stau in toiul noptii, si ma gandesc la tine ... Cu ochii inchisi, cu trupul amortit, cu mintea-mi adormita deja ... stau, si ma gandesc la tine. Cu coatele pe pervazul rece al ferestrei, cu becul inchis si cu televizorul stins, niciun sunet nu se mai aude, decat cel al greierilor de afara ... si al inimii mele ce bate ca nebuna!

Ganditor si pe alocuri melancolic, incerc sa-mi amintesc cu ce te-am vazut ultima oara imbracata, ce parfum avea pielea ta, ce gust aveau buzele tale, ce culoare aveau ochii tai ... Trist ca nu esti langa mine, si foarte fericit ca esti numai a mea, incerc sa ma tarasc catre pat, singurul loc in care pot fi mai aproape de tine in noaptea asta . . . Aproape ajuns la pat, ultimele tale vorbe imi fulgera parca prin minte, si imi trezesc tot trupul ... "Te iubesc!". Ce dulce pot suna aceste cuvinte spuse de tine.

Intr-un tarziu, ajung la pat. Ma invelesc cu o cearsaful de sub mine, si strang perna sub capul meu ... sa fie mai moale! Nimic nu se mai poate intampla, e punctul pus zilei de azi, si e inceputul pus zilei de maine ... Deja trecutul nu ma mai intereseaza, deja prezentul e dat uitarii! Nu te mai iubesc deloc!(Sa nu credeti ca sunt vorbe spuse la despartire ... sunt cele mai frumoase ganduri pe care le poate avea un indragostit, caci vei vedea de ce!)Doar viitorul conteaza pentru mine, caci maine vreau sa ma indragostesc iar de tine ...

Abia astept sa ma farmeci iar cu zambetul tau, si sa imi furi inima cu glasul tau! Abia astept sa te strang in brate de parca ai fi fost parte din mine din totdeauna . . . Abia astept sa simt gustul buzelor tale! Oare cum o fi?

Noapte buna acum si pe curand iubita mea . . .

:)

Se spune ca viaţa unui om e presărată cu cărări si drumuri, cu indicatoare si semafoare, pentru a-l ajuta sa aleagă mai bine drumul ... Dar dacă asta e adevărat, atunci de ce nu găsesc drumul spre tine? De ce ştiu ca mă aştepţi la capătul lui? De ce nu pot sa te ating si sa te vad ... Sunt clipe în care-mi doresc sa ies de pe drumul vieţii mele, chiar de ar fi sa trec pe roşu, numai ca sa ajung pe drumul tău... sa ştiu ca undeva îţi voi ieşi în cale, si tu vei alege dacă sa mă eviţi, sau sa mă păstrezi ... căci drumul în doi poate fi mai frumos!

. . .

Se spune ca stelele sunt cel mai bun sfestnic al inimii! Dar dacă e adevărat, atunci de ce nu mă pot ajuta atunci cînd le povestesc despre tine, despre cum apari în visele mele si cat de frumos mă iubeşti în ele... De ce nu-mi şoptesc numele tău în adierea blîndă a nopţii?

. . .

Se spune ca ochii sunt fereastra către sufletul omului ... Atunci, dacă e adevărat, eu de ce, în fiecare noapte înainte sa adorm, îţi simt sufletelul cum se aşează între braţele mele, căutînd parcă mîngîiere si căldură? De ce nu mă pot vedea în ochii tai în timp ce te simt în braţele mele?

. . .

Simt că undeva te voi găsi, iar dacă mă vezi în drumul tău, să nu eviţi să mă tragi de mînă ... căci tu eşti pentru mine ceea ce vîntul e pentru pădure ... TOTUL, căci fără el o pădure e moartă, fără glas si fără viaţă!

Ca un Dumnezeu

Care crezi că e cel mai important moment din viaţa ta?

Momentul în care ai aflat că ai cîştigat milioane de $?

Momentul în care devii tătic?

Clipa în care a spus DA?

Momentul în care îţi intalnesti jumătatea?

Noaptea în care ai avut parte de primul sărut?

Prima rază de soare pe care ai văzut-o pe lumea asta?

Ei bine, eu nu spun că nu ar fi importante aceste lucruri, dar pentru mine, cel mai important moment e dintr-un vis ... Visul in care eu urcam un deal şi încercam să văd ce e în vîrf. Ai avut vreodată senzaţia că doreşti să faci ceva, ce ti se pare anormal, inutil, fără sens, şi totuşi să ştii că e cel mai important lucru din viaţa ta? Ei bine, aşa am simţit eu în acel vis.

Şi am avut dreptate. În vîrful deal ului, nu era decît o poza. O poza a unei fete ce stătea tristă pe o piatra, exact în locul în care mă aflam eu acolo! Descurajat, am dat drumul pozei. În acel moment, un vînt a început sa bată încet, parcă fredonînd o melodie, si în acel moment am privit poza. Vîntul părea să-i mîngîie pielea catifelată, si sa se joace printre firele sale de par, parcă numai din dorinţa de a-i şterge tristeţea de pe chip, însă fata nu făcea decît sa suspine.

Am rămas uimit! Poza avea viaţa ... Pardon, fata avea viaţa! ... Şi totuşi chipul ei mă făcea să-mi retrag cuvintele. Părea o statuie, o piatra, o umbra a unei inimi care cindva a fost mare si strălucitoare!

Mă uitam la poza, de parcă as fi fost hipnotizat. Numai priveam o poza, ci un film, o viaţă! Eram cuprins de povestea ei şi devenisem curios despre ce i se întîmplase. Atunci şi-a întors privirea în sus, ca şi cum m-ar fi privit! Atunci i-am văzut chipul trist şi totuşi de o frumuseţe angelică. Mi-aş fi dat inima în acel moment numai ca să-i pot şterge o lacrimă cu ea! Am încercat să-i vorbesc, să-i fac semne, dar nu mă vedeam şi nu mă auzea. Mă simţeam atît de neputincios... Atunci am auzit vocea ei dulce strigînd parcă în şoaptă, numai pentru ea: "De ce eu?"!

Negru se făcu totul în jurul meu, nu pămînt, nu cer, nu aer, nu vînt!...Frigul îmi îngheţa şi inima şi sîngele ... Aveam senzaţia ca mor! Atunci am văzut cum din spatele ei, se întind doua aripi lungi şi albe... "E un înger!". Dar nu îşi întinse aripile sa zboare, căci toate penele îi cădeau, parcă nu avea niciun pic de viaţa în ea.

În lumea mea aveam puteri depline, puteam sa fac orice. Însă în lumea ei nu puteam face nimic. Atunci poza a îngheţat...Şi a rămas cu mîna întinsă către mine parcă, cu o lacrimă în colţul ochiului, cu un zîmbet trist în colţul gurii! As fi vrut sa aflu de ce, şi cum, şi ce va face! Dar e o poza, şi asta va fi de acum în colo ...