luni, iunie 30, 2008

Doar un raspuns

"Lasa-ma, te rog... Lasa-ma in pace!" ... acestea sunt vorbele ei inainte sa se indeparteze de el. Tanara isi lasa trupul in bataia vantului, vant ce ii mangaie trupul conturandu-l cu fiecare adiere, se lasa dusa oriunde, numai departe de el sa fie... In mintea ei incep sa apara toate amintirile placute cu el, toate zambetele pe care si le-au impartasit, toate noptile pierdute ca nebunii doar tinandu-se pe mana prin parcuri, fugind pe plaja, sau pierduti printre valurile marii, doar ei doi si luna de pe cer... Dar totul a fost doar un castel de nisip, un castel ce se darama cu fiecare lacrima a tinerei... Odata cu castelul si zambetul ei dispare, ca si un val ce odata spart pe mal, se retrage si dispare...

Tinerei nu-i mai pasa de nimic... vrea doar sa uite, vrea doar sa fuga, vrea sa urle si sa tipe... Insa tot ce-si doreste cu adevarat e un raspuns; De ce? ... Si odata cu aceasta intrebare alte mii se nasc in fiecare secunda. Cu ce am gresit? Ce s-a intamplat? De ce s-a ajuns aici? Oare m-am inselat eu? Oare m-a mintit el mereu?... Profitand de neatentia fetei, vantul o duce unde vrea el. Vazand lacrimile ei insa, pana si sufletul lui i se frange... Asa ca o duce intr-un loc in care poate o va inveseli. Un vant puternic sufla atunci si parul fetei ii veni in ochi...

Ametita, vantul incet se indeparteaza de fata, care isi pierde singurul sprijin ce o tinea in picioare. Cade in genunchi si cu chipul in palmele ei stranse... Nu se poate opri din plans... Trec cateva momente si deodata ceva se intampla. Tanara e inconjurata de o lumina alba... Cu lacrimile inca brazdand chipul ei, indeparteaza mainile si priveste in sus... Era luna care o privea zambind, si toate stelele care parca se intreceau in jonglerii si acrobatii ca sa o inveseleasca pe tanara nostra... Sterge o lacrima cu mana si se opreste din plans, insa zambetul nu il arata... Coboara privirea din cer si se uita in jurul ei; Unde sunt? Cum am ajuns aici?... Atunci vantul ii sopteste la ureche: "Gata cu intrebarile. E timpul sa zambesti!". Speriata de locatia necunoscuta si vocea auzita, fata se ridica in picioare... Ce matasos e nisipul noaptea. Aproape ca uitasem sentimentul asta. Face un pas, doi, si in acelasi timp se uita in jurul ei. O lume noua, un taram magic, un basm... Unde sunt? Copacii pareau sa o salute sub lumina blanda lunii... Scoicile pareau sa danseze pe o melodie ce doar marea o putea intona... Toata plaja era vie numai pentru ea... Dar parca nimic nu o putea atrage in acea hora a veseliei.

Tanara parea indiferenta la eforturile tuturora... Pasind agale, ca si cum nimic n-ar mai exista pentru ea pe acest Pamant, se apropie de mare. Isi da jos incaltarile si le lasa undeva in urma ei. Se apropie de apa; Ce rece e! Deodata zari un val ce tocmai se repezea sa o atinga. Tanara trage repede mana, speriata de avantul acelui val, care atunci se sparge si incet se scurge inapoi in ocean... Ce l-a apucat? Oceanul ii raspunde:"A vrut sa atinga un inger si a riscat totul pentru asta. Acum a disparut!". Tanara se intrista pentru ca acum intelegea ce a vrut acel val. "Dar nu plange copila mea, caci acel val te-a mai atins de multe ori cand erai in apa... A vrut doar sa te mai atinga inca o data, acel vis al lui!". Eu, sa fiu visul cuiva? Eu sunt doar un cosmar... Fata se aseaza jos si strange genunchii intre mainile ei. Isi aseaza chipul pe genunchi si da sa planga din nou. Atunci un val mai mare se sparge pe mal si o uda pe fata. "Sa nu indraznesti sa plangi. E un val care visa sa te atinga si a reusit. Dar sa stii ca sunt mii de valuri care ar da totul pentru a nu te mai vedea plangand." De ce? Cu ce sunt eu asa de speciala? De ce eu? Atunci se lasa liniste.

