Putine lucruri se pot spune despre o poveste in curs de creare: e nevoie de un subiect, e nevoie de personaje competente, e nevoie de o limba adecvata, de un decor perfect si de un narator care sa patrunda adanc in sufletul personajelor. Dar nicaieri nu se precizeaza despre narator, ce ii ramane de facut dupa ce povestea se termina... Ce se intampla cu acea voce care capata viata, si traieste fiecare lacrima a personajelor, care simte saruturile dulci pe inima lui, care imparte fiorii din stomac cu indragostitii din poveste... Nimic, naratorul trebuie sa fie o masinarie, care doar sa interpreteze, sa completeze, sa nu existe.
Uite asa se intampla si in realitate, unde naratorul e unul din personaje, unde unul traieste uneori si sentimentele celuilalt, dar si pe ale sale, unde el povesteste si e si personaj. E ca si cum ai putea avea un creion, si orice ai desena ar prinde viata. Ma trec fiori cand ma gandesc la posiblitati... nenumarate.
Prima, as schimba harta Romaniei, a doua, as schimba anotimpul. As pune mai multe stele pe cer, si as face luna ma mare. As desena flori in desert, si copaci pe valurile marii... As desena o fereastra in camera mea, care sa dea in camera ta, sa te pot privi de fiecare data cand mi-e dor de tine. As sterge toate barierele, si toate razboaiele, as sterge toate lacrimile din lume. Cate nu as face cu un asa creion, insa el e doar in povesti real, si la fel si armonia...
Insa ce am fi daca nu optimisti incurabili? Stiu raspunsul, pesimisti convinsi :) ... Dar ce am face daca paharul nu ar fi pe jumatate plin? Stiu si aici raspunsul, l-am umple numa pentru a-l bea pe jumatate... Dar iar si iar si iar... intrebari o mie si raspunsuri mai putine... insa, ce suntem noi daca nu oameni, meniti sa fim naratorii povestii noastre din clipa in care ne indragostim pentru prima oara... Naratori sau personaje, si povesti reale. Alfel spus, viata noastra-i o poveste, si doar ce-i meritosi pot deveni personaje din ele.
Povestile nu sunt doua la fel niciodata, chiar daca personajele uneori sunt aceleasi...
Uite asa se intampla si in realitate, unde naratorul e unul din personaje, unde unul traieste uneori si sentimentele celuilalt, dar si pe ale sale, unde el povesteste si e si personaj. E ca si cum ai putea avea un creion, si orice ai desena ar prinde viata. Ma trec fiori cand ma gandesc la posiblitati... nenumarate.
Prima, as schimba harta Romaniei, a doua, as schimba anotimpul. As pune mai multe stele pe cer, si as face luna ma mare. As desena flori in desert, si copaci pe valurile marii... As desena o fereastra in camera mea, care sa dea in camera ta, sa te pot privi de fiecare data cand mi-e dor de tine. As sterge toate barierele, si toate razboaiele, as sterge toate lacrimile din lume. Cate nu as face cu un asa creion, insa el e doar in povesti real, si la fel si armonia...
Insa ce am fi daca nu optimisti incurabili? Stiu raspunsul, pesimisti convinsi :) ... Dar ce am face daca paharul nu ar fi pe jumatate plin? Stiu si aici raspunsul, l-am umple numa pentru a-l bea pe jumatate... Dar iar si iar si iar... intrebari o mie si raspunsuri mai putine... insa, ce suntem noi daca nu oameni, meniti sa fim naratorii povestii noastre din clipa in care ne indragostim pentru prima oara... Naratori sau personaje, si povesti reale. Alfel spus, viata noastra-i o poveste, si doar ce-i meritosi pot deveni personaje din ele.
Povestile nu sunt doua la fel niciodata, chiar daca personajele uneori sunt aceleasi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu