In jurul Pamantului in 24h

Ora 08.00 . Te trezesti incet incet, ma saruti ca sa nu fii singura trezita, te ridici din pat si intri direct in baie sub dus. Trec 2 minute si sar din pat, dar tu esti inca sub dus. Nu-mi dai de ales, asa ca ies din casa, merg 10-20 secunde prin iarba inmuiata in roua, si sar in lacul din fata casei noastre. Doua trei ture de lac, apa rece ca privirea ta cand te contrazic, altfel spus calduta doar pe dinauntru. Soarele inca nu a patruns in zona, caci in jurul lacului sunt munti inalti si paduri falnice. Ies din apa lacului, si chiar atunci si tu iesi de sub dus. Repede repede vin si te iau in brate, si te strang ca si cum nu te-as mai fi vazut de ani buni. Te las incat sa aluneci pana ajungi din nou cu picioarele pe pamant, si cand buzele tale ajung langa ale mele, te sarut. Inchizi ochii, si ma saruti dulce, timp in care, in timp ce te sarut, te duc incet sub dus din nou...

Ora 09.15. Iti servesti cafeluta sau cubuletul de ciocolata in timp ce eu fac o salata de legume cum am invatat in copilarie, ca la mama acasa. Cu muzica, tu te ocupi astazi. Rasetele noastre, si muzica, amestecate, umplu padurea din jurul nostru pe o raza de 1km.

Ora 10.00. Iei un prosop cu tine, si ochelarii de soare. Eu iau crema de bronzat. Ma iei de mana si iesim impreuna pe usa. Suntem pe o plaja de la ecuator. Caldura planda dimineata, apa calda si limpede ca ochii tai. Oameni cat vezi cu ochii deoparte si de alta, insa nu intr-atat de multa incat sa nu gasim un loc pentru prosopul nostru. Iau crema si cu grija, te acopar cu un strat protector de crema, exact cum cu o noapte inainte, te-am acoperit cu un strat de saruturi. Zambim, alergam, sau ne plimbam pe nisipul umed. Sarim peste valuri, sau cautam pestu sub apa. Ne jucam...

Ora 12.20. Imbracati precum turisti, cu suveniruri la noi, servim un croasant in restaurantul din varful Turnului Eiffel. Atat de sus incat zgomotele orasului nu ajung pana la noi. Atat de sus incat, toata arta, toata istoria si toata iubirea de jos, se vede urcand pana la ceruri precum fumul de la soba iarna...

Ora 14.00. Safari in Africa. Animalele, amortite de caldura intensa se ascund in baltile intunecate, care sunt mai rare decat diamantele in acea zona. Privim de aproape lei si girafe, si ne intrebam oare cine e cu adevarat stapanul Pamantului.

Ora 16.00. Padurile ecuatoriale. O ploaie calduta, pica din ceruri, insa pana la noi, doar zgomotele picaturilor ajung. O picatura isi face loc printre frunze si iti aluneca pe obraz. Cu saruturi o culeg incet si apoi o presar pe buzele tale.

Ora 19.00. Pe canapea, acasa, cu un film nici prea prae, nici foarte foarte, dar nu conteaza atata timp cat cu te cuibaresti la pieptul meu.

Ora 21.00. Suntem intr-un restaurant din Italia si servim o portie de paste precum in Doamna si Vagabondul.
Ora 23.00. Intre Pamant si Univers, in varful piramidelor din Gizeh, privim stelele si rememoram tot la fel de multe amintiri si saruturi. Intre lumi, suntem doar noi doi...

Si maine, o luam de la capat.

Monolog in miez de noapte (II)

Putine lucruri se pot spune despre o poveste in curs de creare: e nevoie de un subiect, e nevoie de personaje competente, e nevoie de o limba adecvata, de un decor perfect si de un narator care sa patrunda adanc in sufletul personajelor. Dar nicaieri nu se precizeaza despre narator, ce ii ramane de facut dupa ce povestea se termina... Ce se intampla cu acea voce care capata viata, si traieste fiecare lacrima a personajelor, care simte saruturile dulci pe inima lui, care imparte fiorii din stomac cu indragostitii din poveste... Nimic, naratorul trebuie sa fie o masinarie, care doar sa interpreteze, sa completeze, sa nu existe.

