Inceput de meditatie

Salut tutor,

Astazi am simtit nevoia sa scriu ceva, insa cum nu am avut inspiratie, am lasat televizorul deschis toata ziua. Curios e ca am gasit doua pastile ce servite cu inima deschisa, va pot pune pe ganduri adanci:

1. "As human beings, we have a natural compulsion to fill empty spaces"

(traducere: "Ca fiinţe umane, avem o constrângere naturală pentru a umple spaţiile goale")

Will Shortz

2. "Our fingerprints never fade from the lives we touch."

(tranducere: Nu suna bine tradusa)

Remember Me (the movie)

Savurati-le si ganditi-va apoi la ceea ce va doriti de la viata voastra.

Numai bine,

Silviu.

Adoptie de inima

Intr-o zi cenusie de toamna, un cuplu intra in centrul de adoptii. Aveau programare pentru ora 11.00 . Ajunsi, se aseaza pe scaunele din fata biroului si asteapta. Dupa 20 de minute de liniste nimeni nu apare.

Tanarul: Nu cred ca mai vine nimeni. Poate ar fi mai bine sa plecam.
Tanara: Nu plecam. Mai asteptam un mic. Nu pot sa cred ca vrei sa renunti atat de repede dupa ce toata seara am discutat despre asta. Mereu renunti.
Tanarul: Bine, mai asteptam.

Trec inca 10 minute si o femeie in varsta apare in peisaj. Zgomotele tocurilor pe cimentul podelei se auzeau de la departare. Poc, poc, poc, poc era sunetul ce il auzea pe tanarul, si fiecare pas al femeii era sinonim cu un fir de par smuls din barba. Pic, pic, pic, pic era sunetul ce il auzea tanara, insa pentru ea, fiecare pas era o picatura de ploaie de vara pe pielea ei dezgolita. Ajunsa in dreptul celor doi, femeia se prezinta si ii invita inauntru.

Fata se ridica prima si e urmata indeaproape de baiat. Intrati in birou, vad trei scaune. Doua unul langa celalat, si al treilea privindu-le pe cele doua. Femeia se aseaza pe scaunul acela, lasandu-i pe cei doi sa se aseze pe celelalte doua, unul langa celalalt.

Femeia: De cat timp sunteti impreuna?
Tanara: De doi ani.
Femeia: Si cum v-ati cunoscut?
Tanarul: Intr-o zi de vara, in timp ce priveam aceeasi stea din parti diferite ale Planetei.
Tanara: Mereu iti place sa exagerezi. Eram in blocul de visavi, si intr-o seara, dupa ce am fost vecini ani de zile, m-a vazut in timp ca stateam pe banca in fata blocului.

Femeia zambeste si isi noteaza ceva intr-un carnetel. Tanarul incearca sa traga cu ochiul, insa nu vede nimic.

Tanarul: Care credeti ca sunt sansele noastre sa primim aceasta inima?
Femeia: Asta depinde numai de voi. De ce ati avea nevoie de o inima?
Tanara: La inceput, in relatia noastra erau doua inimi, si amandoua dansau in fiecare noapte, in timp ce noi ne priveam de la geamurile apartamentelor. Acum insa, inima lui e pe jumatate dedicata serviciului si altor activitati, si cealalta jumatate o imparte cu mine.
Tanarul: Si tu ti-ai pierdut jumatate din inima. Acum nu ma mai privesti cu aceeasi pasinue ca la inceput. Inainte, daca iti aduceam o floare, mai intai o miroseai si apoi ii cautai un vas cu apa in care sa o pui.
Femeia: Deci, motivul pentru care doriti o inima, e ca sa completati jumatatile pierdute de voi?
Tanarul: Da.
Tanara: Da.
Femeia: Nu o primiti, imi pare rau.
Tanarul: De ce?
Femeia: Pentru ca atunci cand v-am vazut asezati pe acele scaune, mi-am dat seama ca nu stiti ce aveti. De asta am si intarziat. Am sperat ca veti pleca. Ganditi-va un pic. De ce sa luati o inima, sa o rupeti in doua si sa vi le completati pe ale voastre, cand e mult mai simplu sa va uniti jumatatile voastre si astfel sa fiti completi amandoi?

