Stare de dor...

Televizorul e deschis, dar eu nu inteleg nimic din ce vad... Nu mai disting formele, culorile par ca se scurg pe ecran, sunetele sunt ale unei limbi straine mie... Schimb posturile unul dupa altul, dar pentru mine nu e nicio diferenta, toate imi sunt de neinteles... Deschid calculatorul, dar parca e degeaba... televizor, calculator, parca sunt unul si acelasi lucru, atat de familiare, si totusi acum atat de straine...

Ma duc in camera mea, si deschid o carte. Ciudat, dar parca fiecare cuvant are o culoare diferita, o forma aparte, si unele chiar par sa-mi vorbeasca... Ciudat, imi spun in sinea mea ... Inchid cartea si o pun la locul ei. Ce se intampla cu mine oare?. Ma intind in pat, cu mainile la ceafa, si cu privirea spre tavan. Mintea mi-e departe, nu ma pot concentra nici la micile imperfectiuni de pe tavan pe care le numaram cand ma plictiseam. Trag mainile de sub cap si ma asez pe o parte, parca incercand sa adorm... Inchid ochii... Dupa un minut , ii deschid zambind... Mi-era dor sa te vad, imi spun in sinea mea zambind... Ma ridic in picioare si ma indepartez de pat... Ma imbrac mai gros un pic, caci e frig afara, ma incalt si ies afara...

In jurul meu, lumea fuge care cu treburile ei... Vad chipuri zambitoare, vad chipuri suparate... Persoane care asteapta pe cineva, persoane care sunt cu cineva... Fiecare pare a avea ceva de facut, pe cineva de asteptat... Cata graba intr-o zi atat de frumoasa..., incet, parca incercand sa nu depasesc viteza unui melc, ma pierd pe stradute, pe ganguri, pe alei... La un moment dat, ma opresc. Si acum unde oare sa te mai caut? Credeam e ca o sa-mi lasi un indiciu... Dezamagit ca n-am gasit ce cautam, cu capul in pamant, numarad pietricelele ma intorc de unde am plecat... Pe drum insa parese ca rolurile se inversasera. Oamenii care asteptau acum sunt cei care au pe cineva.... Oamenii care erau cu cineva acum par a fi singuri... Va veni si randul meu sa te gasesc, imi zic parca soptit, caci aceasta dorinta e atat de fragila incat spusa mai puternic si ar putea sa se sparga... Stiu ca undeva e scris in nisipul unei plaje pustii ca te voi revedea... Si te voi revedea candva. Acestea fiind spuse, ma uit in sus, si-mi vad inimioara zambindu-mi si parca o aud soptindu-mi: Ai incredere in mine, si nu vei suferi niciodata. Am si voi avea mereu, inimioara mea... imi zic in gand, lasand incet capul din cer si revenind pe pamant . Grabesc pasul, si ajung repede acasa.

Trec prin bucatarie sa vad ce se pregateste bun... Adulmec cu privirea si musc din miros... Mai dureaza mult? , intreb pe mamy meu... Mai dureaza, dar daca ti-e foame acum, uita-te in frigider. Mai astept putin atunci... raspund si ies din buctarie. Ma duc la televizor si il deschid temator ca nu voi intelege nimic, ca mai devreme... Acum intelegeam tot ce vedeam si auzeam insa. Caut un post interesant si arunc telecomanda la marginea patului...

Dupa putin timp aud ceva: La masa!!! . Imediat!!! . Caut sa iau telecomanda repede si inchid televizorul si usa de la camera... Alerg incet pana in bucatarie.... Arunc o privire de ansamblu asupra mesei. Mmmmmm... Ma asez la locul meu. Unul cate unul, ne strangem toti la masa... Pofta buna.