Esti a mea

Ce bine e aici, si ce cald e... E atat de moale iarba si atat de verde. Si muntii din departare... Par a fi pictati pe cerul albastru, si fara pic de nori. As putea sa raman aici toata viata. Ce se aude?... Ma ridic repede si ma intorc cu spatele. Raman incremenit si cu urechile ciulite. E doar glasul padurii... atat de rece si atat de melodios. Pacat ca doar cand e vant padurea poate vorbi. Altfel, ma intreb daca ar servi un pahar de vorba cu mine. Oare ce vrea sa-mi spuna acum? Sa ma duc in padure... temator, pasesc sub cortina de copaci. Nici lumina nu intra aici. Oare si Soarele se teme de secretele ce se ascund aici? ... acest gand imi dadu putere sa ma aventurez inauntru tot mai increzator, tot mai entuziast si tot mai zambitor, un zambet ce-l intalnesti pe chipul cuiva care sta sa se arunce de pe malul unei prapastii... Ma las ghidat de glasul padurii si ma iau dupa urmele vantului.

Zaresc tufe in fata mea. Trebuie sa trec prin ele. Imi fac loc cu mainile, chiar daca ma zgarii. Rosu e culoarea ce incepe sa apara pe ranile de pe chipul meu, rani din care cate o lacrima de sange imi mangaie chipul. Cu greu trec de tufe. Inca nu apuc sa privesc ce e in fata mea. Ridic incet privirea... A meritat. Ce frumos e! Pare a fi o poiana. Copacii acestia imensi par sa fie de secole aici. Oare eu sunt primul care ii vede? Uite, e si un izvor... Pacat ca nu e luminat, i-ar fi stat mai bine. Ma apropii incet si-mi las mainile in apa lui. E atat de rece. Unesc palmele sa beau o gura de apa. Duc la gura si fara sa o ating, cu buzele simt ca e rece si totusi, ca si inghetata, pare atat de buna. Beau pana la ultima picatura. E incredibila. Ma simt minunat. Mai iau o palma de apa si o arunc pe chip. Si nu mai am nici zgarieturile pe fata. Oare ce e cu izvorul asta? Exact in secunda in care dau sa termin aceasta idee, un fosnet se aude in spatele meu.

Cine e acolo? Din nou se aude un fosnet, si tot in spatele meu. Ma intorc si strig. Cine e acolo? Acum fosnetul se aude iar, insa tot in spatele meu. O usoara teama ma cuprinde in acel moment. Entuziasmul imi scade si incep sa ma gandesc daca faptul ca nici lumina nu intra aici nu era cumva un avertisment pentru mine. Cine e acolo? Strig invartindu-ma, sperand sa zaresc ceva in tufisuri. Ma opresc din invartit. Aproape ca am ametit. Poate ca nu a fost o idee buna cu invartitul. Un zambet discret se aude chiar in spatele meu, la urechea mea. Ma intorc intr-o secunda, speriat. Nu era nimic. O frunza cade agale, de sus, din cupola formata de copaci. Ridic privirea in sus temandu-ma de ce voi vedea. Raman nemiscat. Era alba... era stralucitoare... avea doua aripi lungi si albe, cu pene ce pareau facute din matase... avea un zambet pe care doar in visele mele il mai zarisem... era ingerul din visele mele. De ce nu cobori? Te temi de mine? Ea tacu si doar zambi discret, dupa care isi intinse aripile si incepu sa pluteasca deasupra mea. Avea mainile intinse si parca ma invita sa vin si eu. Coboara tu. Eu nu am aripi... nu pot zbura... Frustrat ca nu o pot atinge, fug catre un copac si incerc sa ma urc in el. In secunda in care mi-am ridica picioarele de pe pamant, trupul meu pare sa aibe tone. Cad in fund. Ma ridic incet si dau sa ma intorc de la ingerul meu. Vantul incepu iar sa bata... incet. Atunci aud ca prin soapta o voce zicand "Intinde-ti aripile si vino la mine".

