sâmbătă, mai 12, 2007

Un final nedorit

Din ochii sai negri, si plini de durere, o lacrima se naste...o lacrima ce singura, aluneca pe obrazul rosu al fetei, rosu de-atata plans, rosu de-atata suferinta, rosu ca focul din inima ei care candva ardea mocnit, care insa acum s-a stins!

E trista pentru ca nu intelege... plange pentru ca a pierdut tot ce iubea mai mult... sufera pentru ca toate visele sale se legau de el... Si totusi inca iubeste pentru asta e ultimul lucru care i-a ramas de facut... Trista si singura sta pe o banca, in mijlocul parcului, cu mainile acoperindu-si chipul... E aproape seara si o lumina blanda si portocalie, acopera intreg parcul, ca o cortina ce se trage peste specatacolul ce a fost ziua de azi. Insa aceasta trista actrita refuza sa-si termine partea, refuza sa accepte finalul pe care povestitorul i l-a scris. Actrita noastra e tanara fata!

Povestitorul, priveste de sus, trista sa actoare, si se gandeste ca totusi e un final prea crunt pentru ea. Asa ca incearca sa o ajute... Pentru inceput, povestitorul opreste timpul pentru ea... Norii nu se mai misca, Soarele ingheata, Luna ramane incremenita... frunzele raman suspendate in aer... vantul se opreste din batut... insa actrita nu observa nimic, ea fiind in continuare confuza si nesigura... Apoi povestitorul ii scrie un scenariu, special pentru ea...

SCENARIUL 1

... In scena apare tanarul ce o ranise pe tanara. Cu ochii indurerati de suferinta tinerei pe care inca o mai iubea, se apropie de banca unde aceasta statea si suspina. Se aseaza langa ea!... Fata ii simte prezenta, si fara sa ae uite la el ii spune: "PLEACA DE AICI! MI-AI LUAT INIMA SI MI-AI FRANT-O, ACUM CE MAI VREI SA-MI IEI? MI-AI LUAT TOT CE AVEAM MAI SCUMP PE LUME!!!". Tanarul se apropie de ea, si nu roasteste nici o vorba, nu face nici un gest, nici pulsul nu-i mai bate, doar o lacrima, in coltul ochiului ii apare. Incet lasa chipul in pamant, si da sa se ridice! Atunci fata il prinse de mana si il trase inapoi. Tanarul ridica privirea si intalni ochii, acum rosii, ai tinerei. Tanara il saruta, parca din dorinta de a uita tot, si de a o lua de la inceput! Tanarul, nu schita insa niciun gest, lasa privirea adanc in pamant, si cu tandretea unui tata, o inpinse pe tanara. Confuza, si uimita, aceasta nu vroia sa inteleaga ce se intampla... De fapt, era vorba de sarutul de adio. Tanarul ii spuse atunci: "CANDVA AI FOST TOT CE MI-AM DORIT. ACUM ESTI TOT CE AM VRUT. DAR ACUM NU MAI VREAU NIMIC...IARTA-MA! ADIO...". Tanarul intoarse spatele catre fata, si plangand se indrepta spre iesirea din parc, si de pe scena. Tanara ramase incremenita in picioare, nemaiputand sa se miste. De plans numai plangea, dar nici de simtit nu mai simtea nimic... Era ca si de piatra... Atunci, totul pentru ea s-a naruit, chiar si ultima speranta... Nu mai avea pentru ce trai, nu mai avea pentru ce spera... nu mai avea nimic. Fata, care candva te vrajea cu dulcele ei zambet, acum te ucidea cu indurerata ei privire... Era ca si moarta!!! ...

Povestitorul insa, a observat ca nu a facut nimic bun pentru actrita lui preferata... Asa ca mai incerca odata!.. Dadu timpul inapoi... si incepu sa scrie un nou scenariu ...

SCENARIUL 2

In scena apare cel mai bun prieten al tinerei. Acesta, cu o privire plina de compasiune si caldura, se apropie de tanara si o ia in brate... Aceasta il strange puternic in brate si incepe sa planga cat o tinea inima... acum avea un umar pe care sa se sprijine. Tanarul nu incearca decat sa o faca iar sa zambeasca, sa o linisteasca, sa o scoata din intuneric, si sa-i aprinda iar focul din inima... Incet, incet, cei doi stau si vorbesc. Tanara se descarca si tanarul o asculta... Incetul cu incetul, incep sa depaneze amintiri placute, si uita de tristete. Tanara zambea iar.... cei doi apoi se indreapta spre iesirea din parc. Tanara era inca trista, dar acum si-a aminiti ca nu e singura, si ca alaturi de prieteni este cu adevarat iubita, si pe ei ii va avea toata viata! Cortina se trage... timpul revine la normal. Luna incet isi ia locul pe cer, iar Soarele se stinge de tot, lasand cortina intunecata a noptii sa cada peste parcul, acum gol, in care doar vantul se mai plimba printre frunzele moarte de jos...
Povestitorul e multumit cu acest final, si e multumit ca actrita lui e pregatita de spectacolul de maine...

NU LASA O DEZAMAGIRE SA FIE FINALUL UNUI SPECTACOL GRANDIOS... E O ONOARE SA POTI FII UN ACTOR PE SCENA VIETII, ASA CA PROFITA DE INTREG SPECTACOLUL.

4 comentarii:

Anonim spunea...

I just want to say that you have a gift...the first time I read the things you have written here...I actually cried...but then I realized that someone out there shares my feelings about both life and love..

rautate mica spunea...

:X:X:X ce faina poveste!!!putin cam trista,dar asa se intampla!!!deci vedeti ca dragostea nu exista!!!v-am spus eu!!!:D:D:D

justmeanny spunea...

Dragoste exista inca cu adevarat in societatea noastra si nu visez eu ...
Nu stiu de ce s-a intamplat ce s-a intamplat insa scierile tale imi dau curaj...caci chiar se poate ... doar sa gasesti persoana potrivita.

Anonim spunea...

dragostea chiar exista...u just need to find the right person...