O lacrima intr-un ocean

Afară e frig, şi seara începe să se lase peste oraş. Cerul e de un albastru limpede ca de cristal. O linişte apăsătoare înveleşte toată plaja. E noiembrie, şi doar tineri indrăgostiţi mai vezi pe ponton, strângându-se în brate, şi declarându-şi iubirea cu sunetul dulce al mării pe fundal.

O tânără însă, tristă, stă singură pe o bancă. Priveşte lung marea şi suspină. Mâinile îi sunt întinse pe lângă trup. Palmele îi sunt lipite de scândurile băncii, de parcă ar aştepta ca cineva să i le ridice de acolo şi să le sărute. Mintea îi e departe, la cel cu care se obişnuise să facă asta. Îl caută în gândurile ei, îl caută în amintirile ei. De plecat, a plecat de mult de lângă ea, şi golul pe care l-a lăsat încă nu s-a umplut. Se ridică de pe bancă încet, şi priveşte lung către stele, chiar dacă nu le poate vedea. Îi e dor de el...

Agale, se plimbă pe ponton singură. Zâmbeşte din când în când, amintindu-şi de toate momentele în care el o ţinea de mână, şi o surprindea cu câte un sărut. Acum însă, doar marea o mai surprinde cu câte un val, ce îi ascunde lacrimile printre picăturile ei.

Pontonul se termină, şi plaja începe, însă tânăra nu se opreşte. Fiecare pas al ei rămâne pe nisip. Fiecare lacrimă a ei rămâne în inima ei. E tristă, şi suferă, însă nu o aratî celor din jur. Cândva, pe acea plajă, erau amândoi, scăldându-şi trupurile în razele soarelui. Cândva, el era lângă ea. Cândvă, a fost de mult...

Se opreşte şi se aşează pe nisip, tinându-şi genunchii strânşi în braţe şi privind cum soarele se ascunde în mare. Multe apusuri le-au petrecut împreună, însă şi mai multe răsărituri i-au prins pe plajă, unul în braţele celuilalt, înveliţi doar cu o pătură. Se ridică, şi încet, se îndreaptă către mare. Un pas timid urmat de altul şi deja apa îi ajunge la genunchi. Se opreşte, căci o simte rece, însă închide ochii şi se cufundă în amintirile cu el, amintiri ce îi încălzesc inima şi trupul. Se opreşte când apa aproape îi ajunge la talie.

Marea se linisteşte brusc, ca şi cum încercând să o protejeze pe tânără. Pescaruşii şi ei stau tăcuţi şi o privesc curioşi de pe ponton. E linişte deplină, şi tânăra noastră se lasă frâu liber sentimentelor. Lacrimile sale curg din inima-i rănită, şi se pierd în apa mării, suspinele ei parca acoperind sunetul mării... Cândva, apa era locul în care ce-i doi se jucau, se ascundeau, evadau... Acum e doar locul în care el va fi mereu... Cu lacrimi pe obraz, tânăra sărută apa mării, şi se întoarce pe uscat, în timp ce unii trecători dau semn că vor să sară după ea să o scoată din apă, temându-se de ce e mai rău.

Tânăra iese singură, şi imediat e invelită cu o geacă. Ea întoarce privirea încă o dată, şi chipul lui zâmbitor se vede în soarele ce apune. Zâmbeşte şi ea, şi sopteşte un "Te iubesc", moment în care soarele se pierde de tot în mare, şi odată cu el, ia şi o parte din inima ei. O ultima lacrimă îi mângâie obrazul... O şterge cu mâna, însă odată cu lacrima şterge şi zâmbetul pe care tot el l-a pus pe buzele ei...

- Sunteţi bine domnişoară, aveţi nevoie de ceva?

- Sunt bine, le răspunde fata zâmbind cu caldură şi tristeţe. Sunt bine...

Playlist List No.1

Salut,

Asta e prima recomandare pe care o fac muzical.

http://www.youtube.com/playlist?list=PLEF07C35DF74E1A8B

Just listen with your heart.

Sfarsit si inceput

Sub un cer instelat de toamna, o relatie isi traieste ultimile clipe. Lacrimi picura pe aleea presarata cu frunze ruginii, alee pe care un baiat si o fata se indreapta in directii opuse. In urma lor insa, umbrele le raman inclestate intr-o imbratisare. Ele nu vor sa accepte despartirea celor doi. Luna insa se ascunde in nori, si cele doua umbre se pierd in intuneric... Relatia s-a frant.