Tanara se uita zambind catre tanar. Tanarul zambeste si el.

De multe ori, solutiile la probleme le avem in noi insine, insa e nevoie de o pauza, o privire de dinafara pentru a o gasi.

Teorema unui sentiment

Sa dau dovada ca totusi, am absolvit o facultate de Matematica-Informatica, m-am gandit sa va zic teorema mea, gandita azi si demonstrata in timp.

Se ia un sentiment. Pe langa senzatie, acest sentiment este definit de durata si intensitate. Lungimea se masoara in secunde, si intensitatea in numarul de persoane afectate. Asadar, folosind aceste doua aspecte, putem spune ca un sentiment are o lungime (durata) si o latime (intensitate), si deci are o arie ( = lungimea x latimea ). Partea frumoasa, abia acum incepe, dar presimt ca vreo 50-60% din cititori deja nu vor ajunge aici niciodata. Pacat.

Teorema mea suna cam asa: Daca un sentiment A are o arie X, atunci el poate fi transformat intr-un sentiment B avand aceeasi arie X, daca si numai daca A si B sunt sentimente ce au la baza aceeasi senzatie.

Cu ce ne ajuta teorema asta? De exemplu. Se ia un sentiment provenit din tristete. El poate avea o lungime sa zicem de un o ora si o latime imensa, sau altfel spus, afecteaza toate persoanele cu care intri in contact. Putem transforma sentimentul acesta in altul, tot provenit din tristete, insa care sa dureze sa zicem, o zi, si sa afecteze doar 50% din persoanele cu care intri in contact.

De ce ar conta asta? Aici e partea cu adevarat interesanta si importanta: cu cat latimea unui sentiment e mai mare cu atat mai permanente sunt urmarile ... Unele sentimente e bine sa fie transformate pentru a li se micsora aria, altele dimpotriva, transformate pentru a li se mari aria. Teoremele exista doar ca si unelte, daca le folosim sau nu, depinde de noi insine....

Ganduri din fata biroului (I)

"Sentimentele mele sunt scrise cu o pana smulsa din aripile vantului, inmuiata intr-o calimara in forma de inima si asternute pe paginile vietii mele. "

...

"Astazi eu nu pot scrie ce simt, decat tastand nebuneste litera dupa litera, uneori necitind ce a rezultat dintr-o astfel de zvacnire de cateva secunde. Mi-e dor de stiloul cu care am scris 5 an ide zile, intre clasele 1 - 5. Era un stilou clasic, fara rezerve de care te rugai sa nu explodeze cand le schimbai. Era un stilou care ma fascina, caci de fiecare data cand scriam, priveam cum se arcuia penita si cum incet, literele si numerele capatau forma. Ueori mi se intampla sa fiu atat de captat de acest lucru, incat asteptam cu entuziasm urmatoarea litera, uitand ca mana mea si mintea mea erau cele ce ii dadeau nastere."

Universul meu

Totul la inceput era negru. Negru precum noaptea intr-o padure moarta sub un cer innorat. Niciun sunet, nicio urma de lumina... nimic. Asa arata universul meu la inceput. Timpul a trecut, si pe masura ce am inceput sa inteleg ce se intampla in jurul meu, a avut loc in Big-bang. Asa a aparut un soare si o planeta. Planeta nu avea luna, insa orbita in jurul soarelui. Planeta, era prea aproape de soare, si de aceea nimic nu putea trai pe ea. Era o piatra fara cer, fara oceane, fara viata...