Tanara se ridica in picioare si isi scoase bluza si pantalonii pe care ii arunca pe nisipul uscat din spatele ei... Incet, se lasa dusa de apa... Mai intai cate un picior, un pas mic, pana cand apa ajunse la mainile ei. Ca si cum ar fi fost intr-un lan de flori, ea isi trecea mana pe deasupra apei in care lumina lunii se reflecta... Cu un chip care arata durere, cu un zambet spart, cu o inima pierduta, tanara parea un inger cu aripile de plumb... Inainta in apa, pana aceasta ii acoperi tot trupul, pana la gat. Inchise ochii si isi aminti de noptile in care el era cu ea... si erau ca si ciocane acele amintiri care-i loveau tamplele... Atunci, un tipat puternic sa nascu in pantecul ei, tipat ce inainta repede pana ce in cele din urma a fost eliberat... DE CE!!!! ... Lasa privirea in jos si vazu luna in apa marii... Ridica privirea si vazu luna luminand-o si parca incercand sa o tina in brate... De ce eu... sopti fata in linistea noptii.

marți, iunie 10, 2008

Melodii

Dupa cum puteti auzi... exista acum si muzica ... Daca ai o melodie care crezi ca s-ar potrivi blog-ului, sau pe care ai vrea sa o poti asculta aici, lasa Artistul/Trupa + numele melodiei ca si comentariu, si o vei putea asculta cat de curand posibil...
...
Lista cu melodii e jos jos.

duminică, iunie 08, 2008

Stare de dor...

Televizorul e deschis, dar eu nu inteleg nimic din ce vad... Nu mai disting formele, culorile par ca se scurg pe ecran, sunetele sunt ale unei limbi straine mie... Schimb posturile unul dupa altul, dar pentru mine nu e nicio diferenta, toate imi sunt de neinteles... Deschid calculatorul, dar parca e degeaba... televizor, calculator, parca sunt unul si acelasi lucru, atat de familiare, si totusi acum atat de straine...

Ma duc in camera mea, si deschid o carte. Ciudat, dar parca fiecare cuvant are o culoare diferita, o forma aparte, si unele chiar par sa-mi vorbeasca... Ciudat, imi spun in sinea mea ... Inchid cartea si o pun la locul ei. Ce se intampla cu mine oare?. Ma intind in pat, cu mainile la ceafa, si cu privirea spre tavan. Mintea mi-e departe, nu ma pot concentra nici la micile imperfectiuni de pe tavan pe care le numaram cand ma plictiseam. Trag mainile de sub cap si ma asez pe o parte, parca incercand sa adorm... Inchid ochii... Dupa un minut , ii deschid zambind... Mi-era dor sa te vad, imi spun in sinea mea zambind... Ma ridic in picioare si ma indepartez de pat... Ma imbrac mai gros un pic, caci e frig afara, ma incalt si ies afara...

In jurul meu, lumea fuge care cu treburile ei... Vad chipuri zambitoare, vad chipuri suparate... Persoane care asteapta pe cineva, persoane care sunt cu cineva... Fiecare pare a avea ceva de facut, pe cineva de asteptat... Cata graba intr-o zi atat de frumoasa..., incet, parca incercand sa nu depasesc viteza unui melc, ma pierd pe stradute, pe ganguri, pe alei... La un moment dat, ma opresc. Si acum unde oare sa te mai caut? Credeam e ca o sa-mi lasi un indiciu... Dezamagit ca n-am gasit ce cautam, cu capul in pamant, numarad pietricelele ma intorc de unde am plecat... Pe drum insa parese ca rolurile se inversasera. Oamenii care asteptau acum sunt cei care au pe cineva.... Oamenii care erau cu cineva acum par a fi singuri... Va veni si randul meu sa te gasesc, imi zic parca soptit, caci aceasta dorinta e atat de fragila incat spusa mai puternic si ar putea sa se sparga... Stiu ca undeva e scris in nisipul unei plaje pustii ca te voi revedea... Si te voi revedea candva. Acestea fiind spuse, ma uit in sus, si-mi vad inimioara zambindu-mi si parca o aud soptindu-mi: Ai incredere in mine, si nu vei suferi niciodata. Am si voi avea mereu, inimioara mea... imi zic in gand, lasand incet capul din cer si revenind pe pamant . Grabesc pasul, si ajung repede acasa.

