O lacrima picurata pe cerul albastru... o lacrima mica si cenusie, e de ajuns ca totul sa se schimbe. Deodata, culorile vii din jur dispar, lumea cauta care cum poate sa se adaposteasca, aerul din jur incepe sa devina apasator... Ma asez pe marginea geamului, si privesc cum un val cenusiu acopera incet tot albastrul limpede... Pe deoparte sunt curios ce va aduce. Pe de alta parte sunt curios de ce toata lumea se teme de schimbarea nascuta din senin. Ce poate fi?, imi soptesc fermecat. O fi ploaie, o fi zapada... dar poate nu e nimic. Si totusi, toti se gandesc la ce e mai rau. Ma indepartez de geam... iau o geaca pe mine si un fes in buzunar. Ies sa ma plimb.Peisajul din jur pare rupt dintr-un film alb-negru... Pentru prima oara, dupa mult timp, oamenii si masinile din jurul meu sunt mai putine decat pasarile de pe crengi. Sunt singur dar totul pare in regula... Un vant puternic a inceput sa urle, si sa zdruncine trupul meu... Inchid ochii si scot fesul din buzunar. Il pun pe cap si timid deschid ochii. Vantul s-a mai domolit. Oare am facut bine ca am iesit? La o a doua privire, ceva pare schimbat. Acum si pasarile au disparut, parca sterse cu radiera din peisaj. Ma asez pe treptele ce duc spre gara si astept...
Deodata, simt o picatura pe obrajul meu. Duc mana si o sterg cu atentie.
Era ca o lacrima rece. Vine ploaia. Trebuie sa ma adapostesc repede. Ma ridic si ma indrept spre casa. Deodata, observ in fata mea un dans ciudat, al unui fulg de nea. Nu era o picatura pe obrajul meu, si un fulg topit. Ma opresc, si-mi dau fesul jos. Ma uit in jur, si nu vad pe nimeni. Totul e al meu. Zambesc si intind mainile, parca vrand sa cuprind cu bratele tot ce ma inconjura, insa pe masura ce bratele mi se apropiau de piept, tot din jur se scurgea printre ele, pana ce in cele din urma, am ramas cu nimic. Ma indrept incet spre casa, incercand din cand in cand sa prind cate un fulg cu buzele. Cand aproape ajung acasa, vad cum din vecini incep sa iasa cate un copil, care mai devreme cauta sa se adaposteasca in casa. Imbracati pana in dinti cu haine, acum pari veseli de ceea ce se intampla in jurul lor, de ceea ce a adus acea mica lacrima cenusie ce a patat intreg cerul intr-o clipa.Acum nu le mai e teama...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu