joi, februarie 04, 2010

Reteta zilei

Ingrediente necesare:
- 1 lume, reala sau fictiva, dupa gust;
- 1 foaie de hartie AXXL;
- 2 inimi pereche;
- 1 cutie de creioane colorate pe baza de ceara cu toate culorile din lume;
- 2-4 maini, dupa posibilitati si preferinta;
- 1 sticluta cu esenta de pasiune;
- 1 bucata de cer instelat;

Mod de preparare:
Se ia lumea si se intinde bine. Se culeg stelele din bucata de cer, se piseaza, si praful de stele se imprastie peste lumea intinsa. Se varsa cutia de creioane, pentru a fi gasite mai usor la nevoie. Se ia foaia de hartie, si i se face loc printre creioane, dar cu atentie ca praful de stele sa fie sub foaie, pentru a evita ca ea sa se lipeasca de lume. Se folosesc mainile pentru a colora foaia cu viitorul dorit, dar fara a face contururi de vreun fel. Rezultatul poate parea abstract, insa conturul va aparea in urma coacerii. Viitorul odata terminat, se aseaza intr-un cuptor special, la caldura constanta. Pentru a mentine cuptorul la temperatura necesara, e nevoie de un sarut in fiecare zi pe buzele sufletului pereche, in prealabil picurandu-se un strop de pasiune pe buze. Timp de coacere: stabilit de comun acord.

Pofta buna...

Un comentariu:

Anonim spunea...

nu e rau.:) T.