Adoptie de inima

Intr-o zi cenusie de toamna, un cuplu intra in centrul de adoptii. Aveau programare pentru ora 11.00 . Ajunsi, se aseaza pe scaunele din fata biroului si asteapta. Dupa 20 de minute de liniste nimeni nu apare.

Tanarul: Nu cred ca mai vine nimeni. Poate ar fi mai bine sa plecam.
Tanara: Nu plecam. Mai asteptam un mic. Nu pot sa cred ca vrei sa renunti atat de repede dupa ce toata seara am discutat despre asta. Mereu renunti.
Tanarul: Bine, mai asteptam.

Trec inca 10 minute si o femeie in varsta apare in peisaj. Zgomotele tocurilor pe cimentul podelei se auzeau de la departare. Poc, poc, poc, poc era sunetul ce il auzea pe tanarul, si fiecare pas al femeii era sinonim cu un fir de par smuls din barba. Pic, pic, pic, pic era sunetul ce il auzea tanara, insa pentru ea, fiecare pas era o picatura de ploaie de vara pe pielea ei dezgolita. Ajunsa in dreptul celor doi, femeia se prezinta si ii invita inauntru.

Fata se ridica prima si e urmata indeaproape de baiat. Intrati in birou, vad trei scaune. Doua unul langa celalat, si al treilea privindu-le pe cele doua. Femeia se aseaza pe scaunul acela, lasandu-i pe cei doi sa se aseze pe celelalte doua, unul langa celalalt.

Femeia: De cat timp sunteti impreuna?
Tanara: De doi ani.
Femeia: Si cum v-ati cunoscut?
Tanarul: Intr-o zi de vara, in timp ce priveam aceeasi stea din parti diferite ale Planetei.
Tanara: Mereu iti place sa exagerezi. Eram in blocul de visavi, si intr-o seara, dupa ce am fost vecini ani de zile, m-a vazut in timp ca stateam pe banca in fata blocului.

Femeia zambeste si isi noteaza ceva intr-un carnetel. Tanarul incearca sa traga cu ochiul, insa nu vede nimic.

Tanarul: Care credeti ca sunt sansele noastre sa primim aceasta inima?
Femeia: Asta depinde numai de voi. De ce ati avea nevoie de o inima?
Tanara: La inceput, in relatia noastra erau doua inimi, si amandoua dansau in fiecare noapte, in timp ce noi ne priveam de la geamurile apartamentelor. Acum insa, inima lui e pe jumatate dedicata serviciului si altor activitati, si cealalta jumatate o imparte cu mine.
Tanarul: Si tu ti-ai pierdut jumatate din inima. Acum nu ma mai privesti cu aceeasi pasinue ca la inceput. Inainte, daca iti aduceam o floare, mai intai o miroseai si apoi ii cautai un vas cu apa in care sa o pui.
Femeia: Deci, motivul pentru care doriti o inima, e ca sa completati jumatatile pierdute de voi?
Tanarul: Da.
Tanara: Da.
Femeia: Nu o primiti, imi pare rau.
Tanarul: De ce?
Femeia: Pentru ca atunci cand v-am vazut asezati pe acele scaune, mi-am dat seama ca nu stiti ce aveti. De asta am si intarziat. Am sperat ca veti pleca. Ganditi-va un pic. De ce sa luati o inima, sa o rupeti in doua si sa vi le completati pe ale voastre, cand e mult mai simplu sa va uniti jumatatile voastre si astfel sa fiti completi amandoi?

Tanara se uita zambind catre tanar. Tanarul zambeste si el.

De multe ori, solutiile la probleme le avem in noi insine, insa e nevoie de o pauza, o privire de dinafara pentru a o gasi.

Ganduri din fata biroului (II)

Ce mult a trecut de când eram în băncile liceului, când umblam după caiete pentru a-mi completa temele, când mă întrebam dacă oare astăzi e ziua în care o să primim lucrare de control... Ce mult a trecut de când nu am mai văzut un catalog sau absenţe încercuite. Acum, totul pare mult mai simplu şi asta cam face ca totul să-şi piardă din farmec.

" Sunt zile în care sunt invidios pe câinele care doarme la noi în birou. Sunt invidios pentru că primeşte toată atenţia atunci când are nevoie de ea. Sunt invidios pentru că din când în când îl mai aud sforăind în timp ce neuronii mei se aprind şi se iau la harţă în faţa tastaturii... "

" Deja începe a 8-a luna de servici şi concluzia la care am ajuns e că serviciul e 30% creaţie şi 50% muncă. 30+50 = 80% ; vă întrebaţi unde sunt restul 20% ? Ei bine, sunt în abilitatea de a face ca cele 50% să pară mai uşoare. "

" Internetul e prezentat ca un infinit. Însă, eu am ajuns la capătul lui. Nu e infinit, ci e chiar foarte finit şi mic. Cândva, parcă era mai interesant când dădeai întâmplător peste o cunoştiinţă. Acum, Facebook are grijă să îţi bage în listă pe absolut toţi oamenii pe care e posibil să îi cunoşti, sau chiar dacă nu îi cunoşti. Nu spun că e un lucru rău, însă e ciudat să întinzi mâna (sau mouse-ul) şi să primeşti ce vroiai. "

" S-a mai dus o zi, o altă zi care parcă am mai trăit-o de vreo 30 de ori până acum. O altă zi fără tine. De data asta însă, o zi care mi-a amintit că iarna e pe terminate. Sper să vină şi alte zile, zile cu soare, zile în care să nu mai văd dimineaţa porumbeii îngrămădindu-se pentru a se încălzi. Nu mi-e dor de vară... mi-e dor însă de noptile de vară. "