vineri, ianuarie 29, 2010

Tic, Tac

Tic... o secunda a trecut. Tac... si inca una... Tic Tac Tac, si uite-asa se scuge timpul. Tic Tic Tac, de dimineata pana seara. Ce usor trecem cu vederea zilele cand ele se scurg precum clipele. Daca stai sa te gandesti la ultimile tale 3-4 zile, o sa observi ca intr-un minut poti sa iti amintesti absolut fiecare detaliu. Intr-un 1 minut, 4320 de minute. Daca stai sa-ti amintesti anul trecut, tot 1 minut o sa-ti ia si un an are semnificativ mai multe minute. De ce, dupa ce trece, timpul devine atat de compact? E ca si cum, cat e in fata noastra, e cel mai important aspect al existentei noastre. Cand e langa noi, e doar o clepsidra care ne streseaza. Cand e in spatele nostru, e ca si inexistent... Tic, Tac, Tac. A mai trecut un minut. Tic... a mai trecut o clipa fara tine.

E mai dulce cand timpul se masoara in tic si tac. Daca n-ar fi minute si zile si ore, altfel spus, daca nu ar fi numere, nu ar fi trecut, prezent sau viitor. Ar fi doar existenta. Amintirile ar putea fi viziuni. Ar fi o lume fara batranete, fara tinerete. Ar fi o lume... banala. Sa nu mai poti spune "Vezi ca e 08.00 si intra profesorul la ore". Sau sa nu mai poti stabili ore la intalnire. Sa nu mai poti vedea programul preferat sau un film la tv, pentru ca nu stii cand e difuzat. O lume fara numere... Oare ce a fost prima oara, cifra sau litera?

Tic, tac, tic... A mai trecut un an. Si cu ceilalti 22, se fac 23 in total. Atat de mult par cand ii aduni. Atat de putin cand ti-i amintesti. Aseara, am primit un cadou neasteptat. Te-am avut in vis, dupa mult timp. Am vorbit intr-o dupa-amiaza insorita de primavara. Pana canda a trebuit sa pleci. Te-ai temut sa ma privesti in ochi cand ai plecat... Tic, tac... M-am trezit cu telefonul in mana, sunand. Il pun la ureche, si nici macar nu apuc sa zic alo, ca vocea ta ma opreste, si-mi ureaza la multi ani... Si tot ce imi doresc. Zambesc, zic multumesc, si brusc ma trezesc. Era doar vis? Sar din pat si ma duc la telefon. Niciun apel. Nimic. Doar un vis. Si totusi, chiar de nu a fost sa fie real, ai fost prima persoana care mi-a urat la multi ani, chiar si din vis...

Tic Tic Tac... inca un an s-a dus. Tic Tac Tac... inca o secunda a trecut.
Tic...
Tac...

joi, ianuarie 28, 2010

O viata printre fulgi. Studiu de caz

E greu sa iesi afara, fara sa vezi fulgi de zapada. Si nu unul, ci milioane. Si nu doar pe jos, ci si pe sus. Mai mai ca ai zice ca pentru fiecare molecula de oxigen, e un fulg de nea care ii tine companie. Si totusi, exista doi fulgi de zapada identici? Poate ca da, poate ca nu... Daca nici natura nu lasa loc de vise, atunci ce sa ne mai asteptam de la societate?

1. Un simplu privitor
De cateva ori am incercat sa inteleg ce inseamna sa fii fulg de nea. Am incercat sa prind cateva exemplare, insa nu am reusit sa le tin in viata in captivitate. Am incercat sa le soptesc fascinatia mea pentru ei, insa de fiecare data cand deschideam gura, toti fugeau de mine. Nu e lucru usor, mai ales ca viata unui fulg e scurta, si greu de urmarit. Ai nevoie de echipament special. E nevoie de o pereche de ochi atintiti catre afara, o vreme insorita, cu cer senin, un vant care sa nu bata, poate doar o briza matasoasa, care sa acompanieze valsul fulgilor de zapada. Cauta pe ring cu atentie un fulg ce urca in loc sa coboare, caci acela e cel a carui viata e mai lunga si mai calduroasa. Priveste-l si puneti intrebarea: de ce ii ia atat de mult sa ajunga jos? De ce se zbate intre cer si pamant? Nu ar fi mai simplu ca fulgii sa se stranga in bulgari si sa cada mai repede? Cum ar arata o ninsoare cu bulgari de zapada? Ar fi mult mai dureroasa, asta cu siguranta, dar si mult mai urata, mai apasatoare, mai amenintatoare.