Trec prin bucatarie sa vad ce se pregateste bun... Adulmec cu privirea si musc din miros... Mai dureaza mult? , intreb pe mamy meu... Mai dureaza, dar daca ti-e foame acum, uita-te in frigider. Mai astept putin atunci... raspund si ies din buctarie. Ma duc la televizor si il deschid temator ca nu voi intelege nimic, ca mai devreme... Acum intelegeam tot ce vedeam si auzeam insa. Caut un post interesant si arunc telecomanda la marginea patului...

Dupa putin timp aud ceva: La masa!!! . Imediat!!! . Caut sa iau telecomanda repede si inchid televizorul si usa de la camera... Alerg incet pana in bucatarie.... Arunc o privire de ansamblu asupra mesei. Mmmmmm... Ma asez la locul meu. Unul cate unul, ne strangem toti la masa... Pofta buna.

joi, aprilie 10, 2008

Esti a mea

Ce bine e aici, si ce cald e... E atat de moale iarba si atat de verde. Si muntii din departare... Par a fi pictati pe cerul albastru, si fara pic de nori. As putea sa raman aici toata viata. Ce se aude?... Ma ridic repede si ma intorc cu spatele. Raman incremenit si cu urechile ciulite. E doar glasul padurii... atat de rece si atat de melodios. Pacat ca doar cand e vant padurea poate vorbi. Altfel, ma intreb daca ar servi un pahar de vorba cu mine. Oare ce vrea sa-mi spuna acum? Sa ma duc in padure... temator, pasesc sub cortina de copaci. Nici lumina nu intra aici. Oare si Soarele se teme de secretele ce se ascund aici? ... acest gand imi dadu putere sa ma aventurez inauntru tot mai increzator, tot mai entuziast si tot mai zambitor, un zambet ce-l intalnesti pe chipul cuiva care sta sa se arunce de pe malul unei prapastii... Ma las ghidat de glasul padurii si ma iau dupa urmele vantului.

Zaresc tufe in fata mea. Trebuie sa trec prin ele. Imi fac loc cu mainile, chiar daca ma zgarii. Rosu e culoarea ce incepe sa apara pe ranile de pe chipul meu, rani din care cate o lacrima de sange imi mangaie chipul. Cu greu trec de tufe. Inca nu apuc sa privesc ce e in fata mea. Ridic incet privirea... A meritat. Ce frumos e! Pare a fi o poiana. Copacii acestia imensi par sa fie de secole aici. Oare eu sunt primul care ii vede? Uite, e si un izvor... Pacat ca nu e luminat, i-ar fi stat mai bine. Ma apropii incet si-mi las mainile in apa lui. E atat de rece. Unesc palmele sa beau o gura de apa. Duc la gura si fara sa o ating, cu buzele simt ca e rece si totusi, ca si inghetata, pare atat de buna. Beau pana la ultima picatura. E incredibila. Ma simt minunat. Mai iau o palma de apa si o arunc pe chip. Si nu mai am nici zgarieturile pe fata. Oare ce e cu izvorul asta? Exact in secunda in care dau sa termin aceasta idee, un fosnet se aude in spatele meu.

Cine e acolo? Din nou se aude un fosnet, si tot in spatele meu. Ma intorc si strig. Cine e acolo? Acum fosnetul se aude iar, insa tot in spatele meu. O usoara teama ma cuprinde in acel moment. Entuziasmul imi scade si incep sa ma gandesc daca faptul ca nici lumina nu intra aici nu era cumva un avertisment pentru mine. Cine e acolo? Strig invartindu-ma, sperand sa zaresc ceva in tufisuri. Ma opresc din invartit. Aproape ca am ametit. Poate ca nu a fost o idee buna cu invartitul. Un zambet discret se aude chiar in spatele meu, la urechea mea. Ma intorc intr-o secunda, speriat. Nu era nimic. O frunza cade agale, de sus, din cupola formata de copaci. Ridic privirea in sus temandu-ma de ce voi vedea. Raman nemiscat. Era alba... era stralucitoare... avea doua aripi lungi si albe, cu pene ce pareau facute din matase... avea un zambet pe care doar in visele mele il mai zarisem... era ingerul din visele mele. De ce nu cobori? Te temi de mine? Ea tacu si doar zambi discret, dupa care isi intinse aripile si incepu sa pluteasca deasupra mea. Avea mainile intinse si parca ma invita sa vin si eu. Coboara tu. Eu nu am aripi... nu pot zbura... Frustrat ca nu o pot atinge, fug catre un copac si incerc sa ma urc in el. In secunda in care mi-am ridica picioarele de pe pamant, trupul meu pare sa aibe tone. Cad in fund. Ma ridic incet si dau sa ma intorc de la ingerul meu. Vantul incepu iar sa bata... incet. Atunci aud ca prin soapta o voce zicand "Intinde-ti aripile si vino la mine".