Nu trece mult timp, si tanara se opreste pe o banca. A fost tare cat au vorbit cei doi, dar acum nu mai e nimeni care sa o vada. E singura, si isi lasa inima sa planga... E trista, si o doare, insa uneori, raul cel mai mare e sa traiesti viata pe care nu ti-o doresti... Privind cerul instelat, parca fiecare stea o poate asocia cu o amintire frumoasa... Insa cum stelele cad de pe cer, la fel si amintirile dispar si se pierd...

Oftand, isi sterge lacrimile cu maneca de la bluza, se ridica zambind si plina de speranta. Telefonul ii suna. E tanarul de care tocmai se despartise. Ii respinge apelul, isi pune telefonul pe silentios, si il pune in buzunar. Ajungand acasa, se schimba, si verificandu-si telefonul, gaseste 3 apeluri nepreluate si un mesaj. Citind mesajul, i se face dor de el, si incearca sa-l sune. Tanarul insa ii respunge apelul... Tanara se ambitioneaza, si isi propune sa nu il mai sune niciodata.

Timpul trece, si anii se scurg. Cei doi nu s-au mai vazut de atunci, fiecare plecand pe drumul lui... insa un "ce-ar fi fost daca" va ramane mereu in inimile si in mintile celor doi...

Change of plans. Day 2.

Salutare,

Şi uite că s-a mai dus o zi. Astăzi am încercat să fac griş cu lapte. Rezultatul a fost pe măsura efortului. Mi-a ieşit ca la mama acasă. Însă, ca o nouă dovadă că cine mi-a pus bucătăria în drum a cam fost om nebun, am pus prea mult griş, şi nu am amestecat atât de mult pe cât trebuia. Rezultatul? De două zile tot încerc să scot arsura de pe fundul singurei mele oale. :(

Am şi lăsat-o la muiat, dar trebuie să mai aştept şi între timp să tot scrijelesc arsura.

Concluzia: unele lucruri, mai alse cele dulci, ascund o muncă mare în spate.

PS: Poate într-una din zilele astea o să reîncep să scriu poveşti :) ...

Numai bine,

Silviu.

Change of plans. Day 1.

Salut tuturor,

Din ciclul, "Cum să îţi schimbi stilul de viaţă, câte un pic în fiecare zi", ieri am avut o zi de gătit. Ştiu ce o să vă spuneţi acum, de unde să ştie un programator să gătească dacă el tot ce ştie e tastatura şi calculatorul. Ei bine, eu mai vreau să ştiu şi să mănânc mai mult decât Fast-Food. Nu zic că ce o să învăţ să gătesc e mai sănătos, însă e mai plăcut şi bun când ştii că e făcut de tine.

Problema e că am tendinţa să mă opresc la categoria Desert. Problema în asta:

dieta unei persoane e ca şi relaţia dintre un bărbat şi o femeie nu poţi trăi doar din dulce, ai nevoie şi de un pic de sare din când în când, sau poate chiar şi alte gusturi pentru a ţi se confirma faptul că trăieşti.

Revenind la mine, nuuu, n-am cauzat daune de niciun fel. Nuuuuu, n-am făcut mizerie. Chiar am lucrat curat curat. Nu că v-aş spune adevărul :D .

Ce am încercat să fac:

- o supă.

- o budincă.

- un file de pui cu cartofi nature(a se citi franţuzeşte şi nu englezeşte).

Rezultat:

...

- supa a ieşit perfect.

- budinca a iesit perfect... la aspect şi culoare, dar am crezut ca 1 pliculeţ de zahăr vanilat ţine loc şi de zahăr normal. Mare greşeală :P . Am fost nevoit să învelesc budinca cu un strat de gem.

- fileul de pui mă apuc de el imediat ce termin postarea asta.

Ţineţi-mi pumnii. Încă nu e târziu sa dărâm totul pe aici :)

PS: Supa a fost la pliculeţ, de aia mi-a ieșit. Dar hey, orice început e un început :)

In-love with the past,

E dimineata, ora 06 si ceva. Ceasul de la telefon inca nu a sunat, iar soarele incepe timid sa-si faca simtita prezenta pe cer. Deschid ochii, si ma simt ca si cum lumea la care ma trezesc, nu e lumea mea, si parca imi doresc sa adorm inapoi. Ma intorc cu spatele la geam si la tot, si inchid ochii. Nu trec nici 10 minute si adorm din nou.