Ma intorc cu chipul catre ingerasul meu si-l vad tot cu aripile lui intinse si cu mainile chemandu-ma langa ea. Inchid ochii... mi-o imaginez in bratele mele... Vreau sa zbor. Doua aripi cenusii imi ies din spate, la inceput mici, dar apoi mari... Fara sa-mi dau seama cum, incep sa bat din aripi si sa zbor, dar ca si un copil mic ce invata sa mearga, si zborul meu era stangaci. Nu conta pentru mine, caci ma apropiam de ea. Deschid ochii. Pot zbura... pot zbura... POT ZBURA!!! Ea, imi apare din nou in vedere. Nu fugi de mine, vreau doar sa te ating, sa iti vorbesc. Ea atunci zambeste si se indeparteaza de mine. Eu incerc sa tin pasul cu ea. Mai incet, ca nu ma pot tine dupa tine... De ce zbori atat de repede. Credeam ca ma vrei langa tine. Ne inaltam tot mai sus si tot mai repede. Aerul devine tot mai rece si tot mai greu de respirat. Nu bag de seama asta. Nu observ nici faptul ca Soarele nu mai era pe cer. Eu doar pe ea o vreau si doar pe ea o vad. Aripile mi se frang... dar ea nu observa si nici nu se opreste... nu intoarce nici macar spatele. Hei, mi s-au rupt aripile. Te rog, salveaza-ma! Zambetul ei se aude din nou la urechile mele, acelasi zambet ce care-l aveam eu cand am intrat sub cortina padurii la inceput. HEI!!! Trupul ei dispare incet din vederea mea. Nimic din stralucirea ei nu se mai vede. Nimic, decat o pana. Atat mi-a mai ramas de la ea. Ce matasoasa e, si ce parfum frumos. E atat de familiar. Stiu unde l-am mai simtit. In visele mele. Inchid ochii si incet, fiecare vis ce l-am avut cu ea imi apar in minte. In acelasi timp pamantul si izvorul ajung tot mai aproape. Nu mi-e teama, macar am apucat sa o vad. Deschid ochii si-mi intorc fata catre pamant. Intind mainile si ma impac cu soarta ce urma sa o am. Adio iubita mea e tot ce mai spun, zambind in coltul gurii si lacrimand cu ochiul drept. Adio, dar ramai a mea... Pun mainile in fata ochilor si incep sa strig, parca incercand sa sperii pamantul, sa-l fac sa se teama de mine...

Ma trezesc brusc, plin de transpiratie pe trup si respirand greu... Inca sub influenta visului, ma uit in jurul meu. Sunt in camera mea... A fost doar un vis. Inca rasufland greu, devin tot mai constient ca a fost doar un vis. Sunt in pat... A fost doar un vis, un vis urat! Zambind ca un nebun ce tocmai a scapat de blestemul mortii, imi acopar chipul cu palmele... Atunci simt o mana cum incet imi mangaie tot spatele. Ceva se apropie de mine, de urechea mea. Nu indraznesc sa ma uit. La ureche aud "Ce ai patit iubitule..." . Ma uit atunci si o vad. Era fata din visul meu. Avea un zambet de inger si era atat de sclipitoare. Dar nu avea aripi. Era ingerasul meu. Am visat urat ingerasul meu... am visat ca am alergat dupa tine. Ea zambeste si imi spune "stii ca sunt doar a ta... nu mai trebuie sa fugi dupa mine". Ma saruta atunci pe umar, pe gat si apoi intorc capul spre ea si o sarut pe buze. Hai sa dormim iubito! "Bine... dar ma tii in brate? Stii ca mi-e frica pana nu adorm". Stai linistita, ca nu o sa las pe nimeni sa-ti faca rau. Si-a pus capul pe perna si eu am intrat sub plapuma cu ea. O strang in brate si o mangai incet pe spate, pe gat, pe tot trupul.

"Iubitule, parca nu mai mi-e somn..." . Zambesc. Las visul in urma mea, si ma las prada realitatii si ingerasului meu. Ti-am zis ca esti a mea. Ea se uita uimita pentru o secunda la mine si ma intreaba cu o voce rasfatata "Ai spus ceva...?". Nu, ii raspund zambind. Iau plapuma de un capat cu mana si o trag peste amandoi...

In doi (continuare 2) ...

Soarele se face tot mai mic, umbrele se fac tot mai lungi si stelele incep incet sa apara pe bolta candva albastra... Luna isi face timid aparitia, temandu-se sa nu fie vazuta de Soare... Soarele se lasa incet in vazduh, trist caci nu si-a vazut luna in acea zi... "De ce nu o pot vedea? Mi-e atat de dor...", sunt vorbele ce se pierd in vazduh odata cu lumina lui. "Mi-e teama sa nu ma indragostesc de el... am arunca toata lumea in intuneric iar...", sunt gandurile ce le aduce ea din intuneric.