Ma intorc cu chipul catre ingerasul meu si-l vad tot cu aripile lui intinse si cu mainile chemandu-ma langa ea. Inchid ochii... mi-o imaginez in bratele mele... Vreau sa zbor. Doua aripi cenusii imi ies din spate, la inceput mici, dar apoi mari... Fara sa-mi dau seama cum, incep sa bat din aripi si sa zbor, dar ca si un copil mic ce invata sa mearga, si zborul meu era stangaci. Nu conta pentru mine, caci ma apropiam de ea. Deschid ochii. Pot zbura... pot zbura... POT ZBURA!!! Ea, imi apare din nou in vedere. Nu fugi de mine, vreau doar sa te ating, sa iti vorbesc. Ea atunci zambeste si se indeparteaza de mine. Eu incerc sa tin pasul cu ea. Mai incet, ca nu ma pot tine dupa tine... De ce zbori atat de repede. Credeam ca ma vrei langa tine. Ne inaltam tot mai sus si tot mai repede. Aerul devine tot mai rece si tot mai greu de respirat. Nu bag de seama asta. Nu observ nici faptul ca Soarele nu mai era pe cer. Eu doar pe ea o vreau si doar pe ea o vad. Aripile mi se frang... dar ea nu observa si nici nu se opreste... nu intoarce nici macar spatele. Hei, mi s-au rupt aripile. Te rog, salveaza-ma! Zambetul ei se aude din nou la urechile mele, acelasi zambet ce care-l aveam eu cand am intrat sub cortina padurii la inceput. HEI!!! Trupul ei dispare incet din vederea mea. Nimic din stralucirea ei nu se mai vede. Nimic, decat o pana. Atat mi-a mai ramas de la ea. Ce matasoasa e, si ce parfum frumos. E atat de familiar. Stiu unde l-am mai simtit. In visele mele. Inchid ochii si incet, fiecare vis ce l-am avut cu ea imi apar in minte. In acelasi timp pamantul si izvorul ajung tot mai aproape. Nu mi-e teama, macar am apucat sa o vad. Deschid ochii si-mi intorc fata catre pamant. Intind mainile si ma impac cu soarta ce urma sa o am. Adio iubita mea e tot ce mai spun, zambind in coltul gurii si lacrimand cu ochiul drept. Adio, dar ramai a mea... Pun mainile in fata ochilor si incep sa strig, parca incercand sa sperii pamantul, sa-l fac sa se teama de mine...

Ma trezesc brusc, plin de transpiratie pe trup si respirand greu... Inca sub influenta visului, ma uit in jurul meu. Sunt in camera mea... A fost doar un vis. Inca rasufland greu, devin tot mai constient ca a fost doar un vis. Sunt in pat... A fost doar un vis, un vis urat! Zambind ca un nebun ce tocmai a scapat de blestemul mortii, imi acopar chipul cu palmele... Atunci simt o mana cum incet imi mangaie tot spatele. Ceva se apropie de mine, de urechea mea. Nu indraznesc sa ma uit. La ureche aud "Ce ai patit iubitule..." . Ma uit atunci si o vad. Era fata din visul meu. Avea un zambet de inger si era atat de sclipitoare. Dar nu avea aripi. Era ingerasul meu. Am visat urat ingerasul meu... am visat ca am alergat dupa tine. Ea zambeste si imi spune "stii ca sunt doar a ta... nu mai trebuie sa fugi dupa mine". Ma saruta atunci pe umar, pe gat si apoi intorc capul spre ea si o sarut pe buze. Hai sa dormim iubito! "Bine... dar ma tii in brate? Stii ca mi-e frica pana nu adorm". Stai linistita, ca nu o sa las pe nimeni sa-ti faca rau. Si-a pus capul pe perna si eu am intrat sub plapuma cu ea. O strang in brate si o mangai incet pe spate, pe gat, pe tot trupul.