Dupa scurt timp insa, sunt trezit brusc, de data aceasta, de alarma ceasului. E 07.00. Opresc alarma. Soarele deja e luminos, si razele lui nu ma mai lasa sa motai. Trebuie sa ma trezesc, altfel risc sa ma bronzez pe spate. Imi fac incet drum spre baie, ma spal repede pe ochi in speranta ca apa imi va spala un pic macar din somnul ce imi trage de pleoape. Insa... nu prea isi face treaba. Asa ca, somnoros, caut periuta cu mana, apoi tubul de pasta, si in cele din urma, gura mea. Dupa inca 5 minute, termin cu procesiunea de dimineata, si ies din baie un pic mai treaz decat cand am intrat.

Ma intorc in dormitor, si patul inca nefacut ma cheama inapoi. Rezist insa eroic, si fac repede patul. Deschid dulapul, fac o scurta incursiunea in el, dupa care ies cu tinuta pentru ziua respectiva. Ma imbrac, si ma indrept apoi spre bucatarie. O felie de margarina cu dulceata, sau poate doua si gata. Ma incalt si ies pe usa. Trec pe langa lift, si imi zic "Mai bine pe scari, ma trezesc si eu mai repede". Dupa inca 30 minute, ajung la servici. Deschid calculatorul, imi umplu paharul cu apa de "La Fantana", si o senzatie de deja-vu ma compleseste. O noua zi de munca, o zi asemanatoare cu cea de ieri si cu cea de alaltaieri...

Minutele trec apasator, ca si boabelede nisip dintr-o clepsidra, iar orele par a fi mai incapatanate ca un copil de 2 ani intr-un magazin de dulciuri. Intr-un tarziu, cele 8 ore si ceva trec. Imi iau la revedere de la servici pe ziua de azi, si obosit, imi fac drum spre garsoniera.

Un film, si ceva mancare gatita, un pic de TV si ceva gaming, si ziua se termina. Incerc sa tin geamul deschis, fara sa intre nicio zburatoare a noptii in camera, insa in seara asta una a intrat. Si vanatoarea incepe. Dupa 30 de minute, se termina vanatoarea si specia superioara a castigat. E ora 22 si un pic, aproape 23. Mi-e somn... Adorm privind luna pe geam.

Brusc, ma trezesc intr-o alta lume. Nu apuc sa deschid ochii, si un miros de paine prajita ma invaluie, paine prajita si ceai. Deschid ochii larg si nu reusesc sa vad afara, caci jaluzelele erau trase. Zambind ma furisez pana in bucatarie, unde o masa mare ma astepta. Totul era atat de bun. Totul era cald si primitor. Se aude o voce de femeie, ce instictiv imi face inima sa tremure. Era vocea mamei mele care-mi spunea sa ma grabesc, sa nu intarzii. Iau o felie de gem cu paine prajita si in timp ce fug spre baie, ma opresc in fata oglinzii pe hol. Eram eu, insa aveam 4 ani... Am zambit, si mi-am vazut de ale mele, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. In 20 de minute, era pe usa, si ma duceam la gradinita...

La gradinita, era o galagie placuta. Educatoarea ne pregatise un joc nou si toti abia asteptam sa primim puncte rosii, si nu negre... Timpul se scurge ca si apa unui rau. Orele se duc, si deja programul s-a terminat. E dupa-amiaza si eram la masa. Mananc in fuga caci afara erau prietenii mei care ma asteptau sa ne jucam. Mingea era la mine, asa ca nu puteau incepe fara sa o aduc eu. Era o zi de toamna, insa era calduroasa. Numai buna de pierdut timpul. Dupa zeci de zambete si sute de minute, deja se insereaza, si fiecare se indreapta catre casa lui. Ajung si eu acasa, unde o masa calda si buna ma astepta alaturi de ai mei... Mai tarziu, obosit, adorm zambind in patul meu.

Nu trece mult timp insa, si ma trezesc iar. O lume gri ma intamplina de data aceasta, cu un soare rautacios... Inchid ochii, si ma ciupesc... Deschid ochii, si nimic nu s-a schimbat. Cu un zambet melancolic, ma ridic din pat...

Inceput de meditatie

Salut tutor,

Astazi am simtit nevoia sa scriu ceva, insa cum nu am avut inspiratie, am lasat televizorul deschis toata ziua. Curios e ca am gasit doua pastile ce servite cu inima deschisa, va pot pune pe ganduri adanci:

1. "As human beings, we have a natural compulsion to fill empty spaces"

(traducere: "Ca fiinţe umane, avem o constrângere naturală pentru a umple spaţiile goale")

Will Shortz

2. "Our fingerprints never fade from the lives we touch."

(tranducere: Nu suna bine tradusa)

Remember Me (the movie)

Savurati-le si ganditi-va apoi la ceea ce va doriti de la viata voastra.

Numai bine,

Silviu.

