Cu mâna întinsă către tavan, realizez ce se întamplase. Tu nu eşti aici... Las mâna jos, şi mă întorc cu spatele la geam. Închid ochii, dar îţi şoptesc "mi-e dor de tine"... Cum de nu eşti aici? Totul a început cu seara în care te-am zărit în troleu.
Era vară, şi mă retrăgeam către casă. Controlorul trece pe lângă mine şi îmi cere biletul. Il dau, îl rupe la capăt, şi îşi continuă căutarea de clandestini. În momentul în care se dă din faţa mea, te zăresc pe partea cealaltă a troleului. Erai atât de frumoasă, şi atât de tristă. Priveai lung pe geam de parcă aşteptai să vină cineva şi să îţi dea un sărut care să te trezească la realitate. În momentul acela îmi doream cu toată inima ca eu să fiu cel la care te gândeşti... Dau să mă ridic, dar simt cum picioarele mi se înmoaie şi cad înapoi ţintuit parcă în scaun. "Oare ce să-i zic?"
Scenariul numărul 1:
Eu: Bună, e liber locul de lângă tine?
Ea: Nu. Poţi să te aşezi.
Eu: Ştiu că nu e treaba mea, dar mă întrebam cum de un chip frumos ca al tău e mângâiat de o lacrimă rece ca cea pe care o văd acum pe obrazul tău?
Ea: Nici eu nu ştiu. Poate din cauză că sper că într-o zi, voi avea şi eu noroc şi să am parte de o inimă fericită.
Eu: În staţia următoare e o cofetărie foarte bună. Dacă vrei, te invit la o îngheţată şi să-mi mai povesteşti un pic.
Ea: Mi-ar plăcea, îmi spune privindu-mă în ochi, zâmbind.
Sfârşit.
Prind curaj după ce îmi imaginez conversaţia, mă ridic, fac un pas, doi, şi apoi în minte îmi mai vine un scenariu.
Scenariul numărul 2:
Mă aşez pe locul liber de lângă ea.
Eu: Ce vreme frumoasă a fost astăzi.
Ea nu schiţează niciun gest. Priveşte în continuare lung pe geam.
Eu: Ştii cumva ce staţie urmează?
Ea oftează, şi rămâne îngândurată. Ignorat cu desăvârşire, mă ridic, şi mă întorc pe scaunul meu.
Sfârşit.
Îmi dau în minte o palmă, parcă încercând să mă îmbărbătez. "Nu are cum să fie atât de rău". Zâmbind mă îndrept spre Ea, decis să aplic Scenariul 1. Totul decurge cum trebuie, şi reuşesc să o conving să vină la o prăjitură. Troleul se opreşte şi noi suntem în faţa uşilor care tocmai se deschid larg. Cobor primul şi mă întorc cu privirea sperând să o zăresc pe ea urmându-mă.... Însă tot ce văd, e mâna mea întinsă către tavanul garsonierei, şi soarele cald care îmi mângâie chipul. Acelaşi vis, aceeaşi fată, aceeaşi finalitate... "De ce nu esti lângă mine"...