"Iubitule, parca nu mai mi-e somn..." . Zambesc. Las visul in urma mea, si ma las prada realitatii si ingerasului meu. Ti-am zis ca esti a mea. Ea se uita uimita pentru o secunda la mine si ma intreaba cu o voce rasfatata "Ai spus ceva...?". Nu, ii raspund zambind. Iau plapuma de un capat cu mana si o trag peste amandoi...

duminică, aprilie 06, 2008

In doi (continuare 2) ...

Soarele se face tot mai mic, umbrele se fac tot mai lungi si stelele incep incet sa apara pe bolta candva albastra... Luna isi face timid aparitia, temandu-se sa nu fie vazuta de Soare... Soarele se lasa incet in vazduh, trist caci nu si-a vazut luna in acea zi... "De ce nu o pot vedea? Mi-e atat de dor...", sunt vorbele ce se pierd in vazduh odata cu lumina lui. "Mi-e teama sa nu ma indragostesc de el... am arunca toata lumea in intuneric iar...", sunt gandurile ce le aduce ea din intuneric.

Cei doi indragostiti sunt aproape iesiti din padure. "Ce pacat ca ziua are doar 24 de ore, dar ce bine ca ai fost azi langa mine" spuse tanarul. "Ce pacat ca viata nu e nesfarsita dar ce bine ca vei fi langa mine oricat va mai dura", raspunse ea. Padurea se termina si casele incepeau sa capete forma. Glasurile oamenilor si zgomotul masinilor incepea sa acopere fundalul. Peste cei doi, se lasa incet o cortina invizibila.

"Si... am ajuns", spuse tanarul. Era locul unde se separau drumurile catre casele lor... "Ne vedem maine?" intreba tematoare tanara. "Nu stiu, depinde de vreme", raspunse zambind el. Tanara lasa capul in pamant si incepu sa dea cu pumnii incet in pieptul tanarului. "De ce... de ce... de ce...", e tot ce spunea. O lacrima ii aparu in ochi. Tanarul o lua in brate si o stranse tandru la pieptul lui. "Stai linistita, ma ai si ma vei avea toata viata". Tanara atunci ridica ochi umezi si ii spuse incet "... dar o sa-mi fie dor de tine...". Zambind, el ii raspunse "Esti o rasfatata!..."."Daca tu m-ai invatat asa..." ii sopti fata. "Uite, mai stam putin acolo sus pe deal. Ce zici? ...". "Bine, dar cu o conditie. Ma duci in spate pana sus..." (in gandul ei, tanara era gata sa renunte la aceasta conditie). El zambind se intoarce cu spatele la fata si se aseaza in genunchi, invintand-o parca sa-i sara in spate. Ea nici nu apuca sa se razgandeasca, ca si sari in spatele lui. "Sa mergem...", spuse atunci tanarul ridicandu-se incet si zambind...

Fata isi lasa incet capul pe spatele lui, simtindu-i miros pielii, un miros atat de familiar... Din cand in cand, il saruta pe gat, parca din dor de el... "Ce frumos ii miroase pielea si ce fina e... Nu vreau sa se mai opreasca...", erau singurele ei ganduri, era tot ce-si dorea ea. "Iubito, ai adormit?". "Nu, doar visam cu ochii deschisi. Si cred ca visez si acum pentru ca vad cel mai frumos lucru de pe pamant si e doar al meu" . El zambind ii sopteste "Am ajuns. Vino la pieptul meu...". Tanara se dadu jos si veni langa el. Capul ei era acum pe pieptul lui, mainile ei erau ocupate cu mainile lui. Trupul ei era amortit si totusi inima ii batea atat de tare. Amandoi priveau pierduti intregul sat, cu agitatia de jos, cu fumul ce se ridica necontenit catre cer, cu oamenii ce fiecare ascundea bucurii si suparari, cu oameni falsi si rai dar si cu oameni mereu zambareti si buni, se vedea cu Soarele se pierde incet in vahzduh si lumina lui se retragea de pe sat precum un cersaf de pe un pat... Tanarul ridica ochii catre cer. Ea intoarse atunci chipul catre el, vrand sa-i spuna ce bine ii e acolo, dar se bloca. Ingheta trup si suflet in timp ce-l privea pe tanar, care era ca un inger pentru ea in acel moment. Doar aripile ii mai lipseau. "Te iubesc atat de mult", ii spuse ea atunci. Tanarul intorce privirea catre ea, si o vede privindu-l ca si incremenita. O saruta atunci lung si fata se topi ca un cub de gheata. "Si eu te iubesc scumpa mea... Ia spune-mi, iti place aici?"."Da, si as sta toata viata daca mi-ai cere-o!". El zambi. Fata se cocolosi apoi la pieptul tanarului, rasfatata de vorbele lui, vrand sa se bucure de fiecare secunda...