Adoptie de inima

Intr-o zi cenusie de toamna, un cuplu intra in centrul de adoptii. Aveau programare pentru ora 11.00 . Ajunsi, se aseaza pe scaunele din fata biroului si asteapta. Dupa 20 de minute de liniste nimeni nu apare.

Tanarul: Nu cred ca mai vine nimeni. Poate ar fi mai bine sa plecam.
Tanara: Nu plecam. Mai asteptam un mic. Nu pot sa cred ca vrei sa renunti atat de repede dupa ce toata seara am discutat despre asta. Mereu renunti.
Tanarul: Bine, mai asteptam.

Trec inca 10 minute si o femeie in varsta apare in peisaj. Zgomotele tocurilor pe cimentul podelei se auzeau de la departare. Poc, poc, poc, poc era sunetul ce il auzea pe tanarul, si fiecare pas al femeii era sinonim cu un fir de par smuls din barba. Pic, pic, pic, pic era sunetul ce il auzea tanara, insa pentru ea, fiecare pas era o picatura de ploaie de vara pe pielea ei dezgolita. Ajunsa in dreptul celor doi, femeia se prezinta si ii invita inauntru.

Fata se ridica prima si e urmata indeaproape de baiat. Intrati in birou, vad trei scaune. Doua unul langa celalat, si al treilea privindu-le pe cele doua. Femeia se aseaza pe scaunul acela, lasandu-i pe cei doi sa se aseze pe celelalte doua, unul langa celalalt.

Femeia: De cat timp sunteti impreuna?
Tanara: De doi ani.
Femeia: Si cum v-ati cunoscut?
Tanarul: Intr-o zi de vara, in timp ce priveam aceeasi stea din parti diferite ale Planetei.
Tanara: Mereu iti place sa exagerezi. Eram in blocul de visavi, si intr-o seara, dupa ce am fost vecini ani de zile, m-a vazut in timp ca stateam pe banca in fata blocului.

Femeia zambeste si isi noteaza ceva intr-un carnetel. Tanarul incearca sa traga cu ochiul, insa nu vede nimic.

Tanarul: Care credeti ca sunt sansele noastre sa primim aceasta inima?
Femeia: Asta depinde numai de voi. De ce ati avea nevoie de o inima?
Tanara: La inceput, in relatia noastra erau doua inimi, si amandoua dansau in fiecare noapte, in timp ce noi ne priveam de la geamurile apartamentelor. Acum insa, inima lui e pe jumatate dedicata serviciului si altor activitati, si cealalta jumatate o imparte cu mine.
Tanarul: Si tu ti-ai pierdut jumatate din inima. Acum nu ma mai privesti cu aceeasi pasinue ca la inceput. Inainte, daca iti aduceam o floare, mai intai o miroseai si apoi ii cautai un vas cu apa in care sa o pui.
Femeia: Deci, motivul pentru care doriti o inima, e ca sa completati jumatatile pierdute de voi?
Tanarul: Da.
Tanara: Da.
Femeia: Nu o primiti, imi pare rau.
Tanarul: De ce?
Femeia: Pentru ca atunci cand v-am vazut asezati pe acele scaune, mi-am dat seama ca nu stiti ce aveti. De asta am si intarziat. Am sperat ca veti pleca. Ganditi-va un pic. De ce sa luati o inima, sa o rupeti in doua si sa vi le completati pe ale voastre, cand e mult mai simplu sa va uniti jumatatile voastre si astfel sa fiti completi amandoi?

Tanara se uita zambind catre tanar. Tanarul zambeste si el.

De multe ori, solutiile la probleme le avem in noi insine, insa e nevoie de o pauza, o privire de dinafara pentru a o gasi.

Ganduri din fata biroului (II)

Ce mult a trecut de când eram în băncile liceului, când umblam după caiete pentru a-mi completa temele, când mă întrebam dacă oare astăzi e ziua în care o să primim lucrare de control... Ce mult a trecut de când nu am mai văzut un catalog sau absenţe încercuite. Acum, totul pare mult mai simplu şi asta cam face ca totul să-şi piardă din farmec.