Uite asa se intampla si in realitate, unde naratorul e unul din personaje, unde unul traieste uneori si sentimentele celuilalt, dar si pe ale sale, unde el povesteste si e si personaj. E ca si cum ai putea avea un creion, si orice ai desena ar prinde viata. Ma trec fiori cand ma gandesc la posiblitati... nenumarate.

Prima, as schimba harta Romaniei, a doua, as schimba anotimpul. As pune mai multe stele pe cer, si as face luna ma mare. As desena flori in desert, si copaci pe valurile marii... As desena o fereastra in camera mea, care sa dea in camera ta, sa te pot privi de fiecare data cand mi-e dor de tine. As sterge toate barierele, si toate razboaiele, as sterge toate lacrimile din lume. Cate nu as face cu un asa creion, insa el e doar in povesti real, si la fel si armonia...

Insa ce am fi daca nu optimisti incurabili? Stiu raspunsul, pesimisti convinsi :) ... Dar ce am face daca paharul nu ar fi pe jumatate plin? Stiu si aici raspunsul, l-am umple numa pentru a-l bea pe jumatate... Dar iar si iar si iar... intrebari o mie si raspunsuri mai putine... insa, ce suntem noi daca nu oameni, meniti sa fim naratorii povestii noastre din clipa in care ne indragostim pentru prima oara... Naratori sau personaje, si povesti reale. Alfel spus, viata noastra-i o poveste, si doar ce-i meritosi pot deveni personaje din ele.

Povestile nu sunt doua la fel niciodata, chiar daca personajele uneori sunt aceleasi...

O petrecere in miez de vara

Te-am visat... te visez mai mereu, insa niciodata nu-mi amintesc decat o fractiune. Aseara insa, te-am visat cu adevarat dupa multe luni. Eram in mijlocul unei camere, o petrecere pare a fi, in jur si tu apareai si dispareai imediat. Erai agitata, parca nu-ti mai vedeai capul de griji. Eu nu inteleg ce se intampla... Ma opresc, inchid ochii, trag aer in piept si totul devine limpede. Era o petrecere acasa, si erai gazda. Deschid ochii si te vad oprita in fata mea.