2. Observatii
De ce un fulg de zapada nu e sferic, sau cubic, sau cilindric. De ce e mereu atat de subtire si suav, cu o silueta atat de aerodinamica incat orice pasare ii e inferioara. Atat de usor schimba directia, atat de usor aluneca... Mai mai ca ai zice ca fiecare fulg are drumul ei pana jos, culoarul sau,o suna ciudat, dar poate intre pamant si cer e o autostrada, cu sens unic, si odata intrat pe ea, trebuie sa ajungi pana la capat.

3. Intrebari
E viata unui fulg atat de diferita de cea a unui om? Noi ne masuram timpul in atat de multe feluri, ani, luni, zile, ore, minute, toate apasatoare caci trec atat de repede... Daca nu am avea aceasta notiune "timp", care ar fi diferenta intre viata unul fulg de nea si viata unui om? Toti fulgii sunt albi. Toti fulgii aleg sa traiasca cat de mult pot. Toti fulgii dispar fara sa lase urme. La oameni, aceste trei notiuni nu sunt universal afirmative, poate doar particular. De ce ne nastem oameni?

sâmbătă, ianuarie 23, 2010

Vise 2.0

E greu de explicat ce inseamna un vis. Cand eram mic, stiu ca intamplator am gasit in biblioteca personala de 10 volume, o carte mica, cu coperti de hartie, ce era un DEX al viselor. Frumos aranjate, in ordine alfabetica, erau aproape toate lucrurile ce ti-ar putea aparea in vise, si explicatia prezentei lor in ele. Dar ce cartea respectiva nu prevazuse, e ca visele mele din acele timpuri, tineau ore bune, unul stiu ca a durat o zi si ceva,chiar toate ca m-am culcat pe la 22.00 si m-am trezit in banca la scoala la 08.00... Si in asa durata, mai mai ca acopeream jumatate din acel dictionar, asa ca am renuntat sa incerc sa-mi explic visele. Posibil ca acel dictionar inca sa mai existe, insa e doar o alta carticica pe un raft pierdut in timp.

Ce e un vis, si de ce ar fi imbunatatit? Nu poti imbunatati ceea ce nu poti intelege, corect? Da, dar visul nu e fizic, nu e logic, nu e real. E tot ce vrei de la viata, e tot ce-ti doresti de la realitatea, cu un singur amendament: nu lasa urme in jur. Toti ne-am dorit la un moment dat coltul nostru de Terra, coltul nostru de realitate. Visele, sunt acea materializare. Oare, visele sunt scara pe care ajungem in Rai? Sau e varful de munte de unde putem vedea cu binoclul Portile Raiului? ... Sigur e ca visele nu sunt ale oamenilor, ci pentru ei.

De ce 2.0? Pentru ca in general, 2 inseamna o imbunatatire de la 1. Un vis imbunatatit, cum ar arata? Simplu. E un vis care se continua cateva zile la rand, sau cateva zile mai tarziu. Suna ciudat, dar e posibil sa ti se fi intamplat deja. Mie deja e a doua oara in 22 de ani cand mi se intampla. Si e ciudat. Recunosti decorul, si stii unde gasesti exact persoanele respective, si ele te intampina ca pe un prieten de care le-a fost dor. E ca si cum aceea ar fi realitatea. Comparatia asta, m-a dus cu mintea la alta: de ce un vis nu poate fi egalat sau comparat cu realitatea? Si motivul e unul atat de banal si atat de simplu: un vis e limitat, realitatea nu. Dar visele care se continua, sunt deja un inceput. Incet incet, vom dormi 16 ore pe zi, si vom fi treji 8 ore. Atunci oare, va aparea DEX al realitatii?