luni, iunie 30, 2008

Doar un raspuns

"Lasa-ma, te rog... Lasa-ma in pace!" ... acestea sunt vorbele ei inainte sa se indeparteze de el. Tanara isi lasa trupul in bataia vantului, vant ce ii mangaie trupul conturandu-l cu fiecare adiere, se lasa dusa oriunde, numai departe de el sa fie... In mintea ei incep sa apara toate amintirile placute cu el, toate zambetele pe care si le-au impartasit, toate noptile pierdute ca nebunii doar tinandu-se pe mana prin parcuri, fugind pe plaja, sau pierduti printre valurile marii, doar ei doi si luna de pe cer... Dar totul a fost doar un castel de nisip, un castel ce se darama cu fiecare lacrima a tinerei... Odata cu castelul si zambetul ei dispare, ca si un val ce odata spart pe mal, se retrage si dispare...

Tinerei nu-i mai pasa de nimic... vrea doar sa uite, vrea doar sa fuga, vrea sa urle si sa tipe... Insa tot ce-si doreste cu adevarat e un raspuns; De ce? ... Si odata cu aceasta intrebare alte mii se nasc in fiecare secunda. Cu ce am gresit? Ce s-a intamplat? De ce s-a ajuns aici? Oare m-am inselat eu? Oare m-a mintit el mereu?... Profitand de neatentia fetei, vantul o duce unde vrea el. Vazand lacrimile ei insa, pana si sufletul lui i se frange... Asa ca o duce intr-un loc in care poate o va inveseli. Un vant puternic sufla atunci si parul fetei ii veni in ochi...

Ametita, vantul incet se indeparteaza de fata, care isi pierde singurul sprijin ce o tinea in picioare. Cade in genunchi si cu chipul in palmele ei stranse... Nu se poate opri din plans... Trec cateva momente si deodata ceva se intampla. Tanara e inconjurata de o lumina alba... Cu lacrimile inca brazdand chipul ei, indeparteaza mainile si priveste in sus... Era luna care o privea zambind, si toate stelele care parca se intreceau in jonglerii si acrobatii ca sa o inveseleasca pe tanara nostra... Sterge o lacrima cu mana si se opreste din plans, insa zambetul nu il arata... Coboara privirea din cer si se uita in jurul ei; Unde sunt? Cum am ajuns aici?... Atunci vantul ii sopteste la ureche: "Gata cu intrebarile. E timpul sa zambesti!". Speriata de locatia necunoscuta si vocea auzita, fata se ridica in picioare... Ce matasos e nisipul noaptea. Aproape ca uitasem sentimentul asta. Face un pas, doi, si in acelasi timp se uita in jurul ei. O lume noua, un taram magic, un basm... Unde sunt? Copacii pareau sa o salute sub lumina blanda lunii... Scoicile pareau sa danseze pe o melodie ce doar marea o putea intona... Toata plaja era vie numai pentru ea... Dar parca nimic nu o putea atrage in acea hora a veseliei.

Tanara parea indiferenta la eforturile tuturora... Pasind agale, ca si cum nimic n-ar mai exista pentru ea pe acest Pamant, se apropie de mare. Isi da jos incaltarile si le lasa undeva in urma ei. Se apropie de apa; Ce rece e! Deodata zari un val ce tocmai se repezea sa o atinga. Tanara trage repede mana, speriata de avantul acelui val, care atunci se sparge si incet se scurge inapoi in ocean... Ce l-a apucat? Oceanul ii raspunde:"A vrut sa atinga un inger si a riscat totul pentru asta. Acum a disparut!". Tanara se intrista pentru ca acum intelegea ce a vrut acel val. "Dar nu plange copila mea, caci acel val te-a mai atins de multe ori cand erai in apa... A vrut doar sa te mai atinga inca o data, acel vis al lui!". Eu, sa fiu visul cuiva? Eu sunt doar un cosmar... Fata se aseaza jos si strange genunchii intre mainile ei. Isi aseaza chipul pe genunchi si da sa planga din nou. Atunci un val mai mare se sparge pe mal si o uda pe fata. "Sa nu indraznesti sa plangi. E un val care visa sa te atinga si a reusit. Dar sa stii ca sunt mii de valuri care ar da totul pentru a nu te mai vedea plangand." De ce? Cu ce sunt eu asa de speciala? De ce eu? Atunci se lasa liniste.

Tanara se ridica in picioare si isi scoase bluza si pantalonii pe care ii arunca pe nisipul uscat din spatele ei... Incet, se lasa dusa de apa... Mai intai cate un picior, un pas mic, pana cand apa ajunse la mainile ei. Ca si cum ar fi fost intr-un lan de flori, ea isi trecea mana pe deasupra apei in care lumina lunii se reflecta... Cu un chip care arata durere, cu un zambet spart, cu o inima pierduta, tanara parea un inger cu aripile de plumb... Inainta in apa, pana aceasta ii acoperi tot trupul, pana la gat. Inchise ochii si isi aminti de noptile in care el era cu ea... si erau ca si ciocane acele amintiri care-i loveau tamplele... Atunci, un tipat puternic sa nascu in pantecul ei, tipat ce inainta repede pana ce in cele din urma a fost eliberat... DE CE!!!! ... Lasa privirea in jos si vazu luna in apa marii... Ridica privirea si vazu luna luminand-o si parca incercand sa o tina in brate... De ce eu... sopti fata in linistea noptii.

5 comentarii:

justmeanny spunea...

Asa cum ti-am spus deja....mi se pare superba scrierea ta...i just and simply love it....

Poate o copiez...ca tot nu am inspiratie lately...:P

Anonim spunea...

"Tanara parea indiferenta ...pasind agale, ca si cum nimic n-ar mai exista pentru ea pe acest Pamant.." [imi place]

krystyana84 spunea...

toate astea sunt ideile tale?daca da ...felicitari si bafta!

BibiBubu spunea...

frumos :)

Anonim spunea...

De-as fi o stea m-as ascunde in ochii tai frumosi toata ziua. De-as fi roua diminetii, m-as picura pe buzele tale dulci. Dar nu sunt decat eu spunandu-ti BUNA DIMINEATA.>>>>>>>>foarte frumos...amintiri ce nu au disparut,si nu vor disparea niciodata...it was my life at one time