In doi (continuare 2) ...

Soarele se face tot mai mic, umbrele se fac tot mai lungi si stelele incep incet sa apara pe bolta candva albastra... Luna isi face timid aparitia, temandu-se sa nu fie vazuta de Soare... Soarele se lasa incet in vazduh, trist caci nu si-a vazut luna in acea zi... "De ce nu o pot vedea? Mi-e atat de dor...", sunt vorbele ce se pierd in vazduh odata cu lumina lui. "Mi-e teama sa nu ma indragostesc de el... am arunca toata lumea in intuneric iar...", sunt gandurile ce le aduce ea din intuneric.

Cei doi indragostiti sunt aproape iesiti din padure. "Ce pacat ca ziua are doar 24 de ore, dar ce bine ca ai fost azi langa mine" spuse tanarul. "Ce pacat ca viata nu e nesfarsita dar ce bine ca vei fi langa mine oricat va mai dura", raspunse ea. Padurea se termina si casele incepeau sa capete forma. Glasurile oamenilor si zgomotul masinilor incepea sa acopere fundalul. Peste cei doi, se lasa incet o cortina invizibila.

"Si... am ajuns", spuse tanarul. Era locul unde se separau drumurile catre casele lor... "Ne vedem maine?" intreba tematoare tanara. "Nu stiu, depinde de vreme", raspunse zambind el. Tanara lasa capul in pamant si incepu sa dea cu pumnii incet in pieptul tanarului. "De ce... de ce... de ce...", e tot ce spunea. O lacrima ii aparu in ochi. Tanarul o lua in brate si o stranse tandru la pieptul lui. "Stai linistita, ma ai si ma vei avea toata viata". Tanara atunci ridica ochi umezi si ii spuse incet "... dar o sa-mi fie dor de tine...". Zambind, el ii raspunse "Esti o rasfatata!..."."Daca tu m-ai invatat asa..." ii sopti fata. "Uite, mai stam putin acolo sus pe deal. Ce zici? ...". "Bine, dar cu o conditie. Ma duci in spate pana sus..." (in gandul ei, tanara era gata sa renunte la aceasta conditie). El zambind se intoarce cu spatele la fata si se aseaza in genunchi, invintand-o parca sa-i sara in spate. Ea nici nu apuca sa se razgandeasca, ca si sari in spatele lui. "Sa mergem...", spuse atunci tanarul ridicandu-se incet si zambind...

Fata isi lasa incet capul pe spatele lui, simtindu-i miros pielii, un miros atat de familiar... Din cand in cand, il saruta pe gat, parca din dor de el... "Ce frumos ii miroase pielea si ce fina e... Nu vreau sa se mai opreasca...", erau singurele ei ganduri, era tot ce-si dorea ea. "Iubito, ai adormit?". "Nu, doar visam cu ochii deschisi. Si cred ca visez si acum pentru ca vad cel mai frumos lucru de pe pamant si e doar al meu" . El zambind ii sopteste "Am ajuns. Vino la pieptul meu...". Tanara se dadu jos si veni langa el. Capul ei era acum pe pieptul lui, mainile ei erau ocupate cu mainile lui. Trupul ei era amortit si totusi inima ii batea atat de tare. Amandoi priveau pierduti intregul sat, cu agitatia de jos, cu fumul ce se ridica necontenit catre cer, cu oamenii ce fiecare ascundea bucurii si suparari, cu oameni falsi si rai dar si cu oameni mereu zambareti si buni, se vedea cu Soarele se pierde incet in vahzduh si lumina lui se retragea de pe sat precum un cersaf de pe un pat... Tanarul ridica ochii catre cer. Ea intoarse atunci chipul catre el, vrand sa-i spuna ce bine ii e acolo, dar se bloca. Ingheta trup si suflet in timp ce-l privea pe tanar, care era ca un inger pentru ea in acel moment. Doar aripile ii mai lipseau. "Te iubesc atat de mult", ii spuse ea atunci. Tanarul intorce privirea catre ea, si o vede privindu-l ca si incremenita. O saruta atunci lung si fata se topi ca un cub de gheata. "Si eu te iubesc scumpa mea... Ia spune-mi, iti place aici?"."Da, si as sta toata viata daca mi-ai cere-o!". El zambi. Fata se cocolosi apoi la pieptul tanarului, rasfatata de vorbele lui, vrand sa se bucure de fiecare secunda...