- Vii sa ma ajuti sau ce faci?
- Imediat. Zi-mi ce am de facut.
- Tine astea si du-le acolo, apoi ai grija ca se termina bauturile si aperitivele...
- Bine bine. Linisteste-te, ma ocup imediat de tot.
Zambesc si ma duc sa rezolv problemele. Termin si ma duc sa te caut, insa nu te gasesc. Pe jos, toti se intretin cu discutii banale, care danseaza, care rememoreaza tineretea... Insa tu esti de negasit. Urc la etaj. O liniste sinistra. Becuri inchise, insa e de inteles, e dupa-amiaza de vara totusi. Intru in dormitor si te vad intinsa in pat cu fata la cearsaf.
- De ce te ascunzi?
- Am obosit...
Ma asez langa tine, si te imping pana ajungi cu fata in sus. Ma asez deasupra ta, privindu-te.
- De ce ai organizat petrecerea asta?
- Sincer, nu mai stiu. Aveam nevoie de ceva...
Zambesc si te sarut. Te opresti din vorbit. Sarutul se termina si imediat incepi sa vorbesti... Te sarut din nou si te opresti iar, si din nou dupa ce ma opresc o iei de la capat. Asa ca ma asez langa tine, privind peretele, furisandu-mi mana pe sub tine si apropiindu-te de mine, pana ce ajungem ureche langa ureche. Ma intorc spre tine, si te intorci spre mine. Te opresti din vorbit si zambesti. Te sarut, si tu ma strangi in brate.
- Hai jos ca te asteapta lumea.
- Vin imediat, numai sa ma spal putin pe fata.
- Bine. Ma duc sa iau pulsul multimii.
Sar din pat, si ma indrept spre usa. Tu erai intinsa in pat, pe mijloc. Erai ca un ingeras... Ma opresc in tocul usii si zambind ma intorc spre tine.
- Sigur vrei sa coboram? ...
- Du-te si nu mai comenta, imi zici zambind.
- Bine bine, dar sa nu zici ca nu am incercat.
Trec 10 minute, trec 15 minute. Tu nu esti de gasit pe jos. Urc sus, si camera e goala. In baie se vede lumina aprinsa. Intru si te gasesc spalandu-te pe chip, cu fata la oglinda si cu spatele la usa.
- Ce faci?
- Nu pot... nu pot sa cobor.
Oftez, si incet ma apropii de tine. Te strang in brate, in timp ce tu suspini. E liniste, si nimic din ce se intampla jos nu mai ajunge la noi.
- Ce se intampla cu tine?
- Nu stiu...
Te sarut pe gat, incet, ca si cum ti-as numara bataile inimii.
- Opreste-te, ce faci?
- Nimic, iarta-ma.
Dau sa ma indepartez de tine, insa intr-o fractiune de secunda, ma apuci de mana, si cu chipul in jos, fara sa ma privesti imi zici:
- Te rog, nu pleca...
- N-am plecat atatia ani de langa tine, asa ca nu voi face asta acum...
Te intorc cu fata la mine, si cu prosopul iti sterg apa si lacrimile de pe chip, si tot machiajul odata cu el.
- Buna ziua domnisoara, de cand nu te-am mai vazut asa frumoasa si tanara. Hai jos ca vreau sa ma mandresc cu tine.
Zambesti, ma saruti si iesi pe usa inaintea mea, lasandu-ma cu ochii inchisi asteptand parca un sarut mai lung. Zambesc fara sa deschid ochii, si apoi ii deschid si vin dupa tine. Te prind inainte sa cobori scarile. Toti ne privesc. Tu chicotesti, eu zambesc.
- Te iubesc...
Inchid ochii si dau sa te sarut, insa nu iti gasesc buzele. Deschis ochii si vad tavanul. Ma uit la telefonul de langa perna, niciun telefon, niciun mesaj. Ma uit din nou, si vad ca e 09.10. Afara soarele isi arunca care o raza prin crapaturile din nori. Ma uit cu un ochi sa vad daca e primavara sau iarna. De data asta e primavara. Imi amintesc de buzele tale, si oftez.
- De ce... oooooooooooooooooooooooooooooooooof.
Trag aer in piept si ma intorc cu fata la perete. "Oare pentru ce era petrecerea?"

Sub clar de luna

Ennio Morricone - Nocturne with no Moon:

Mii de vise si soapte se pot rosti in noapte. Unele fara destinatar, altele fara nicio logica. Dar unele soapte, se spun insa pentru a fi auzite.

Sopteste-mi iubire, cu ochii inchisi
Sopteste-mi-o-n miez de noapte,
Cu vorbe de dor, cu-n zambet usor,
Doar tu si eu... ca in basme.

Cate nopti nu ai petrecut privind peretele alb de care sta patul lipit? Cate ore nedormite ai petrecut, parca asteptand ca golul de langa tine sa se umple? De cate ori nu ti-ai dorit sa vezi dimineata cearsaful sifonat langa locul in care tu ai dormit?

Aseaza-te langa mine, priveste-ma in ochi...
Atinge-ma pe buze, sa simti cum imi iau foc...
Dar mai mult de atat, as vrea sa iti arat,
Pe inima cum imi sta tatuat, al tau sarut...

Inchid ochii si-adorm, in timp ce tu cobori din ceruri. Ma privesti cum dorm, asezata pe cearsaf langa mine. In brate strans ma tii, de parca maine nu ar mai fi. Si cum de zi se sparge cerul, tu pleci de langa mine.

E zori de zi din nou, si nu esti langa mine.
Nici urma ce cearsaf nu o mai vad.
Pe mine insa urma ta ramane,
Si mi-e de-ajuns sa zambesc fara rost.