Cei doi indragostiti sunt aproape iesiti din padure. "Ce pacat ca ziua are doar 24 de ore, dar ce bine ca ai fost azi langa mine" spuse tanarul. "Ce pacat ca viata nu e nesfarsita dar ce bine ca vei fi langa mine oricat va mai dura", raspunse ea. Padurea se termina si casele incepeau sa capete forma. Glasurile oamenilor si zgomotul masinilor incepea sa acopere fundalul. Peste cei doi, se lasa incet o cortina invizibila.

"Si... am ajuns", spuse tanarul. Era locul unde se separau drumurile catre casele lor... "Ne vedem maine?" intreba tematoare tanara. "Nu stiu, depinde de vreme", raspunse zambind el. Tanara lasa capul in pamant si incepu sa dea cu pumnii incet in pieptul tanarului. "De ce... de ce... de ce...", e tot ce spunea. O lacrima ii aparu in ochi. Tanarul o lua in brate si o stranse tandru la pieptul lui. "Stai linistita, ma ai si ma vei avea toata viata". Tanara atunci ridica ochi umezi si ii spuse incet "... dar o sa-mi fie dor de tine...". Zambind, el ii raspunse "Esti o rasfatata!..."."Daca tu m-ai invatat asa..." ii sopti fata. "Uite, mai stam putin acolo sus pe deal. Ce zici? ...". "Bine, dar cu o conditie. Ma duci in spate pana sus..." (in gandul ei, tanara era gata sa renunte la aceasta conditie). El zambind se intoarce cu spatele la fata si se aseaza in genunchi, invintand-o parca sa-i sara in spate. Ea nici nu apuca sa se razgandeasca, ca si sari in spatele lui. "Sa mergem...", spuse atunci tanarul ridicandu-se incet si zambind...

Fata isi lasa incet capul pe spatele lui, simtindu-i miros pielii, un miros atat de familiar... Din cand in cand, il saruta pe gat, parca din dor de el... "Ce frumos ii miroase pielea si ce fina e... Nu vreau sa se mai opreasca...", erau singurele ei ganduri, era tot ce-si dorea ea. "Iubito, ai adormit?". "Nu, doar visam cu ochii deschisi. Si cred ca visez si acum pentru ca vad cel mai frumos lucru de pe pamant si e doar al meu" . El zambind ii sopteste "Am ajuns. Vino la pieptul meu...". Tanara se dadu jos si veni langa el. Capul ei era acum pe pieptul lui, mainile ei erau ocupate cu mainile lui. Trupul ei era amortit si totusi inima ii batea atat de tare. Amandoi priveau pierduti intregul sat, cu agitatia de jos, cu fumul ce se ridica necontenit catre cer, cu oamenii ce fiecare ascundea bucurii si suparari, cu oameni falsi si rai dar si cu oameni mereu zambareti si buni, se vedea cu Soarele se pierde incet in vahzduh si lumina lui se retragea de pe sat precum un cersaf de pe un pat... Tanarul ridica ochii catre cer. Ea intoarse atunci chipul catre el, vrand sa-i spuna ce bine ii e acolo, dar se bloca. Ingheta trup si suflet in timp ce-l privea pe tanar, care era ca un inger pentru ea in acel moment. Doar aripile ii mai lipseau. "Te iubesc atat de mult", ii spuse ea atunci. Tanarul intorce privirea catre ea, si o vede privindu-l ca si incremenita. O saruta atunci lung si fata se topi ca un cub de gheata. "Si eu te iubesc scumpa mea... Ia spune-mi, iti place aici?"."Da, si as sta toata viata daca mi-ai cere-o!". El zambi. Fata se cocolosi apoi la pieptul tanarului, rasfatata de vorbele lui, vrand sa se bucure de fiecare secunda...

"Le-am promis parintilor tai ca te voi aduce inapoi pana la lasarea intunericului. Hai sa coboram". Tanara se ridica si se apropie incet de el. Erau trup langa trup de la varful picioarelor si pana la buze. Il saruta lung si apoi incepu sa fuga spre casa. Tanarul uimit striga "Unde fugi?". "Prinde-ma, c altfel ma vei pierde!". El incepu atunci s alerge dupa ea. Ajung in sat si totusi nu se opresc din fuga. Trec pe langa prieteni care-i privesc zambind, si totusi intreaba tematori "Arde undeva?"... Tinerii raspund din fuga si zambind "Doar in inimile noastre..." . Tot satul stia de cei doi. Doar cate o baba le mai facea morala "... nu mai fugiti ca-mi speriati gainile...". "Lasa mamaie, bucura-te ca le ai..." era raspunsul celor doi.

