Cat de ciudata e inima...

E de ajuns o secunda sa ramana in bratele altcuiva, chiar daca noi nu ne dam seama si nici nu-i dam voie... e de ajuns o privire sa porneasca un tremur in ea atat de puternic, incat ai spune ca a luat foc, chiar daca in jurul tau, totul pare inghetat... Si totusi nu e de ajuns nici macar o viata pentru a uita un chip... nu sunt de ajuns nici 9 vieti pentru a o multumi, atunci cand gaseste pe cineva care ii e pe plac.

Inima ta, nu e doar un chin, ci e si o binecuvantare, caci fara ea, nu ai simti. Cum ar fi o lume, in care nu ai putea simti fulgii de zapada cum iti cad pe fata, cand ninge afara? Cum ar fi o lume in care nu ai putea simti picaturile calde ale ploii de vara? Cum ar fi o lume in care nu ai putea simti gustul buzelor atunci cand saruti? Cum ar fi o lume in care nu ai mai simti parul atunci cand iti treci mana prin el, ajungand apoi sa mangai un chip ce-l iubesti atat de mult... sa nu-i poti simti chipul atunci cand il atingi!


E o lume in care culoarea din iubire ar pieri. Totul ar fi intr-un alb-negru trist, fara forma, fara rost... Ar fi o lume in care dragostea ar fi un sentiment in plus! Dar si asa, chiar daca inima iti poate oferi culoare in viata, tu trebuie sa o poti folosi. Cum un pictor e stapanit de puterea creatiei si folosindu-se de culori creeaza lucrarile sale, prin prisma sentimentelor ce vrea sa le prinda in picturi, astfel si noi ne folosim de inima noatra pentru a simti sentimente cat mai puternice...

Pune un pic de inima in plus in orice faci, si va iesi un lucru mult mai frumos!