Pe veci

Totul incepe cu un zambet, o privire aruncata intamplator . . . E toamna, si frunzele cad una cate una, pregatind covorul caramiziu, pentru regina toamna. Totul incepe sa cada intr-o usoara amorteala. Soarele uita sa incalzeasca precum o facea vara, cerul uita sa se insenineze si se lasa cuprins de nori, stelele se indeparteaza, odata cu luna . . . Copacii, isi pierd incet glasul, iar vantul, incepe sa teasa o panza, in mii de culori, noua haina a lumii.

Nimic nu mai e cald, nimic nu mai inspira viata . . . Si totusi, undeva, exista un coltisor, unde minunile sunt o banalitate, unde zambetele traiesc departe de racoarea vietii, rupti de timpul stapan. Exista un Colt De Rai, unde incap doar doua suflete, la umbra unui copac . . . Acolo, se intalnesc de mii de ani, in fiecare noua viata, doua suflete. Chiar de nu mai stiu cand s-au vazut prima oara, cum de se iubesc atat de mult, stiu doar ca acum sunt unul langa altul . . . Pentru ele, nimic nu e sigur, poate maine nici nu se vor mai vedea. Traiesc insa fiecare secunda precum ar fi ultima! De mii de ani, niciodata nu s-au pierdut unul de celalalt, insa mereu se revad schimbati, dar imediat se recunosc.

De ar fi in metrou, sau pe strada, in magazin, sau in troleu . . . Se spune ca dragostea nu tine cont de nimic, si asa este, insa doar cand se refera la suflete! Pentru noi, simpli muritori, stapan ne e doar timpul, caci el ne conduce fiecare secunda . . . Insa noi putem sa il pacalim, lasandu-l sa ne conduca, pana cand va fi momentul ideal, pana cand, si inima noastra il va putea infrange.

Pana atunci, sufletele noastra se vor intalni la umbra unui copac, departe de tot si toate, departe de timp, departe de noi . . .