Dupa un timp, tanara se orpi. Ajunse in fata casei ei. La scurt timp o ajunse si el din urma. Cei doi se opresc 2-3 minute pentru a-si trage sufletul. Se privesc zambind si tanarul o ia in brate. "Te-am prins"... De sub mainile lui ce o tineau pe fata langa pieptul tanarului, ea sopti "Ce ma fac fara tine?". "Sunt mereu cu tine iubito...". "Ne vedem maine iubitule?" . "Da. Si o sa am o surpriza pentru tine". "O supriza? Ce, ce, spune-mi ceeeee!!!". "Nu. Iti spun doar ca o sa-ti placa", ii raspunse tanarul zambind. Tanara bucuroasa sari sa-l sarute pe tanar. Buzele lor se intalnesc, ochii lor se inchid. Tanarul strecoara incet, fara sa-si dea seama, mainile prin spatele fetei, vrand sa o tina cat mai mult si mai aproape de el. Tanara, fara sa realizeze, mangaia cu mainile ei chipul cald al tanarului. Se sarutau cu atata pasiune de parca ar fi fost prima oasa, sau ultima oara. Era insa un sarut ce avea sa le tina de urat pana a doua zi.

"Somn usor iubito". "Noapte buna iubitule!". Tanarul incepu sa se indeparteze cu fata la ea si cu spatele la drum. "Vezi sa nu te impiedici". "Nu ma impiedic. Am invatat toate pietrel pe de rost". Fat zambi si ii arunca un sarut, sarut ce poposi in mainile tanarului. "O sa-l pastrez pentru mai tarziu sa-mi aline dorul de tine". Ea bucuroasa fugi in curtea casei ei. Tanarul se opri din mers si ingheta cateva secunde. Da sa se intoarca cu spatele si sa se indrepte spre casa, dar auzi glasul fetei. "O sa-mi fie dor de tine...", striga ea din spatele gardului pe care se sprijinea cu mainile, incercand sa zareasca chipul lui printre scanduri. "Ne vedem in vise! Te voi astepta oricat de mult ar dura...", ii raspunse tanarul bucuros, dupa care intoarse spatele si se indrepta spre casa. Fata se ridica atunci in picioare si il privea pe tanar cum se indeparteaza. Bucuroasa, se indeparta de gard si se duse in casa.

Linistea se lasa peste drumurile acum goale, peste potecile acum innecate in intuneric... Nimic nu mai misca, nimic nu se mai aude. E liniste. Doar zambetele celor doi mai rasuna in vazduh, zambete ce sunt un strop de lumina intr-o mare de intuneric, zambete din care se nasc cele mai frumoase vise...

In doi (continuare 1)...

Timpul se scurge apasator si nepasator... Incercam sa tragem de fiecare secunda. Soarele isi varsa la un moment dat razele asupra ta. "Doamne, ce frumoasa esti!" . Lumina parea sa-ti urmeze fiecare contur al picioarelor, al mainilor, al sanilor, al chipului... E ca si cum Soarele te mangaia. Te trag de mana mai aproape de mine. Tu te uiti la mine uimita, si ma intrebi zambind "Ce ai patit?" . "Mi-era dor de tine", iti raspund. Eram gelos pe acea lumina, te vroiam numai pentru mine.

Te ridici si intinzi mana. "Vino cu mine!", imi spui. Ma ridic si te urmez... "Unde mergem?" , te intreb curios. "Nu stiu, dar sigur o sa fie un loc frumos", imi raspunzi privindu-ma cu tandrete. Atunci ma opresc si te trag de mana. Te opresc din mers si fara sa apuci sa intorci capul, te iau in brate. "Mereu ai stiu ce vreau", raspunzi zambind. Era atat de bine sa te simt la pieptul meu. Tu te simteai ca o regina. Te cuibarisesi la pieptul meu ca un puisor, dar ma priveai cu niste ochi de ingeras, atat de inocenti...

Mergem ce mergem si ajungem intr-o poiana. Era atat de multa lumina... Te las incet sa cobori din bratele mele. In secunda in care ai atins iarba cu picioarele, te descalti si incepi sa privesti tot ce era in jurul tau... Mii de culori, mii de de sunete, mii de minuni. Eu priveam o singura minune, pe tine si simteam ca ma indragostesc mai mult cu fiecare secunda... "E atat de frumos aici!!!", strigi invartindu-te printre fluturii ce zburau uimiti in jurul tau, florile ce parca incercau sa se fereasca de tine. "Asa e", strig catre tine, "esti cea mai frumoasa!", rostesc incet, sa nu ma poti auzi.