"Le-am promis parintilor tai ca te voi aduce inapoi pana la lasarea intunericului. Hai sa coboram". Tanara se ridica si se apropie incet de el. Erau trup langa trup de la varful picioarelor si pana la buze. Il saruta lung si apoi incepu sa fuga spre casa. Tanarul uimit striga "Unde fugi?". "Prinde-ma, c altfel ma vei pierde!". El incepu atunci s alerge dupa ea. Ajung in sat si totusi nu se opresc din fuga. Trec pe langa prieteni care-i privesc zambind, si totusi intreaba tematori "Arde undeva?"... Tinerii raspund din fuga si zambind "Doar in inimile noastre..." . Tot satul stia de cei doi. Doar cate o baba le mai facea morala "... nu mai fugiti ca-mi speriati gainile...". "Lasa mamaie, bucura-te ca le ai..." era raspunsul celor doi.

Dupa un timp, tanara se orpi. Ajunse in fata casei ei. La scurt timp o ajunse si el din urma. Cei doi se opresc 2-3 minute pentru a-si trage sufletul. Se privesc zambind si tanarul o ia in brate. "Te-am prins"... De sub mainile lui ce o tineau pe fata langa pieptul tanarului, ea sopti "Ce ma fac fara tine?". "Sunt mereu cu tine iubito...". "Ne vedem maine iubitule?" . "Da. Si o sa am o surpriza pentru tine". "O supriza? Ce, ce, spune-mi ceeeee!!!". "Nu. Iti spun doar ca o sa-ti placa", ii raspunse tanarul zambind. Tanara bucuroasa sari sa-l sarute pe tanar. Buzele lor se intalnesc, ochii lor se inchid. Tanarul strecoara incet, fara sa-si dea seama, mainile prin spatele fetei, vrand sa o tina cat mai mult si mai aproape de el. Tanara, fara sa realizeze, mangaia cu mainile ei chipul cald al tanarului. Se sarutau cu atata pasiune de parca ar fi fost prima oasa, sau ultima oara. Era insa un sarut ce avea sa le tina de urat pana a doua zi.

"Somn usor iubito". "Noapte buna iubitule!". Tanarul incepu sa se indeparteze cu fata la ea si cu spatele la drum. "Vezi sa nu te impiedici". "Nu ma impiedic. Am invatat toate pietrel pe de rost". Fat zambi si ii arunca un sarut, sarut ce poposi in mainile tanarului. "O sa-l pastrez pentru mai tarziu sa-mi aline dorul de tine". Ea bucuroasa fugi in curtea casei ei. Tanarul se opri din mers si ingheta cateva secunde. Da sa se intoarca cu spatele si sa se indrepte spre casa, dar auzi glasul fetei. "O sa-mi fie dor de tine...", striga ea din spatele gardului pe care se sprijinea cu mainile, incercand sa zareasca chipul lui printre scanduri. "Ne vedem in vise! Te voi astepta oricat de mult ar dura...", ii raspunse tanarul bucuros, dupa care intoarse spatele si se indrepta spre casa. Fata se ridica atunci in picioare si il privea pe tanar cum se indeparteaza. Bucuroasa, se indeparta de gard si se duse in casa.

Linistea se lasa peste drumurile acum goale, peste potecile acum innecate in intuneric... Nimic nu mai misca, nimic nu se mai aude. E liniste. Doar zambetele celor doi mai rasuna in vazduh, zambete ce sunt un strop de lumina intr-o mare de intuneric, zambete din care se nasc cele mai frumoase vise...