miercuri, martie 25, 2009

Prin ochii unui zeu

- Sunt iarasi treaz... Oare e zi sau poate e noapte? ... O fi iarna vara sau poate primavara? ... Nu stiu. Ce an e oare sau cat e ceasul? Irelevant... Atunci, eu ce fac? Eu... doar m-am trezit din nou, ca de fiecare data.

Arunc timid o privire in jurul meu, in jurul camerei mele... Nimic. Niciun tablou pe pereti, nicio masa, niciun dulap, niciun covor... Nimic nimic. Nici chiar pereti nu erau, sau tavan, sau pat... Atunci, camera mea? Camera mea e una cu patul meu... una cu viata mea... Camera mea e un nor alb pe cerul mare... niciodata in acelasi loc, mereu purtat de vant. Parcurg norul de la un colt la altul, si ma opresc pe marginea lui. Ma uit in jos, si vad mii de culori, sute de puncte, si totusi pentru mine, tot ce e jos e trecator... Acum o mie de ani, erau aceleasi culori, acu o suta de zile erau aceleasi puncte...

- Totul e trecator... ca si umbrele in lumina soarelui... Mici umbre colorate...

Ma uit cum oamenii fug dintr-o cladire in alta, cum masinile formeaza adevarate rauri care curg haotic... Galagia e tot ce ajunge pana la mine... Tipete... urlete... injurii... chicoteli si ras... cearta si... muzica...

- Da, muzica. Doar asta ajunge pana la mine, doar asa stiu ca vremea trece... Cu multi ani in urma, acordurile erau mai simple dar mai pline de sentiment.. Acum, acordurile sunt asa de incarcate, si atat de lipsite de culoare. Forme fara font... pete de culoare picurate in ocean...

Imi trec mana pe langa nor, ca si cum as strecura mana in apa dintr-o barca... Simt cum vantul se strecoara printre degetele mele.

- Oare cum o fi sa simti ca viata ti se scurge, ca o zi traita te aduce mai aproape de sfarsit? Oare acele mici furnicute se gandesc la viata lor ca fiind un inceput si un sfarsit? Cum o fi sa fii muritor?

Umbrele se nasc din nimic, si pe masura ce soarele apune, umbrele cresc, si in cele din urma, dispar, pierzandu-se intr-o mare de intuneric. Exact ca o viata de om.

- Ce rost are sa fii muritor daca nu lasi nimic in urma? Ce rost are sa traiesti stiind ca vei muri? Ce rost are o viata de om? De atata timp privesc pamantul si tot ce se intampla jos... Si nu pot intelege... Sau stai, imi amintesc... Sentimentele... Asa e... O viata are rost caci nu poti trai fara sa simti. Tin minte din melodii, cand mai apucam sa ascult cate una. Iubire... fericire... tandrete... ura, respect, viclenie, distret, suparare... tristete...

Tandru, privesc in jos, si apoi ma pierd printre putinele mele ganduri... ma asez cu burta pe nor, si pe mainile incrucisate imi asez barbia. Aleg cu privirea o tanara trista pe o banca. Oare de ce e suparata?

Inchid ochii si ma concentrez la chipul trist al fetei. Pot vedea intreaga viata a ei... Si asa, inteleg de ce a ajuns pe acea banca. Deschid ochii si cu o voce calda, soptesc in vant: "De ce esti trista tanara?" . Fata, fara sa schiteze un gest, fara sa para surprinsa, fara sa ridice capul din pamant, raspunde:

- Pentru ca am ales sa iubesc. In vocea ei se pot simti lacrimile si durerea.
- De ce? De ce iubesti cand stii ca lacrimile sunt inevitabile, si-ti zgarie inima de fiecare data.
- Iubesc pentru ca asta e tot ce-mi doresc. Iubesc pentru ca asta imi da puterea sa infrunt orice... Iubesc, pentru ca pot.
- Si ce vei face dupa ce vei pleca de pe banca asta? - Voi pune deoparte sentimentele mele, si lacrimile, si imi voi trai viata in continuare... - De ce? De ce sa traiesti? Ce rost are? - Amintirile... , sopteste tanara zambind. - Poftim? - Amintirile sunt ceea ce o viata de om lasa in urma. Amintiri in sufletele celor din jur...

Se face liniste... Deschid ochii si parasesc conversatia cu tanara.

- Oamenii... Umbrele aruncate de timp im bataia soarelui. Oamenii... fiinte atat de fragile... Oamenii... o anomalie a naturii... E sunt nemuritor, stiu tot, cunosc tot, vad tot... Zeu printre muritori... Oamenii... zambind, ma opresc si inghit in sec. As da nemurirea sa ma nasc pe Pamant si sa traiesc o viata.

Traieste-ti viata pentru ca e unica si plina de neprevazut... Traieste-ti viata pentru ca e a ta...

Un comentariu:

unToldWishes spunea...

cam trist dar adevarat.