Pun un pas in poiana si ma indrept spre tine... Tu parca erai intr-o alta lume, o lume plina de lumina si invaluita in culoare... Cand sa ajung langa tine, sari pe mine si cadem amandoi la pamant... Eram jos si tu deasupra mea. Ma simteam ca un copil mic, care urma sa fie sarutat pentru prima oara. Ma privesti si zambeti. Eu rosesc pe loc ... "Nu te radea :( !", ii zic cu o voce de copil rasfatat. "Nu radeam iubitule, doar ca esti asa de dulce!". Atunci eu zambesc si te intorc de pe mine si te pun pe tine la pamant. Acum eu eram deasupra. Tu te ridici si fara sa ma dai de deasupra ta, ma saruti. Eu inchid ochii si cobor incet trupul dupa buzele tale.

Ajungem amandoi trup langa trup, cu mainile mele in palmele tale, cu buzele mele lipite de ale tale, cu inimile noastre batand ca una, intr-o armonie perfecta. Ma trantesc langa tine, si ramanem unul cu capul pe mana celuilalt, intinsi pe iarba, privind cerul albastru, presarat cu nori albi... "Putem sa ramane toata viata aici?", te intreb cu un tremur in voce. "Inimile noastre se intalneau mereu intr-un loc precum acesta, si se vor intalni mereu si de acum in colo, iubitul meu!". Zambesc si tac. Intorc capul intr-o parte si te privesc cum te pierzi printre nori si raze de soare. "Unde te gandesti?" o intreb cu zambetul pe chip. "La noi" , imi raspunde zambind, si intoarce si ea capul spre mine. Se ridica incet si isi pune capul pe pieptul meu.

Eu ma ridic un pic, sa stea mai bine si imi trec mana prin parul meu. Ea isi aseaza ureche pe inima mea. "Ce tare bate!". "E din cauza ta, scumpa mea!". Te ridici uimita si totusi putin speriata si ma intrebi:"Dar eu ce ti-am facut?".Se vede ca glumesti, asa ca intru in jocul tau. "Mi-ai furat inima si doar cand esti langa mine, inima mea se mai intalneste cu mine. Si acum bate asa de tare pentru ca e bucuroasa sa ma revada!". Tu zambesti si sari pe mine. Ma las incet pe spate. Ajungem cu buzele aproape lipite. Niciunul dintre noi nu da sa-l sarute pe celalalt. "Vreau sa te sarut, scumpa mea!". "Si cine te opreste?", imi raspunde zambind. Atunci ma ridic repede si o trag dupa mine. "Te invit la un vals!". "Accept, dar numai daca te descalti si tu!".Ma descalt si incepem sa dansam. Totul parea sa se opreasca, toata viata si agitatia din poiana disparu. Poiana insasi deveni o scena, in care doar doi indragostiti dansau. Muzica? O dadea vantul ce se furisa printre crengile copacilor, parca dand viata si glas padurii. Reflectoarele? Soarele era sus pe cer, la datorie. Spectatorii? Mii de vietati si sute de plante. Totul era asa cu trebuia. Totul era perfect.

Dansam si ne priveam cu toata dragostea din inimile noastre. Nu ne puteam lua ochii unul de pe celalalt. "Esti atat de frumos iubitule! Dar nu stii sa dansezi deloc :)"."Esti atat de frumoasa iubita mea, dar sa stii ca m-ai calcat de zeci de ori pana acuma!". "Uratule!"."Frumoaso!". Zambim amandoi si ne lasam purtati de acordurile melodiei ce se auzea in fundal. "Nu ai vrea sa fii sotia mea?", o intreb timid. Ea nu raspunde si nu se opreste in dans, doar zambeste. Nici eu nu ma opresc din dans, insa ceva ma face sa ma tem. "Iarta-ma, nu stiu ce m-a apucat!". "Si eu te iubesc mult de tot!", imi raspunde ea.

Atunci fericirea imi umple tot trupul... "Hai sa ne casatorim acum, aici!". Se citeste emotia pe chipul tau. "Dar cum aici? Nu avem nimic :)" , raspunde ea surprinsa. "Avem tot ce conteaza, pe noi!". Iau doua floari de papadie si fac doua inele. Ma asez in genunchi si te intreb: "Vrei sa fii sotia mea? La bine si la rau, bla bla bla?" . Se face liniste... "da". Abia imi puteam conteni zambetul insa vroiam sa pastrez un aer de seriozitate. Dau sa-ti pun inelul pe mana, insa dupa tu il iei repede pe celalalt si imi spui "Ridica-te!". Ma ridic surprins. Te asezi in genunchi in fata mea si ma intrebi: "Vrei sa fii sotul meu? La bine si la rau bla, bla, bla?". Atunci zambesc si raspund:"DA". Imi pui inelul pe mana si te ridic si pe tine din genunchi. Dau sa te sarut, dar tu ma trantesti la pamant. "Doar nu suntem in biserica si pot sa te sarut cum vreau eu!", imi spui in timp ce te priveam surprins. Zambesc si inchid ochii... Ne sarutam fara sa ne pese de timpul ce se scurgea, ne sarutam fara sa conteze daca mai era cineva pe acolo, ne sarutam caci ne iubeam enorm de mult. Cortina se trage incet peste poiana, insa actorii nu parasesc scena. Pentru ei, nu mai e o poveste copiata de undeva. E povestea lor, e viata lor, e "Doar noi doi"...

In doi..

"As vrea sa stau la umbra unui copac, in mijlocul padurii. Copacul sa fie batran si sa treaca un izvor cu apa calda pe langa el... Langa izvor sa fie o tufa mare de ghiocei si viorele care se scalda in razele firave ale soarelui, ce patrund printre ramurile dese ale copacilor... Tu sa te uiti pierduta pe cer, fara griji, fara vise, fara dorinte, desenand animale din norii pufosi ca zapada...", asa incepe visul meu...

Inchid ochii si ascult vocea padurii. Cu mana mea, caut timid mana ta printre firele de iarba... Iarba framata la atingerea mea plecandu-se usor, parca dorind sa fie mangaiata toata. Te ating fara sa-mi dau seama... pielea ta e mai fina decat am crezut vreodata... imi simti atingerea si tragi repede mana, ca si temandu-te de ceva. Te ridici in picioare si cu ochii tai mari te uiti la mine si-mi soptesti, fara sa ma privesti: "Prinde-ma daca poti!" ... si incepi sa fugi de mine razand...

Te cufunzi in izvorul cu apa lina ca si cristalul... Pestii se uita mirati la tine si parca zambesc... Ma uit uimit o secunda la tine fara sa-mi dau seama ce se intampla... Ma decid sa sar dupa tine... Dupa multe eforturi si zeci de litri de apa aruncati de tine in fata mea, si miile de zambete nascute, te prind in bratele mele.... Se face liniste. Te ridic din apa in bratele mele. Nu-mi pot lua ochii de pe tine. In privirea ta se citeste o oarecare teama, si totusi o fericire de nedescris... Inima-ti tresare si zambetul iti incalzeste tot... Te iau in bratele mele si te asez pe iarba frageda, moale, proaspata... In acel moment tu esti regina padurii. Tu si numai tu, numai noi doi si nimic altceva, invaluiti in vise, dorinte, sperante si presarati cu fericire...

Ceva din tine totusi te impiedica sa visezi pana la capat... ceva impiedica filmul sa se mai deruleze ... Te cuprinde iar teama, dar eu sunt prea fericit ca sa o vad... Ma inlaturi de langa tine... Ma uit mirat... Intreb "Ce este?... Ce ai?... Ce s-a intamplat?"... Nu zici nimic si te ridici, dar cu dezinvoltura imi spui: "Uite ca m-ai scapat!". Dau sa te prind de mana, dar tu ti-o tragi repede inapoi... insa observi cum in mana ta s-a strecurat un ghiocel... Te uiti la mine si-ti vine sa mi-l arunci in fata... Te privesc cu teama, ma privesti cu tristete, si totusi ne privim unul pe altul ca si cum am fi tot ce am avea nevoie...

Incerci sa te apropii ca un copil ce vede pt prima data in viata o minunatie... Imi atingi varful degetelor... apoi obrajii mei fierbinti de frica dar si de pasiune... te apleci. Iei in palma apa rece rece si o arunci spre mine... nu ti-a placut niciodata sa te lasi usor si vrei sa lupt... incepi sa zambesti ca un copil ce stie ca a facut o boacana...