Anii treceau, si viata se tot baga peste existenta mea. Incet, viata imi servea in fiecare zi, portia de sirop cu lingurita, cum facea mama cand eram bolnav. Insa viata nu ma vindeca, ci ma imbolnavea cu sentimente noi si tot mai ciudate. O lingurita pentru iubire, o lingurita pentru fericire, o lingurita pentru tristete, si tot asa. Fiecare picatura insa, indeparta incet incet planeta de soare, si astfel, incet incet, au inceput sa apara urme de viata si pe ea. Deoadata, cerul si-a facut aparitia, si norii l-au urmat. Apele au inceput sa curga din crapaturi in piatra, si au dat culoare planetei. Doar vantul era stapan pe acel pamant, un vant solitar. Cald sau rece nu conta, caci nu avea cine sa-l simta sau sa-i opreasca fuga nebuna. Era trist pe acea planeta. Zilele erau linistite, noptile erau lipsite de stele. Era o lume numai buna de lenevit, caci era plina de apa, si pe ici pe colo, cate o plaja pe o insula inca neinghitita de ape.

Am crescut, si intr-o noapte, m-am trezit pe acea planeta. Era o lume ciudata, dar foarte familiara. Era lumea mea. Toata noaptea am zburat, am mers pe apa, am innotat ore pe sub apa fara sa fie nevoie sa respir. Si asa, nopti la rand poposeam pe acea planeta. Pana cand, intr-o zi, o insula aparu langa a mea, si pe acea insula era o tanara ce o cunosteam. Innot, m-am indreptat catre acea insula si m-am asezat langa prosopul ei, pe care ea se bronza. Prima mea iubire... N-a fost sa fie insa de durata, si dupa un timp, intr-o noapte, insula a ramas, insa tanara a disparut. Prima despartire... Si tot asa, trecand prin viata, planeta mea s-a umplut de insule, si oceanul in care candva innotam liber a inceput sa dispara. Acum era cat un lac...

Vazand asta, intr-o noapte, m-am oprit si m-am apuca de pescuit. Intamplator prind pestisorul de aur. Il rog sa imi implineasca trei dorinte, insa pestisorul imi raspunde ca el nu poate decat sa dea nastere la vise. Auzind asta, dau drumul pestisorului in mare.

Se face noapte pe planeta. Intins pe spate, privind cerul intunecat langa focul facut pe plaja, admir cerul si suspin. Suspin dupa vremea in care aveam un ocean in lumea mea, suspin dupa fetele ce si-au lasat insulele pe planeta mea... suspin. Ma ridic incet, imi strang genunchii in brate, si imi soptesc:"As vrea ca lumea mea, sa se loveasca de lumea ta, si sa o iau de la zero alaturi de tine." Ma aplec langa foc, il sting si ma trezesc...

O zi de lucru...

E ora 22.00 intr-o seara din cursul saptamanii. Nu conteaza ca e zi de lucru sau e week-end, omuletul nostru trebuie sa se prezinte negresit la servici, caci e indispensabila prezenta lui. Ceasul ii suna si se trezeste. Se imbraca repede, isi ia matura si forasul, si iese pe usa. Se urca pe o scara de 100 de ori mai mare decat el, si incet incet, ajunge la condica. E singurul pe lista. O semneaza, trage o gura de aer in piept si deschide usa incaperii de care avea el grija. Era din nou haos si praf peste tot, si doar acu 24h facuse curat. Dezamagit ca nimic din ce a facut nu se vede acum, se imbarbateaza singur si ia din nou provocarea de a ordona tot.

Amintirile erau imprastiate peste tot, unele mai puternice erau inca intregi ca niste fotografii sau filme, altele erau facute praf... A, nu v-am zis? Omuletul nostru lucreaza ca pastrator al amintirilor si organizator al lor, iar camera de care are grija, e mintea unei persoane. Datorita acestor muncitori, dimineata de dimineata ne trezim relaxati, cu cateva lucruri pe cap, si de fiecare data cand vrem sa ne amintim de ceva, le gasim pe toate asezate in dosare ordonate alfabetic. Si nu in ultimul rand, daca nu erau ei, nu am mai fi putut avea amintiri noi, caci praful ar fi umplut tot spatiul... Asa ca, e cu adevarat o ocupatie foarte importanta pe care o are.

