joi, aprilie 10, 2008

Esti a mea

Ce bine e aici, si ce cald e... E atat de moale iarba si atat de verde. Si muntii din departare... Par a fi pictati pe cerul albastru, si fara pic de nori. As putea sa raman aici toata viata. Ce se aude?... Ma ridic repede si ma intorc cu spatele. Raman incremenit si cu urechile ciulite. E doar glasul padurii... atat de rece si atat de melodios. Pacat ca doar cand e vant padurea poate vorbi. Altfel, ma intreb daca ar servi un pahar de vorba cu mine. Oare ce vrea sa-mi spuna acum? Sa ma duc in padure... temator, pasesc sub cortina de copaci. Nici lumina nu intra aici. Oare si Soarele se teme de secretele ce se ascund aici? ... acest gand imi dadu putere sa ma aventurez inauntru tot mai increzator, tot mai entuziast si tot mai zambitor, un zambet ce-l intalnesti pe chipul cuiva care sta sa se arunce de pe malul unei prapastii... Ma las ghidat de glasul padurii si ma iau dupa urmele vantului.

Zaresc tufe in fata mea. Trebuie sa trec prin ele. Imi fac loc cu mainile, chiar daca ma zgarii. Rosu e culoarea ce incepe sa apara pe ranile de pe chipul meu, rani din care cate o lacrima de sange imi mangaie chipul. Cu greu trec de tufe. Inca nu apuc sa privesc ce e in fata mea. Ridic incet privirea... A meritat. Ce frumos e! Pare a fi o poiana. Copacii acestia imensi par sa fie de secole aici. Oare eu sunt primul care ii vede? Uite, e si un izvor... Pacat ca nu e luminat, i-ar fi stat mai bine. Ma apropii incet si-mi las mainile in apa lui. E atat de rece. Unesc palmele sa beau o gura de apa. Duc la gura si fara sa o ating, cu buzele simt ca e rece si totusi, ca si inghetata, pare atat de buna. Beau pana la ultima picatura. E incredibila. Ma simt minunat. Mai iau o palma de apa si o arunc pe chip. Si nu mai am nici zgarieturile pe fata. Oare ce e cu izvorul asta? Exact in secunda in care dau sa termin aceasta idee, un fosnet se aude in spatele meu.

Cine e acolo? Din nou se aude un fosnet, si tot in spatele meu. Ma intorc si strig. Cine e acolo? Acum fosnetul se aude iar, insa tot in spatele meu. O usoara teama ma cuprinde in acel moment. Entuziasmul imi scade si incep sa ma gandesc daca faptul ca nici lumina nu intra aici nu era cumva un avertisment pentru mine. Cine e acolo? Strig invartindu-ma, sperand sa zaresc ceva in tufisuri. Ma opresc din invartit. Aproape ca am ametit. Poate ca nu a fost o idee buna cu invartitul. Un zambet discret se aude chiar in spatele meu, la urechea mea. Ma intorc intr-o secunda, speriat. Nu era nimic. O frunza cade agale, de sus, din cupola formata de copaci. Ridic privirea in sus temandu-ma de ce voi vedea. Raman nemiscat. Era alba... era stralucitoare... avea doua aripi lungi si albe, cu pene ce pareau facute din matase... avea un zambet pe care doar in visele mele il mai zarisem... era ingerul din visele mele. De ce nu cobori? Te temi de mine? Ea tacu si doar zambi discret, dupa care isi intinse aripile si incepu sa pluteasca deasupra mea. Avea mainile intinse si parca ma invita sa vin si eu. Coboara tu. Eu nu am aripi... nu pot zbura... Frustrat ca nu o pot atinge, fug catre un copac si incerc sa ma urc in el. In secunda in care mi-am ridica picioarele de pe pamant, trupul meu pare sa aibe tone. Cad in fund. Ma ridic incet si dau sa ma intorc de la ingerul meu. Vantul incepu iar sa bata... incet. Atunci aud ca prin soapta o voce zicand "Intinde-ti aripile si vino la mine".