Cand mi-ai aruncat apa pe chip, am ramas aplecat, cu ochii in pamant... Tu incepi sa zambesti, dar eu intorc spatele... Dai sa pui mana pe mine, dar atunci ma intorc si te apuc de mana si te trag in apa cu mine... Amandoi eram uzi din cap pana in picioare... Nu mai zambesti. Ai pus un botic dulce. Eu zambesc si-ti arunc o palma de apa in fata, si-ti dau un pupic pe obraj. Iti doreai mai mult si totusi nu stiai cum sa mi-o arati... Cu o voce de copil caruia nu ii dai o bomboana cand ti-o cere te uiti la mine si-mi zici: "Te urasc!!!" ... apoi zambesti dulce... Eu ma apropii de tine, ca si cum, as vrea sa dau in tine numai cu saruturi dulci si mangaieri multe... Tot ce vreau e sa te rasfat... Iti place. Incep sa te ating. Rosesti si totusi ma lasi... Ma apropii de tine, te tin de maini, ma apropii cu buzele de ale tale, ca si cum provocandu-te sa ma saruti. In timp ce ma apropii, vorbesc cu tine ca si cum fortandu-te sa ma faci sa tac cu buzele tale... Zambesti si ma privesti in ochi. Lasi privirea in jos dar eu iti ridic chipul cu mana mea. Sunt la un milimetru de buzele tale... In gandul meu e doar o intrebare: "Oare cat de dulci sunt? Daca ma saruta, eu ce fac?" ...

Zambesti necontenit dar ti-e si teama. Totusi, o clipa mai tarziu nu mai zici nimic... nu mai zambesti, nu plangi, nu suferi. Inchizi usor ochii si astepti... Cand vad ca inchizi ochii, eu iau o mana de apa si ti-o arunc in fata... Tu te sperii si totusi nici macar nu-ti dau timpul sa scoti un cuvant ca te si sarut, ca si cum ar fi ultima oara cand as face-o... mi-e teama sa deschid ochii... "Ce dulce e!", imi spun in gand... Mi-e teama ca deschizandu-i vei disparea... Pentru noi, timpul a stat in loc, nimic nu mai misca. Pana si padurea s-a indragostit de noi. Visele au un sfarsit, asa e, dar noi puteam face din clipe mii de vise... Temator, deschid ochii in timp ce ma indepartez de buzele tale ca si cum m-ai pierde, strecori mana ta prin spatele meu...

Acum ne privim in ochi si ne sarutam. O apropiere mai intensa caci parca si sufletele noastre se unesc... Adie un vanticel primavaratec. Ne cuprindem unul in bratele celuilalt, caci suntem uzi si nu ne dam drumul la buze... "Ce dor mi-a fost de tine...". Tu zambesti si ca un puisor te cuibaresti la pieptul meu. "Nu mai vreau sa plec de aici... si pe tine clar nu te mai las sa fugi!"... Tu zambesti... "Poate ca nu trebuia sa te las sa ma prinzi, ca-mi placea sa ma fugaresti...", imi soptesti. Ma uit uimit la vorbele tale si incep sa rad... "Te-as fi fugarit si printre nouri si stele daca ai fi fost ingeras... dar nu conteaza... acum stiu ca te pot prinde... asa ca nu are rost sa fugi de mine... dar poti incerca ", iti soptesc la ureche. Razi de mine, si ma saruti... Incet, te lasi cuprinsa de caldura din inima ta, te lasi invaluita de sentiment. Mana cu ghiocelul ti se deschide incet, si floarea cade in apa... Iti doresti sa ma testezi. Deodata sari de la pieptul meu si fugi mai repede ca pana acum... Raman mirat... Credeam ca te joci. Credeam ca glumesti si totusi tu nu glumeai, chiar ai fugit. Acum venea randul meu. Ai apucat-o pe o cararuie...

Ma fac ca plec... Din departare ma zaresti intorcandu-ma. Dai sa ma strigi si totusi te opresti. "Oare m-am inselat, oare am visat ca proasta?", erau intrebarile din gandul tau... Atunci auzi un tipat puternic: "TE VOI GASI!!!" ... si ma intorc si fug spre tine cu toata puterea... Explodezi de bucurie si iti continui alergarea. Rad si strig : "Te prind... si te pap din cap pana la picioaruse... te umplu de saruturi, asa ca fugi cat te tin puterile!". Te ascunzi...