Revenind insa la eroul nostru. Ia matura si incepe sa curete amintirile de pe jos... Amintiri banale, cu numere de la unele masini vazute in ziua aceea, florile din centru, preturile din magazin, si altele. Printre ele insa, din cand in cand, mai zareste cate o amintire ce ar merita salvata. De exemplu acum, zareste un ceva stralucitor. "E zambetul unei fete si privirea ei de care s-a ferit cand era in troleu. Merita pusa deoparte". O ia si o duce in dosar sub litera F, la "frumos".

Asa o tine 4-5 ore in fiecare seara. Se face ora 04.00 si curatenia e gata. E ora pauzei. Ia scara, si se uita printre litere. "Amintiri peste amintiri s-au strans aici. Parca toata viata lui e si viata mea." Rasfoieste amintiri din copilarie, lucruri facute pentru prima oara, examene date, teste ale vietii trecute... Saruturi pierdute prin dosare, dorinte ramase doar pe hartie, lucruri ascunse sub pres. El le stia pe toate. Si e trist, e trist impreuna cu el, zambeste, cand zambeste si el... Sunt legati impreuna, sunt legati pe viata. Insa, el a ales sa se angajeze aici in prima secunda in care aceasta persoana a deschis ochii si a inceput sa retina, sa stranga amintiri... "Ia sa-i fac o surpriza si sa-i reamintesc cate ceva". Acestea sunt cuvintele de duc la visele care nu ti le poti explica, acele vise in care revezi persoane de care ai uitat ca exista si simti sentimente ce ai uitat cum se numesc...

E ora 09.00 dimineata. Obosit, spala matura si forasul, priveste incaperea curata si ordonata, inchide lumina, si usa. Semneaza condica de plecare. Si coboara greoi treptele scarii. "Sper sa nu mai fie atat de mult praf ca azi si maine". Omuletul nostru inchide ochii si adoarme, in timp ce persoana de a carei minte are grija, se trezeste...

Monolog in miez de noapte (II)

Putine lucruri se pot spune despre o poveste in curs de creare: e nevoie de un subiect, e nevoie de personaje competente, e nevoie de o limba adecvata, de un decor perfect si de un narator care sa patrunda adanc in sufletul personajelor. Dar nicaieri nu se precizeaza despre narator, ce ii ramane de facut dupa ce povestea se termina... Ce se intampla cu acea voce care capata viata, si traieste fiecare lacrima a personajelor, care simte saruturile dulci pe inima lui, care imparte fiorii din stomac cu indragostitii din poveste... Nimic, naratorul trebuie sa fie o masinarie, care doar sa interpreteze, sa completeze, sa nu existe.

Uite asa se intampla si in realitate, unde naratorul e unul din personaje, unde unul traieste uneori si sentimentele celuilalt, dar si pe ale sale, unde el povesteste si e si personaj. E ca si cum ai putea avea un creion, si orice ai desena ar prinde viata. Ma trec fiori cand ma gandesc la posiblitati... nenumarate.

Prima, as schimba harta Romaniei, a doua, as schimba anotimpul. As pune mai multe stele pe cer, si as face luna ma mare. As desena flori in desert, si copaci pe valurile marii... As desena o fereastra in camera mea, care sa dea in camera ta, sa te pot privi de fiecare data cand mi-e dor de tine. As sterge toate barierele, si toate razboaiele, as sterge toate lacrimile din lume. Cate nu as face cu un asa creion, insa el e doar in povesti real, si la fel si armonia...

