sâmbătă, august 01, 2009

Un arici ametit in noapte

O umbra care se plimba haotic pe drum in bataia farurilor masinii... Ceasul de la bord arata 23.57, dar de la telefon 23.50. Incetinesc si ma concentrez asupra acelei umbre. Apropiindu-ma, deodata, observ din masina ca umbra se indrepta spre mine. Era mica cat un iepure... Incet incet, se contureaza formele unui arici. Prima oara cand vad un arici viu. Parea orbit de farurile masinii. Opresc si pun pozitiile, moment in care, parca trezit din transa, alearga catre tufisurile de pe marginea drumului... Stau o secunda, ca un animal de prada, pitit in spatele volanului, asteptand parca sa-l vad iesind din nou, dar lucrul acesta nu s-a mai intamplat. Aprind farurile si imi continui drumul. Ajung acasa. Ma dau jos din masina, sa deschid portile. Era asa de bine afara. Intuneric, ce-i drept, dar atmosfera era ca si o inghetata: rece, matasoasa si dulce. Pe cer, mii de stele se aratau timid din spatele luminii neonului de pe stalpul din fata casei. Bag masina in curte, inchid portile, si in drum spre casa, am o revelatie:"Sunt prea obosit sa dorm".

Fiecare muschi din corp si fiecare incheietura, le simteam cu tipau la mine..."Un dus rece, sau sa mai stau la televizor pana adorm?". Intai si intai, schimb hainele, si fac un dus scurt. Prea putin. Deschid televizorul, dar nu gasesc nimic interesant. Inchid televizorul si dau sa ma duc sa dorm. Deodata, afara, incep sa latre cainii. Ies in curte, curios. Nimic iesit din comun. Ma decid sa mai stau un pic afara. Ma asez in canapeaua de pe terasa, in locul in care de obicei alungam eu pisica in fiecare dupa-amiaza, si privesc cerul. "Atat de multe stele, atat de multe zgomote ciudate." Caini, cocosi, cucuvele, pisici, greieri, formau o orchestra ce parca pornea la cel mai mic semnal al naturii, si nu se oprea decat dupa ce sunetul umplea fiecare coltisor al satului. "Oare vorbesc intre ei, oare asa se pun ei la curent cu toate barfele din sat?". Zambesc, amuzat de ceea ce am putut sa gandesc... Inchid ochii si trag o gura de aer in mine. Imi dau papucii jos din picioare, si incep sa ma plimb pe iarba din fata casei. Era atat de rece, si totusi era un sentiment atat de familiar... Intind mainile, si ma uit in sus. Eram chiar in mijlocul Universului. Calea Lactee inca incompleta, carul mare si carul mic, si inca cateva milioane de stele, luminau cerul, dar nicio luna. Unde oare o fi luna... Deodata, neonul din fata casei, se stinge. Intuneric total. Nici picioarele nu mi le mai vedeam, nici mainile. Inchid ochii, si rememorez drumul, ca sa ajung inapoi pe canapea. Reusesc, dar nu fara a ma impiedica de cateva ori. "Cine a pus aici lampa asta de gazon :(" ... Ajuns pe canapea, imi ling ranile ca un pisoi, fara sa-mi pese de ceva anume. Eram pierdut in intuneric, eram doar o alta fiinta in noapte. "Cata liniste. De nu mi-ar fi asa de somn...".Oftez si ma duc inapoi in casa. Inchid usa, inchid becul, si ma bag sub asternuturi.

Pat de doua persoane in care ma pot desfasura cat vreau. Intre timp, neonul de afara se aprinsese, luminand doar jumatate din camera. Fiecare coltisor insa, era de un negru apasator. Niciun zgomot afara, nicio fiinta in casa inafara de mine. "Zestrea de filme horror isi face simtita prezenta." Ai avut vreodata senzatia ca ai trai o secventa dintr-un film horror? Ca toata atmosfera e identica cu cea din unele filme? Un pocnit timid de lemn, sau o pisica ce cauta ceva de mancare, atrasa de resturile din cosul de gunoi. Latrat de caine pornit din senin, vantul ce bate crengile copacilor in asa fel incat parca umbrele lor sa se bage sub plapuma cu tine... E o atmosfera care ai zice ca te sperie, dar nu e adevarat. E o atmosfera ce insufleteste casa. Mult mai trist ar fi daca ar fi fost o liniste de mormant, si un intuneric scos parca dintr-o calimara cu cerneala. Zambesc si inchid ochii. Gandul ma duce la ea. Ar fi fost un lucru ciudat sa nu imi apara in minte inainte sa adorm... Jumatate din mine, ii simte lipsa. Cealalta jumatate nu ii simte lipsa, caci retraieste amintiri... In noapte, amintirile capata contur mult mai bine. Intreaga camera devine o sala de cinematograf, tavanul, panza de proiectie, si filmul ce ruleaza, sunt amintiri... multe amintiri din trecut... Ca si cum m-as uita la televizor, timid, somnul pune stapanire pe trupul meu. Incheieturile nu le mai simt, muschii s-au relaxat complet. "O sa simt maine urmarile fotbalului din seara asta." Zambesc, opresc filmul, si ma intorc pe o parte. Oftez si adorm...

E liniste in sat, e liniste in casa... e liniste in mintea mea si in inima mea... E liniste cat dorm...

Un comentariu:

just me spunea...

Ma bucur foarte mult ca ai din nou inspiratie sa scrii...