Ma opresc din alergat. Nu te gasesc. Ma uit in jur si te zaresc cu coada ochiului, dar ma fac ca nu te vad... Ma privesti razand incet de dupa trunchiul copacului. "Unde esti?", strig eu... "Undevaaaaaaa....", aud un raspuns... Tasnesti de acolo intr-o clipita. Stiai ca te privesc pe ascuns... Acum erai convinsa ca impartaseam aceleasi sentimente si totusi vroiai sa ma mai stresezi un pic. Aveai inca ghiocelul... fugi, dar lasi urme... arunci cate o petala in urma ta...

Printre frunze, greu zaresc urmele albe de zapada lasate de petalele ghiocelului... Le culeg cate una, parca incercand sa-l refac. La un moment dat se opreste urma, dar nu stiu unde esti. Nu te zaresc... Dintr-o data sari de dupa un copac in spatele meu, si ma sperii. Arunc in tine cu petalele de ghiocel. "M-ai speriat", iti zic fara sa te privesc... si te sarut. Ma opresc o secunda din sarut, dar nu ma indepartez de tine... "De data asta, nu mai pleci nicaieri", iti zic zambind... Si astea fiind spuse te lasi incet jos, pe frunzele moi, si eu deasupra ta... Te sarut in continuare... nu mai simt tremur in buzele tale, ci simt doar fericire in inima ta... Ochii nu mai sunt inchisi. Ai curaj sa ma privesti in ochi, ce-mi stralucesc de fericire. O stralucire mai puternica decat razele soarelui la mijlocul zilei intr-o zi de vara sau mai tare ca lumina lunii in noptile geroase cu luna plina... si totusi cumva atat de duiosi si de suavi... Te pierzi in ei.

Stiu doar ca esti a mea... stiu doar ca sunt al tau... si cu toate ca stiu atat de putin, ma simt cel mai fericit om de pe pamant. Te am aici langa mine, acum, si nimic altceva nu mai conteaza. Ma opresc din sarutat. Ne tragem amandoi rasuflarea... "Ti-a fost dor de mine?", ma intrebi zambind... "Nu ai fost plecata niciodata!", iti raspund razand... niciunul nu mai priveste cerul. Ne privim in ochi. Visele incep sa curga, dorintele capata contur, timpul se pierde in nepasarea noastra... "O sa mai fugi de mine?", te intreb zambind... "Nu voi putea fugi nicicand din inima ta ... desi poate voi mai evada uneori din bratele tale... sunt doar a ta si ca sa fug... va trebui sa ma alungi din inima ta!", imi raspunzi. "Sa stii ca mi-a fost dor sa te simt langa mine... iubita mea!"

. . .

PS: Co-autor Ana. http://justmeanny.wordpress.com/

Cat de ciudata e inima...

E de ajuns o secunda sa ramana in bratele altcuiva, chiar daca noi nu ne dam seama si nici nu-i dam voie... e de ajuns o privire sa porneasca un tremur in ea atat de puternic, incat ai spune ca a luat foc, chiar daca in jurul tau, totul pare inghetat... Si totusi nu e de ajuns nici macar o viata pentru a uita un chip... nu sunt de ajuns nici 9 vieti pentru a o multumi, atunci cand gaseste pe cineva care ii e pe plac.

Inima ta, nu e doar un chin, ci e si o binecuvantare, caci fara ea, nu ai simti. Cum ar fi o lume, in care nu ai putea simti fulgii de zapada cum iti cad pe fata, cand ninge afara? Cum ar fi o lume in care nu ai putea simti picaturile calde ale ploii de vara? Cum ar fi o lume in care nu ai putea simti gustul buzelor atunci cand saruti? Cum ar fi o lume in care nu ai mai simti parul atunci cand iti treci mana prin el, ajungand apoi sa mangai un chip ce-l iubesti atat de mult... sa nu-i poti simti chipul atunci cand il atingi!


E o lume in care culoarea din iubire ar pieri. Totul ar fi intr-un alb-negru trist, fara forma, fara rost... Ar fi o lume in care dragostea ar fi un sentiment in plus! Dar si asa, chiar daca inima iti poate oferi culoare in viata, tu trebuie sa o poti folosi. Cum un pictor e stapanit de puterea creatiei si folosindu-se de culori creeaza lucrarile sale, prin prisma sentimentelor ce vrea sa le prinda in picturi, astfel si noi ne folosim de inima noatra pentru a simti sentimente cat mai puternice...

Pune un pic de inima in plus in orice faci, si va iesi un lucru mult mai frumos!