Insa ce am fi daca nu optimisti incurabili? Stiu raspunsul, pesimisti convinsi :) ... Dar ce am face daca paharul nu ar fi pe jumatate plin? Stiu si aici raspunsul, l-am umple numa pentru a-l bea pe jumatate... Dar iar si iar si iar... intrebari o mie si raspunsuri mai putine... insa, ce suntem noi daca nu oameni, meniti sa fim naratorii povestii noastre din clipa in care ne indragostim pentru prima oara... Naratori sau personaje, si povesti reale. Alfel spus, viata noastra-i o poveste, si doar ce-i meritosi pot deveni personaje din ele.

Povestile nu sunt doua la fel niciodata, chiar daca personajele uneori sunt aceleasi...

Un rucsac gol

Toata lumea stie cum arata un rucsac gol. Imagineaza-ti ca ai unul deschis in fata ta. Pune il el pe rand toate visele tale, toate dorintele tale, greutatile si implinirile, neajunsurile si suferintele, lacrimile si zambetele. S-a ingreunat? Un pic, dar nu de ajuns, caci mai e loc destul de mult. Pune acum cu grija, toti cei care iti umplu zilele, prieteni, colegi de servici, cunostiinte, din prezent dar si din trecut. Nu-ti face griji, incap toti, si inca mai ramane loc. Acum, pune-i pe toti cei pe care ii iubesti, sotii, soti, copii, bunici, parinti, toti cei care iti cunosc secretele, toti cei care iti impartasesc visele. Deja poti spune ca e toata lumea ta inauntru, nu? Aproape. Mai e loc de ceva. mai e loc pentru tine.

E incredibil cum toata lumea ta incape intr-un rucsac, nu? Dar uite ca e posibil. Acum ia rucsacul si pune-l in spate. Simti greutatea? Simti cum iti apasa pe umeri, cum te trage inapoi daca stai drept? Apleaca-te in fata un pic, si totul o sa fie bine. Morala? Nu te lasa tras inapoi de viata ta. Fii cu un varf de nas inaintea ei, si totul va fi bine.

Reteta zilei

Ingrediente necesare:
- 1 lume, reala sau fictiva, dupa gust;
- 1 foaie de hartie AXXL;
- 2 inimi pereche;
- 1 cutie de creioane colorate pe baza de ceara cu toate culorile din lume;
- 2-4 maini, dupa posibilitati si preferinta;
- 1 sticluta cu esenta de pasiune;
- 1 bucata de cer instelat;

Mod de preparare:
Se ia lumea si se intinde bine. Se culeg stelele din bucata de cer, se piseaza, si praful de stele se imprastie peste lumea intinsa. Se varsa cutia de creioane, pentru a fi gasite mai usor la nevoie. Se ia foaia de hartie, si i se face loc printre creioane, dar cu atentie ca praful de stele sa fie sub foaie, pentru a evita ca ea sa se lipeasca de lume. Se folosesc mainile pentru a colora foaia cu viitorul dorit, dar fara a face contururi de vreun fel. Rezultatul poate parea abstract, insa conturul va aparea in urma coacerii. Viitorul odata terminat, se aseaza intr-un cuptor special, la caldura constanta. Pentru a mentine cuptorul la temperatura necesara, e nevoie de un sarut in fiecare zi pe buzele sufletului pereche, in prealabil picurandu-se un strop de pasiune pe buze. Timp de coacere: stabilit de comun acord.

Pofta buna...

O viata printre fulgi. Studiu de caz

E greu sa iesi afara, fara sa vezi fulgi de zapada. Si nu unul, ci milioane. Si nu doar pe jos, ci si pe sus. Mai mai ca ai zice ca pentru fiecare molecula de oxigen, e un fulg de nea care ii tine companie. Si totusi, exista doi fulgi de zapada identici? Poate ca da, poate ca nu... Daca nici natura nu lasa loc de vise, atunci ce sa ne mai asteptam de la societate?