" Sunt zile în care sunt invidios pe câinele care doarme la noi în birou. Sunt invidios pentru că primeşte toată atenţia atunci când are nevoie de ea. Sunt invidios pentru că din când în când îl mai aud sforăind în timp ce neuronii mei se aprind şi se iau la harţă în faţa tastaturii... "

" Deja începe a 8-a luna de servici şi concluzia la care am ajuns e că serviciul e 30% creaţie şi 50% muncă. 30+50 = 80% ; vă întrebaţi unde sunt restul 20% ? Ei bine, sunt în abilitatea de a face ca cele 50% să pară mai uşoare. "

" Internetul e prezentat ca un infinit. Însă, eu am ajuns la capătul lui. Nu e infinit, ci e chiar foarte finit şi mic. Cândva, parcă era mai interesant când dădeai întâmplător peste o cunoştiinţă. Acum, Facebook are grijă să îţi bage în listă pe absolut toţi oamenii pe care e posibil să îi cunoşti, sau chiar dacă nu îi cunoşti. Nu spun că e un lucru rău, însă e ciudat să întinzi mâna (sau mouse-ul) şi să primeşti ce vroiai. "

" S-a mai dus o zi, o altă zi care parcă am mai trăit-o de vreo 30 de ori până acum. O altă zi fără tine. De data asta însă, o zi care mi-a amintit că iarna e pe terminate. Sper să vină şi alte zile, zile cu soare, zile în care să nu mai văd dimineaţa porumbeii îngrămădindu-se pentru a se încălzi. Nu mi-e dor de vară... mi-e dor însă de noptile de vară. "

Baiatul invizibil

E dupa-amiaza, si lumina soarelui se strecoara incet printre draperii. Camera e goala, si langa geam era un birou. Era biroul tanarului nostru.. Langa tastatura, pe birou, era un stilou. Il primise cadou cu ani in urma, insa nu-l mai folosise de luni de zile. Tanarul se aseaza la masa, si ridica stiloul. Se uita un pic in jur. Nimic nu se misca, nimic nu se vede. O raza de lumina ajunge la el. Se uita atent si observa ca se reflecta de pe o foaie alba, A4. Incet, intinde celalata mana sprea ea, si observa ca nu are nici macar un punct pe ea, e neatinsa. Un stilou nefolosit, si o foaie nescrisa... un tablou mai trist nu s-ar putea. Asa ca, aduce foaia langa stilou si incepe sa asterne cuvinte pe ea.

Scumpa mea,

Ce mai faci? Ma gandeam la tine, si vroiam sa-ti trimit un zambet pentru inima ta. Singura cale sa fac asta, ar fi sa il astern pe hartie. Asa ca asta o sa si fac. Hope you`ll read this.

Ce mai faci? Eu abia m-am trezit, si gandul mi-a fugit la tine, ca in fiecare dimineata. Asta poate pentru ca am adormit cu gandul la tine si implicit, zambind. Sa stii ca te-am visat aseara, te-am visat in bratele mele. Era cald si bine. Eram afara. Era frumos si stateam pe o banca. Amandoi aveam cate un zambet pe buze, pe care ni-l puneam fiecare pe buzele celuilalt, si cate o prajitura in mana. Era o clipa perfecta. Daca as fi putut, as fi taiat cu foarfecul acel moment, si l-as fi inramat langa inima mea, dar nu pot decat sa-l pastrez ca si amintire.

Mi-e dor de tine. As vrea sa dau timpul inapoi, si sa-ti pot oferi tot ce ai fi meritat, dar timpul e ca si apa, niciodata nu isi schimba sensul. Imi pare rau ca nu am stiut sa te tin langa mine, imi pare rau ca ti-am promis ca voi fi tot ce ai nevoie... Imi pare rau ca nu am apucat sa te sarut inca o data. Mi-au ramas doar amintirile, mi-au ramas doar visele, si mi-a ramas o parte mica din inima ta. Sa stii ca imi lipsesti mult, si nu stiu cum sa umplu golul lasat de tine in bratele mele.

Near you, I was happy. Near you I was a dreamer again... Every single night my heart would wander off, only to find your window. A piece of my heart will always be yours, and all my dreams right now, are forever linked to you. I miss you, my hear misses you... You made us both smile...

I miss you.
I miss us.
I miss to feel how our lips touch.

Your little wolfy.

Odata scrisoarea incheiata, o lacrima cade pe foaie, chiar dupa fraza de incheiere. Un pic din cerneala se scurge in ea, si capata o culoare albastra. Tanarul citeste scrisoarea cap coada, zambeste cu coltul gurii, inchide ochii, si o pune deoparte. Se ridica de la masa, si pe masura ce se indeparteaza de scrisoare, tanarul devine invizibil, pierzanduse in ziua ce abia incepuse.

Poate va intrebati de ce disparuse tanarul? Pentru ca inima lui era acum in acea scrisoare. Pentru ca acolo era singurul lucru care il facea unic, si pentru ca ea era singura persoana ce l-a facut sa se simta special. Acum fara ea si fara inima lui, era un simplu oarecare, un simplu omulet.