Crescatorul de trifoi

Vi-l prezint pe Vasile. El are o ferma de trifoi. Nu din fonduri europene, ci din bani proprii. In fiecare zi, Vasile are grija ca trifoilor lui sa nu le lipseasca nimic... nici apa, nici soare... Totul e perfect si la fel, pentru fiecare in parte. Intr-o zi, trecand cu mana printre trifoi, zareste ceva ciudat: un trifoi cu 4 foi... Se opreste o secunda. Il smulge si il priveste mai de aproape. Se uita in jur atent, sperand sa mai gaseasca unul, insa nu mai observa altul. Toti erau cu 3 foi... Zambeste si smulge unul cu 3 foi. In mana stanga e cel cu 3 foi si in cea dreapta trifoiul cu 4 foi...

Ii compara cu atentie. Amandoi sunt verzi, amandoi au codite... Insa unul are 3 foi si celalalt are 4 foi. Intrigat, smulge una din cele 4 foi. Acum amandoi trifoiii au 3 foi. Dar cel din dreapta are un gol intr-o parte, si lucrul acesta inca ii diferentia pe cei doi trifoi. Asa ca Vasile uneste cu atentie cele 2 foi din trifoiul cu 4 foi si umple golul, insa asta doar atata timp cat le tinea unite cu mana...

Ce e mai sus e un fel de fabula, un nou tip de postari care vor aparea pe acest blog. Daca nu ai inteles despre ce e vorba atunci iti voi da un indiciu. In postul acesta e vorba despre Sentimentele banale versus Sentimentele profunde.

Tot nu te-ai lamurit? Bine, atunci:
- Vasile si ferma = viata de zi cu zi;
- trifoiii cu 3 foi = sentimentele banale;
- trifoiii cu 4 foi = hazardul din viata noastra, sentimentele profunde care se nasc in inima.

Si morala? Morala e ca un sentiment profund nu dispare niciodata, ci poate fi doar mascat in momentul in care ceva din echilibrul care i-a dat nastere dispare.

O ultima stea cazatoare

19.04.2009. Ora 00:15... Cu 5 minute inainte, eram in camera la televizor si papam o felie de tort divin de dulce. Acum insa eram in pragul usii din spatele casei si scoteam fumul dintr-o camera. Afara era o liniste curios de zgomotoasa, deoarece latratul cainilor dupa un timp, parea sa faca parte din peisaj, ca si cum zgomotul lor aducea la linistea din sat... Becul din camera cu fum era aprins. Stand in prag, priveam cum valuri peste valuri de fum alb ieseau pe usa, si in loc sa urce si sa se piarda in vazduh, el se incapatana sa ramana in curtea din spate, si sa innece totul intr-o ceata ce-mi taia pielea fetei.

Satul sa privesc in jos, ridic chipul catre stele. Cerul era senin si stelele din belsug. Atent, incerc sa recompun diverse constelatii pe cer. Ursa mare, ursa mica, si... deodata, o stea imi atrage atentia. Stai, nu era stea... Era prea mare si parea formata din trei lumini distincte. Ce sa fie oare? Primul meu impuls: sa dau fuga dupa camera de filmat, sa fiu pregatit sa il intamplin pe E.T. Dar nu actionez impulsiv si privesc din nou atent. Acea "stea" avea culoarea albastru deschis... Era un satelit... Cine stie al cui era sau ce cauta acolo sus. Era un simplu satelit. Si cu toate acestea, imi atrasese atentia ca si cum as fi zarit un trandafir alb in desertul Sahara.

Privesc un timp si deodata, o stea imi taie campul vizual, o stea cazatoare. Ce sa fac? Ce dorinta sa-mi pun? Gandul ma duce la ea. Vreau sa o vad acuma... vreau sa o aud acuma... vreau sa fie a mea... vreau sa ma intorc in timp... dar niciun dintre ele nu pare a fi o dorinta adevarata. Ma opresc o secunda si imi pun dorinta: vreau... sa fie fericita. Se face liniste in jurul meu. Cobor privirea inaoi in ceata din curte,dar aceasta se risipise. Camera nu era plina de fum. Cu privirea inapoi pe pamant, si constientizand ce mi-am dorit, zambesc cu coltul gurii. Ma intorc inapoi in camera si inchid usa. Inchid becul si ies din camera. Iau o felie de tort si fara sa-mi dau seama, ma trezesc cu telecomanda in mana si cu tortul in gura. Parca era mai dulce inainte...

PS: Am deschis acest blog in luna februarie 2007 si il voi inchide in aprilie 2009 cu un post avand acelasi subiect: o stea cazatoare. Ironia asta, mereu te face sa zambesti.