1. Un simplu privitor
De cateva ori am incercat sa inteleg ce inseamna sa fii fulg de nea. Am incercat sa prind cateva exemplare, insa nu am reusit sa le tin in viata in captivitate. Am incercat sa le soptesc fascinatia mea pentru ei, insa de fiecare data cand deschideam gura, toti fugeau de mine. Nu e lucru usor, mai ales ca viata unui fulg e scurta, si greu de urmarit. Ai nevoie de echipament special. E nevoie de o pereche de ochi atintiti catre afara, o vreme insorita, cu cer senin, un vant care sa nu bata, poate doar o briza matasoasa, care sa acompanieze valsul fulgilor de zapada. Cauta pe ring cu atentie un fulg ce urca in loc sa coboare, caci acela e cel a carui viata e mai lunga si mai calduroasa. Priveste-l si puneti intrebarea: de ce ii ia atat de mult sa ajunga jos? De ce se zbate intre cer si pamant? Nu ar fi mai simplu ca fulgii sa se stranga in bulgari si sa cada mai repede? Cum ar arata o ninsoare cu bulgari de zapada? Ar fi mult mai dureroasa, asta cu siguranta, dar si mult mai urata, mai apasatoare, mai amenintatoare.

2. Observatii
De ce un fulg de zapada nu e sferic, sau cubic, sau cilindric. De ce e mereu atat de subtire si suav, cu o silueta atat de aerodinamica incat orice pasare ii e inferioara. Atat de usor schimba directia, atat de usor aluneca... Mai mai ca ai zice ca fiecare fulg are drumul ei pana jos, culoarul sau,o suna ciudat, dar poate intre pamant si cer e o autostrada, cu sens unic, si odata intrat pe ea, trebuie sa ajungi pana la capat.

3. Intrebari
E viata unui fulg atat de diferita de cea a unui om? Noi ne masuram timpul in atat de multe feluri, ani, luni, zile, ore, minute, toate apasatoare caci trec atat de repede... Daca nu am avea aceasta notiune "timp", care ar fi diferenta intre viata unul fulg de nea si viata unui om? Toti fulgii sunt albi. Toti fulgii aleg sa traiasca cat de mult pot. Toti fulgii dispar fara sa lase urme. La oameni, aceste trei notiuni nu sunt universal afirmative, poate doar particular. De ce ne nastem oameni?

Vise 2.0

E greu de explicat ce inseamna un vis. Cand eram mic, stiu ca intamplator am gasit in biblioteca personala de 10 volume, o carte mica, cu coperti de hartie, ce era un DEX al viselor. Frumos aranjate, in ordine alfabetica, erau aproape toate lucrurile ce ti-ar putea aparea in vise, si explicatia prezentei lor in ele. Dar ce cartea respectiva nu prevazuse, e ca visele mele din acele timpuri, tineau ore bune, unul stiu ca a durat o zi si ceva,chiar toate ca m-am culcat pe la 22.00 si m-am trezit in banca la scoala la 08.00... Si in asa durata, mai mai ca acopeream jumatate din acel dictionar, asa ca am renuntat sa incerc sa-mi explic visele. Posibil ca acel dictionar inca sa mai existe, insa e doar o alta carticica pe un raft pierdut in timp.

Ce e un vis, si de ce ar fi imbunatatit? Nu poti imbunatati ceea ce nu poti intelege, corect? Da, dar visul nu e fizic, nu e logic, nu e real. E tot ce vrei de la viata, e tot ce-ti doresti de la realitatea, cu un singur amendament: nu lasa urme in jur. Toti ne-am dorit la un moment dat coltul nostru de Terra, coltul nostru de realitate. Visele, sunt acea materializare. Oare, visele sunt scara pe care ajungem in Rai? Sau e varful de munte de unde putem vedea cu binoclul Portile Raiului? ... Sigur e ca visele nu sunt ale oamenilor, ci pentru ei.