"Le-am promis parintilor tai ca te voi aduce inapoi pana la lasarea intunericului. Hai sa coboram". Tanara se ridica si se apropie incet de el. Erau trup langa trup de la varful picioarelor si pana la buze. Il saruta lung si apoi incepu sa fuga spre casa. Tanarul uimit striga "Unde fugi?". "Prinde-ma, c altfel ma vei pierde!". El incepu atunci s alerge dupa ea. Ajung in sat si totusi nu se opresc din fuga. Trec pe langa prieteni care-i privesc zambind, si totusi intreaba tematori "Arde undeva?"... Tinerii raspund din fuga si zambind "Doar in inimile noastre..." . Tot satul stia de cei doi. Doar cate o baba le mai facea morala "... nu mai fugiti ca-mi speriati gainile...". "Lasa mamaie, bucura-te ca le ai..." era raspunsul celor doi.

Dupa un timp, tanara se orpi. Ajunse in fata casei ei. La scurt timp o ajunse si el din urma. Cei doi se opresc 2-3 minute pentru a-si trage sufletul. Se privesc zambind si tanarul o ia in brate. "Te-am prins"... De sub mainile lui ce o tineau pe fata langa pieptul tanarului, ea sopti "Ce ma fac fara tine?". "Sunt mereu cu tine iubito...". "Ne vedem maine iubitule?" . "Da. Si o sa am o surpriza pentru tine". "O supriza? Ce, ce, spune-mi ceeeee!!!". "Nu. Iti spun doar ca o sa-ti placa", ii raspunse tanarul zambind. Tanara bucuroasa sari sa-l sarute pe tanar. Buzele lor se intalnesc, ochii lor se inchid. Tanarul strecoara incet, fara sa-si dea seama, mainile prin spatele fetei, vrand sa o tina cat mai mult si mai aproape de el. Tanara, fara sa realizeze, mangaia cu mainile ei chipul cald al tanarului. Se sarutau cu atata pasiune de parca ar fi fost prima oasa, sau ultima oara. Era insa un sarut ce avea sa le tina de urat pana a doua zi.

"Somn usor iubito". "Noapte buna iubitule!". Tanarul incepu sa se indeparteze cu fata la ea si cu spatele la drum. "Vezi sa nu te impiedici". "Nu ma impiedic. Am invatat toate pietrel pe de rost". Fat zambi si ii arunca un sarut, sarut ce poposi in mainile tanarului. "O sa-l pastrez pentru mai tarziu sa-mi aline dorul de tine". Ea bucuroasa fugi in curtea casei ei. Tanarul se opri din mers si ingheta cateva secunde. Da sa se intoarca cu spatele si sa se indrepte spre casa, dar auzi glasul fetei. "O sa-mi fie dor de tine...", striga ea din spatele gardului pe care se sprijinea cu mainile, incercand sa zareasca chipul lui printre scanduri. "Ne vedem in vise! Te voi astepta oricat de mult ar dura...", ii raspunse tanarul bucuros, dupa care intoarse spatele si se indrepta spre casa. Fata se ridica atunci in picioare si il privea pe tanar cum se indeparteaza. Bucuroasa, se indeparta de gard si se duse in casa.

Linistea se lasa peste drumurile acum goale, peste potecile acum innecate in intuneric... Nimic nu mai misca, nimic nu se mai aude. E liniste. Doar zambetele celor doi mai rasuna in vazduh, zambete ce sunt un strop de lumina intr-o mare de intuneric, zambete din care se nasc cele mai frumoase vise...