Ma intorc cu chipul catre ingerasul meu si-l vad tot cu aripile lui intinse si cu mainile chemandu-ma langa ea. Inchid ochii... mi-o imaginez in bratele mele... Vreau sa zbor. Doua aripi cenusii imi ies din spate, la inceput mici, dar apoi mari... Fara sa-mi dau seama cum, incep sa bat din aripi si sa zbor, dar ca si un copil mic ce invata sa mearga, si zborul meu era stangaci. Nu conta pentru mine, caci ma apropiam de ea. Deschid ochii. Pot zbura... pot zbura... POT ZBURA!!! Ea, imi apare din nou in vedere. Nu fugi de mine, vreau doar sa te ating, sa iti vorbesc. Ea atunci zambeste si se indeparteaza de mine. Eu incerc sa tin pasul cu ea. Mai incet, ca nu ma pot tine dupa tine... De ce zbori atat de repede. Credeam ca ma vrei langa tine. Ne inaltam tot mai sus si tot mai repede. Aerul devine tot mai rece si tot mai greu de respirat. Nu bag de seama asta. Nu observ nici faptul ca Soarele nu mai era pe cer. Eu doar pe ea o vreau si doar pe ea o vad. Aripile mi se frang... dar ea nu observa si nici nu se opreste... nu intoarce nici macar spatele. Hei, mi s-au rupt aripile. Te rog, salveaza-ma! Zambetul ei se aude din nou la urechile mele, acelasi zambet ce care-l aveam eu cand am intrat sub cortina padurii la inceput. HEI!!! Trupul ei dispare incet din vederea mea. Nimic din stralucirea ei nu se mai vede. Nimic, decat o pana. Atat mi-a mai ramas de la ea. Ce matasoasa e, si ce parfum frumos. E atat de familiar. Stiu unde l-am mai simtit. In visele mele. Inchid ochii si incet, fiecare vis ce l-am avut cu ea imi apar in minte. In acelasi timp pamantul si izvorul ajung tot mai aproape. Nu mi-e teama, macar am apucat sa o vad. Deschid ochii si-mi intorc fata catre pamant. Intind mainile si ma impac cu soarta ce urma sa o am. Adio iubita mea e tot ce mai spun, zambind in coltul gurii si lacrimand cu ochiul drept. Adio, dar ramai a mea... Pun mainile in fata ochilor si incep sa strig, parca incercand sa sperii pamantul, sa-l fac sa se teama de mine...

Ma trezesc brusc, plin de transpiratie pe trup si respirand greu... Inca sub influenta visului, ma uit in jurul meu. Sunt in camera mea... A fost doar un vis. Inca rasufland greu, devin tot mai constient ca a fost doar un vis. Sunt in pat... A fost doar un vis, un vis urat! Zambind ca un nebun ce tocmai a scapat de blestemul mortii, imi acopar chipul cu palmele... Atunci simt o mana cum incet imi mangaie tot spatele. Ceva se apropie de mine, de urechea mea. Nu indraznesc sa ma uit. La ureche aud "Ce ai patit iubitule..." . Ma uit atunci si o vad. Era fata din visul meu. Avea un zambet de inger si era atat de sclipitoare. Dar nu avea aripi. Era ingerasul meu. Am visat urat ingerasul meu... am visat ca am alergat dupa tine. Ea zambeste si imi spune "stii ca sunt doar a ta... nu mai trebuie sa fugi dupa mine". Ma saruta atunci pe umar, pe gat si apoi intorc capul spre ea si o sarut pe buze. Hai sa dormim iubito! "Bine... dar ma tii in brate? Stii ca mi-e frica pana nu adorm". Stai linistita, ca nu o sa las pe nimeni sa-ti faca rau. Si-a pus capul pe perna si eu am intrat sub plapuma cu ea. O strang in brate si o mangai incet pe spate, pe gat, pe tot trupul.

"Iubitule, parca nu mai mi-e somn..." . Zambesc. Las visul in urma mea, si ma las prada realitatii si ingerasului meu. Ti-am zis ca esti a mea. Ea se uita uimita pentru o secunda la mine si ma intreaba cu o voce rasfatata "Ai spus ceva...?". Nu, ii raspund zambind. Iau plapuma de un capat cu mana si o trag peste amandoi...

4 comentarii:

Anonim spunea...

omului ii e permis sa viseze..si apoi sa se trezeasca la realitate..:(

alexandru spunea...

Singurul lucru pe care nu poate sa ti-l ia nimeni sunt visele.In cele din urma nimic nu e mai placut decat un vis de dragoste. Lumea s-a schimbat prea mult avem nevoie mai mult ca oricand sa visam. Keep up the good work!

Anonim spunea...

am intrat din intamplare si m-am indragostit de povestile tale.Sa ne lasi si pe sa visam impreuna cu tine.Nu renunta niciodata la a scrie povesti.GOOD LUCK!

love_life1705 spunea...

you are really good.I think that writing is 4 u like a "second world".You live through your characters..and that is what makes your stories special..glad I found this one and keep up the good work...