De ce 2.0? Pentru ca in general, 2 inseamna o imbunatatire de la 1. Un vis imbunatatit, cum ar arata? Simplu. E un vis care se continua cateva zile la rand, sau cateva zile mai tarziu. Suna ciudat, dar e posibil sa ti se fi intamplat deja. Mie deja e a doua oara in 22 de ani cand mi se intampla. Si e ciudat. Recunosti decorul, si stii unde gasesti exact persoanele respective, si ele te intampina ca pe un prieten de care le-a fost dor. E ca si cum aceea ar fi realitatea. Comparatia asta, m-a dus cu mintea la alta: de ce un vis nu poate fi egalat sau comparat cu realitatea? Si motivul e unul atat de banal si atat de simplu: un vis e limitat, realitatea nu. Dar visele care se continua, sunt deja un inceput. Incet incet, vom dormi 16 ore pe zi, si vom fi treji 8 ore. Atunci oare, va aparea DEX al realitatii?

Un lup intr-o padure de betoane

Ce animal ai fi daca ti s-ar oferi posibilitatea de a alege? ... Eu as alege sa fiu un lup. De ce? Deoarece e un animal mult mai nobil decat va fi omul vreodata. Omul e un efect secundar al evolutiei... Ganditi-va pentru o secunda, cum ar arata lumea fara lacomie, fara rautate, fara bani, fara politica, fara blocuri, fara masini, fara poluare... Ar fi fost o lume condusa de principii Darwiniste, o lume in care cei puternici traiesc, o lume in care instinctele conduc indivizii. Si ce frumos ar fi fost... o lume fara minciuna, o lume fara subterfugii. Omul e singurul animal care triseaza caci incalca toate regulile naturii...

Priviti lupii. Sunt organizati in haite, iar in cadrul haitei exista o ierarhie clara. E o ierarhie creata prin violenta, dar ce pastreaza o armonie perfecta... De ce se considera mereu ca violenta atrage dupa sine doar nenorocire, distrugere? ... Dar cine sunt eu sa filosofez despre niste concepte pe care omul le respinge prin insusi natura lui.

Revenind la povestea in care sunt un lup intr-o padure de betoane. Ziua, oriunde ma uit, totul e fier, ciment, asfalt... O lume in care nimeni nu indrazneste sa se opreasca o secunda sa priveasca cum se scurge lumina printre ramuri, cum pasarile nu stau mai mult de 1 minut in acelasi loc... Insa, chiar si aceasta lume de beton e o lume in care lupii pot trai... Noaptea, atunci cand nu exista agitatie, cand nu exista fuga... Noaptea, exista doar liniste si intuneric. Ai stat vreodata pe o banca in statia de troleu sau tramvai si in loc sa privesti daca vine sau nu troleu sau tramvaliul, ai privit cerul instelat? Ai privit vreodata orasul mut? Fara sunetul asurzitor al masinilor, fara graba si agitatia oamenilor... Daca da, sa stii ca aceea e padurea de beton.

De as putea alege, as da orice sa fiu lup. Si de ar fi sa regret ceva din a fi fost om, ar fi insusi sentimentul de regret, sentiment pe care niciun animal nu-l are... O viata de om cu regrete sau o viata de lup printre betoane???

Prognoza meteo

O lacrima picurata pe cerul albastru... o lacrima mica si cenusie, e de ajuns ca totul sa se schimbe. Deodata, culorile vii din jur dispar, lumea cauta care cum poate sa se adaposteasca, aerul din jur incepe sa devina apasator... Ma asez pe marginea geamului, si privesc cum un val cenusiu acopera incet tot albastrul limpede... Pe deoparte sunt curios ce va aduce. Pe de alta parte sunt curios de ce toata lumea se teme de schimbarea nascuta din senin. Ce poate fi?, imi soptesc fermecat. O fi ploaie, o fi zapada... dar poate nu e nimic. Si totusi, toti se gandesc la ce e mai rau. Ma indepartez de geam... iau o geaca pe mine si un fes in buzunar. Ies sa ma plimb.