Visul dintre vise

Ennio Morricone - Playing Love:

Sunt intr-un tinut calduros. Nu intru atat incat sa imi fie teama de soare, dar nici intru atat incat sa am nevoie de haine, altele decat un maieu si o pereche de pantaloni 3 sferturi. Simt cum nisipul se strange in bulgari cand pasesc pe el, si cum se sparge in bucatele cand ridic talpa. Simt, cum printre copacii din jurul meu, adie briza marii, pe care hoinaresc pescarusi. Oceanul, sparge val dupa val pe plaja, incercand sa ajunga la mine. Eu, stau la umbra unui copac, intins pe o frunza de palmier, cu ochii inchisi... E liniste. Mintea mi-e goala, trupul mi-e amortit, sufletul mi-e hoinar prin alte meleaguri. Coltul meu de rai... Deschid ochii si vad monitorul calculatorului. Ma intristez putin. Inca am pe mine bluza cu care am fost la cursuri. E 00.41. Tarziu, ar trebui sa dorm.

Dau sa ma ridic de pe scaun, dar ceva ma opreste. Pornesc Winamp-ul, si pun o melodie de-a lui Ennio Morricone. Posibil sa nu fi auzit de el, nici eu nu stiam ca exista pana mai azi. Jazz. Eu? ... Am ascultat cate un pic la televizor, la o emisiune pe TVR1, si am aflat ce inseamna jazz. Asta mi-a dat pofta sa revad un film vechi, "The legend of 1900" . Si de acolo am aflat de Ennio.

Pornesc melodia, si inchid ochii din nou. Simt cum trupul mi se ingruneaza, si ramane atintit pe scaun. Sufletul mi se ridica, si prinde incet aripi. Ma privesc din tavan. Par adormit pe scaunul ala. Ies prin perete in frigul de afara. Nu simt viscolul, nici fulgii de zapada. Sunt un spirit. Ma duc repede la magazinul de langa camin, intru prin usa, si dau sa iau o ciocolata, dar nu o pot lua, caci mana in trece prin ea, exact ca in filme. "Uite ca pe asta au nimerit-o cu filmele". Ma asez abatut pe treptele magazinului si privesc spre cer. O stea imi atrage atentia. Intrigat, ma indrept spre ea. Steaua se indeparta pe masura ce ma apropiam de ea.... O urmaresc, ea fuge, maresc pasul, alearga... Si tot asa, pana ii pierd urma. "Sa vezi ca nu mai stiu unde sunt"... Caut repere, indicatoare pe sosea. Nimic. La o casa, vad un bec aprins. Totul in jur e intuneric, nimeni treaz, doar cineva in acea camera. Cobor incet pana la fereastra.

Oboseala, fericire, placere, toate amestecate intr-un parfum atat de cunoscut. Aplecata asupra unei carti, cu ochii mari, cascand pe alocuri, cu un creion intr-o mana si cu cotul pe masa in cealalta, iti conturezi viitorul, cum o faci de ani buni. Nu indraznesc sa intru, daca ma simti cum reactionez? Te privesc din spatele sticlei, zambind. Trec mana prin geam... Nicio reactie. Intru incet, pana ce tot trupul mi-e in camera ta. Pas cu pas, ma apropii de tine. Asteptand din secunda in secunda sa te intorci si sa ma certi. Dar nu se intampla. Ajung langa tine. Ma asez in capatul celalalt al mesei, si te privesc. Chipul tau concentrat, ochii tai obositi, buzele tale ce soptesc intrebarile si raspunsurile... Ma intind sa te ating, dar mana imi trece prin tine... Ma intristez. Dau sa plec, dar inainte ma intorc si la ureche iti soptesc "noapte buna". Tresari, si te intorci fix spre mine. Ma privesti in ochi... Impietresc. Zambesti, si te intorci inapoi la intrebari. Mii de fiori imi strabat trupul in acea secunda. Inchid ochii, dupa care ii deschid, si ma trezesc din nou pe scaun... Zambesc, imi dau puloverul jos. Sosetele si pantalonii, si sa urc in pat. Telefonul langa mine, cu alarma pusa sa ma trezeasca, cu toate ca mereu ma trezesc inaintea alarmei si o opresc.

Inchid becul si zambesc, caci mi-ai lipsit... Inchid ochii... Briza marii imi mangaie gatul si imi invaluie trupul. Spuma valurilor imi uda talpile, si soarele sta sa apuna. Deschid ochii, ma ridic, si ma duc in padure sa caut lemne pentru un foc, sa-mi fie cald...