Peisajul din jur pare rupt dintr-un film alb-negru... Pentru prima oara, dupa mult timp, oamenii si masinile din jurul meu sunt mai putine decat pasarile de pe crengi. Sunt singur dar totul pare in regula... Un vant puternic a inceput sa urle, si sa zdruncine trupul meu... Inchid ochii si scot fesul din buzunar. Il pun pe cap si timid deschid ochii. Vantul s-a mai domolit. Oare am facut bine ca am iesit? La o a doua privire, ceva pare schimbat. Acum si pasarile au disparut, parca sterse cu radiera din peisaj. Ma asez pe treptele ce duc spre gara si astept...

Deodata, simt o picatura pe obrajul meu. Duc mana si o sterg cu atentie. Era ca o lacrima rece. Vine ploaia. Trebuie sa ma adapostesc repede. Ma ridic si ma indrept spre casa. Deodata, observ in fata mea un dans ciudat, al unui fulg de nea. Nu era o picatura pe obrajul meu, si un fulg topit. Ma opresc, si-mi dau fesul jos. Ma uit in jur, si nu vad pe nimeni. Totul e al meu. Zambesc si intind mainile, parca vrand sa cuprind cu bratele tot ce ma inconjura, insa pe masura ce bratele mi se apropiau de piept, tot din jur se scurgea printre ele, pana ce in cele din urma, am ramas cu nimic. Ma indrept incet spre casa, incercand din cand in cand sa prind cate un fulg cu buzele. Cand aproape ajung acasa, vad cum din vecini incep sa iasa cate un copil, care mai devreme cauta sa se adaposteasca in casa. Imbracati pana in dinti cu haine, acum pari veseli de ceea ce se intampla in jurul lor, de ceea ce a adus acea mica lacrima cenusie ce a patat intreg cerul intr-o clipa.

Acum nu le mai e teama...

Parere critica

De ceva timp lucrez la o poveste mai lunga, si am ajuns intr-un moment de cotitura... Vreau sa imi spuneti o parere referitor la ceea ce gasiti scris pana acuma.

Atentie, povestea e la urmatorul link : In doi... . E o poveste ce pana acum are doar 4 capitole. E mult scris, dar sper ca nu si degeaba :) ...

Melodii

Dupa cum puteti auzi... exista acum si muzica ... Daca ai o melodie care crezi ca s-ar potrivi blog-ului, sau pe care ai vrea sa o poti asculta aici, lasa Artistul/Trupa + numele melodiei ca si comentariu, si o vei putea asculta cat de curand posibil...
...
Lista cu melodii e jos jos.

Dorinte

Care e dorinta ta cea mai puternica?
Ce crezi ca meriti si inca nu ti s-a oferit?
Ai incercat sa-ti indeplinesti singur(a) dorinta?
..............................

Ce e maturitatea?

E atat de usor sa visezi. Sa-ti imaginezi ca lumea e a ta... ca stele sunt pe cer doar pentru ca tu ti le-ai dorit acolo sus...
E atat de simplu sa crezi ca intunericul e lumina, sau ca zapada e calda. Cand eram copil tzurtzurii de la streasina erau mai buni decat inghetata :D ... E atat de simplu sa fii copil, sa vrei orice si doar cat ai inchide ochii sa obtii... Asta e copilaria ideala.
Dar daca exista o copilarie ideala, cum ar suna o maturitate ideala? Sa ai bani si nicio grija financiara?Sa ai o sotie frumoasa si copii, si sa fie dragoste si armonie in familie?
...
Dar oare ce e maturitatea? Cum se defineste?Este ea conditionata de varsta, sau doar de viata?

Mi-ar placea sa lasati un comment cu explicatia voastra despre maturitate :)

Buna,

Ma numesc Silviu si mi-ar placea, daca citesti povestile mele, sa lasi si o opinie... Ar conta enorm pentru mine... Pe curand!!!
Numai bine...